Politicianul nu și-a recunoscut niciodată vinovăția, ba chiar susține că a fost vorba despre o eroare de calcul, iar proprietățile sale care au ajuns să fie licitate implică o adevărată mafie imobiliară care cumpără imobile de milioane de euro la prețuri foarte mici.
O vilă și două terenuri din Târgu Jiu ale lui Constantin Ninel Potârcă au fost supuse unor licitații, însă acestea nu au fost vândute la adevăratul preț estimat pentru proprietățile în cauză. De exemplu, un avocat din Craiova a cumpărat vila lui Potârcă de peste 1000 de metri pătrați și cele două terenuri intravilane de 2000 de metri pătrați la un preț halucinant.
Milioane de euro trebuiau plătite pentru aceste bunuri, însă ANAF le-a vândut doar cu 7 mii de euro, recuperând, astfel, un prejudiciu de doar 0,004% din cel de care este acuzat fostul candidat la prezidențiale.
"Ei sunt samsari de case, de vile și știu exact când e licitația, știu tot. Sunt de-ai casei", a declarat Constantin Ninel Potârcă.
În aceeași zi, același avocat din Craiova a mai intrat în posesia altor patru proprietăți executate, cu ajutorul ANAF Craiova , pentru care a plătit 100 de mii de euro.
ANAF a vândut o casă de un milion de euro pe o sumă halucinantă
Un alt afacerist din Târgu Jiu a fost condamnat de instanță la doi ani de închisoare cu suspendare, tot pentru evaziune fiscală. ANAF a scos la licitație o casă care costa un milion de euro, însă a fost vândută cu 13 mii de euro.
"A luat legătura cu mine și mi-a zis că trebuie să ne întâlnim că nu îi trebuie casa. Mi-a zis clar că trebuie să le dea celor din Comisie. O casă de aproape un milion de euro s-o iei cu 13 mii de euro? Asta e bătaie de joc. M-au prejudiciat și pe mine și statul", a declarat omul de afaceri din Târgu Jiu.
Jurnaliștii Antena 3 au luat legătura cu ANAF Craiova pentru a cere un punct de vedere sau o replică cu privire la situațiile în cauză, însă reprezentanții instituției nu au dat curs solicitării reporterilor.