Acuzațiile aduse cunoscutului chirurg pediatru Gheorghe Burnei, în ceea ce privește implanturile, au readus în memoria medicilor momentele de începutut ale implantului în ortopedia românească. Medicul Alexandru Bogdan Ciubară de la Spitalul Județean Galați, specialist în ortopedie și traumatologie, spune că în urmă cu 20 de ani, din lipsa banilor, dar și a unei legislații bine reglementate se făceau și improvizații cu materiale neconvenționale

- EVZ: Se pot folosi materiale neomologate în cazul intervenţiilor chirurgicale? Cum vedeţi dumneavoastră utilizarea de materiale neomologate: inovare sau ilegalitate?

- Alexandru Bogdan Ciubară: Ceea ce pot să afirm, este că utilizarea unor materiale neomologate sau substanţe noi în practică medicală, este destul de frecventă. Trebuie să subliniez că acest lucru se face întrun cadru legal foarte bine definit, cel puţin pentru ţările care fac parte din Comunitatea Europeană. Totul se face cu un consimţământ bine informat al pacientului. La începuturile anilor 90, în ortopedia românească, mai ales că niciodată nu erau suficienţi bani, în materie de implant se improviza foarte mult. Pot să citez poveşti pe care le-am auzit la începutul carierei, cu „Nenea Ionică” care făcea tije Ender din electrozi de sudură şi plăci la atelierul de mecanică fină. Dar asta se întâmpla cu mult timp înainte, când legislaţia era mai puţin reglementată. Nu cred însă că în practica medicală curentă, există medici care să monteze dispozitive medicale neomologate, fără acordul bine informat al pacientului.

- Mai poate fi chirurgul Gheorghe Burnei reabilitat după acest scandal?

Din păcate, în România, după un asemenea scandal nu prea mai ai şanse să te poţi reabilita profesional. După ce apari la ştiri cu litere de-o şchioapă ca fiind „măcelarul de copii”, nu te mai spală nici toată apa Mării Negre. Problema cea mai mare la noi este faptul că presa s-a obişnuit să vândă doar scandaluri şi majoritatea jurnaliştilor aleargă doar după subiecte de acest gen. Din goană după senzaţional, se exagerează sau se inventează foarte mult, iar odată ce răul a fost făcut, nu prea mai poţi să repari ceva. Fără a cădea în teoria conspiraţiei, de multe ori genul acestea de subiecte apar în preajma unor evenimente publice importante probabil cu scopul de a abate atenţia publicului de la ceea ce se întâmplă în realitate. Cu alte cuvinte se întâmplă ca în epoca romană: dăm poporului hrană şi circ.

- Credeţi că decizia de a prelua cazuri cu o rată de risc mare a fost una bună în cazul medicului Burnei?

- Orice specialist care ajunge ca punct terminus (ultima opțiune) pentru pacienţi se expune unor riscuri foarte mari. Chiar dacă unii pacienţi te văd că pe un zeu, vor fi suficienţi care vor fi şi nemulţumiţi. Societatea nu poate să înţeleagă că şi medicina are nişte limite, că un pacient tânăr, sănătos, poate să moară la o procedură uzuală de anestezie. Se întâmplă rar, dar se întâmplă. La cealaltă extremă se situează medicii care se cred infailibili şi care asigura pacienţii că totul va merge perfect. Această atitudine pe lângă faptul că este greşită, după opinia mea este şi patologică (mă refer la medicul care se crede infailibil).

- Cum se procedează în cazul în care un pacient are nevoie de o proteză, sau alt dispozitiv medical, care este necesar în cazul intervenţiei chirurgicale şi pacientul trebuie să plătească o parte din dispozitiv?

- Şi în această problemă avem la ora actuală un cadru legal bine definit. Conform legislaţiei, într- un spital public, pacientul asigurat beneficiază de gratuitate. Chiar dacă el îşi cumpără un dispozitiv medical care nu se află în dotarea spitalului, acesta din urmă are obligaţia să deconteze dispozitivul pacientului. Nu intră în pacienţii cronici, care se înscriu pe liste de aşteptare şi care beneficiază de gratuitate din programele naţionale de sănătate. Ei, dacă vor să sară peste rând, în lista de aşteptare îşi pot cumpără proteza, dar nu mai beneficiază de recuperarea banilor.