Acum e lege! Nu se mai face închisoare pentru evaziune fiscală. Care sunt condițiile
- Ionel Sclavone
- 15 decembrie 2020, 20:06
Persoanele acuzate de evaziune fiscală, dar care au produs un prejudiciu de până la 100.000 de euro vor scăpa de pușcărie cu condiția să achite integral sumele datorate și să plătească o amendă.
Camera Deputaţilor a adoptat o inițiativă legislativă care modifică, în acest sens, Legea de prevenire şi combatere a evaziunii fiscal, care înlocuiește închisoarea cu amenda în cazul celor care achită prejudiciile. Noua lege a trecut cu 195 de voturi, 19 abțineri și 72 de voturi împotrivă, însă deputații USR au anunțat că strâng semnături pentru a o contesta la Curtea Constituțională. În cazul de față Camera Deputaților este for decizional, iar legea va merge la promulgare, dacă nu va fi contestată la Curtea Constituțională.
De altfel, nu este pentru prima oară când se întâmplă ca această lege să treacă de Parlament.
În anul 2018, legea a fost adoptată de Camera Deputaților, însă PNL, PMP și USR au sesizat Curtea Constituțională care a acceptat obiecțiunile de neconstituționalitate. La reexaminarea actului normativ, ca urmare a deciziei CCR, deputaţii au adoptat unele amendamente și au introdus introducând pedeapsa amenzii, alternativ cu pedeapsa cu închisoarea, în cazul unor infracţiuni de evaziune fiscală.
Potrivit legii, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani sau cu amendă stabilirea cu rea credinţă a impozitelor, taxelor sau a contribuţiilor, în scopul obținerii unor sume de bani, sub formă de rambursări de la bugetul general, ori compensări datorate bugetului general. De asemenea, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi sau cu amendă asocierea în vederea săvârşirii acestor fapte.
Deăutații au stabilit că, în cazul în care o persoană săvârșește infracțiunea de evaziune fiscală cu un prejudiciu de până la 100.000 de euro, iar pe parcursul cercetării sau al judecății restituie sumele, se poate aplica pedeapsa cu amendă. Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se aplică pedeapsa cu amenda.
„Proiectul îi avantajează pe toţi evazioniştii, inclusiv cei care fură milioane de euro. Vor avea cazierul curat. E o mizerie acest proiect. Vom contesta la CCR. Invit partidele să-şi pună semnătura pe contestaţia la CCR”, a spus deputatul Stelian Ion.