Acuzații grave! Medicii au trimis-o cu piciorul rupt acasă, din cauza unui cercel
- Dan Coravu
- 22 ianuarie 2020, 20:40
Un episod șocant s-a consumat în Spitalul de Urgențe Târgu Jiu
O femeie din Timișoara susține că un medic de la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu a trimis-o acasă, deși ea avea piciorul rupt.
Acum, din cauză că are șuruburi în picior, vrea să îl trimită în judecată. Nonn Narghita, în vârstă de 36 de ani, a povestit că, în noaptea de vineri spre sâmbătă, a ajuns la spital, unde medicul i-a vorbit urât:
„După un timp au venit să-mi acorde ajutor, deşi mă durea foarte tare sternul şi piciorul. Am fost dusă la radiografie, acolo unde era o doamnă care era foarte irascibilă că de ce am piercing în arcadă şi în piept. Eu nu am înţeles care era legătura cu accidentul. A vorbit foarte urât şi vreau să depun o plângere împotriva ei, pentru că din cauza ei am ajuns la Timişoara cu toate rupte în mine, pentru că la Târgu Jiu mi-a dat drumul că nu am nimic rupt şi acum am şuruburi băgate în picior“.
Femeia a fost externată a doua zi, după ce i s-a spus că nu are nimic: „A venit un medic şi mi-a spus că nu am nimic şi că ce vreau să fac, dacă să rămân până a doua zi sau să plec acasă. Am spus că, dacă nu am nimic, vreau să plec. Mi-a dat să semnez şi am plecat, cu toate că nu puteam să ţin piciorul în pământ. Făcea glezna stânga-dreapta“.
În urma episodului, conducerea Spitalului Județean de Urgență (SJU) Târgu Jiu a deschis o anchetă.