
Am împrumutat titlul unui film proletcultist „Răsună Valea” din 1949, regizat de Paul Călinescu, pe scenariul lui Mircea Ștefănescu. Numai că acum patru deceniu, Valea a răsunat de jale. Au fost atunci numeroase victime. Evident, prea puțin s-a știut în epocă.
21 martie 1986 - filmul tragediei
Au fost 34 de victime din care 25 au decedat în zilele de 21 și 22 martie 1986. Totul s-a petrecut la Mina Vulcan din Valea Jiului. Statistica seacă a consemnat: stratul 7, blocul 0, orizontul 420. A fost o acumulare de metan care a generat explozia. Au murit în acea zi 17 mineri și 2 au fost răniți. Printre morți, erau și trei militari care îndeplineau serviciul militar „în economia națională”.
Cauza exploziei a fost o acumulare de gaz metan. Practic, după greva minerilor din 1977, minerii au beneficiat de anumite îmbunătățiri, însă mai mult pe hârtie. Sloganul „Să dăm țării cât mai mult cărbune!” a dus la erori! Se dorea, evident, depășirea planului. În abataj, se făceau greșei. Unele erau măsurarea incorectă a nivelului de gaz, manevrarea necorespunzătoare a capselor pentru „pușcare” dar și stabilirea incorectă a locurilor unde să se plaseze explozibilul. În plus, nu se făcea aerisirea în mod suficient prin puțurile de aerisire. Economiile la carburant au determinat funcționarea defectuoasă a instalațiilor speciale de aeraj.
Ultima tragedie „din Vale” fusese în 1982, la Mina Paroșeni. Atunci, muriseră 15 mineri.
22 martie 1986 - salvatori, oameni de știință morți în a doua explozie
Comisia de anchetă a coborât în subteran pe 22 martie 1986. Erau specialiști de la CCSM (Centrul de Cercetăro pentru Securitate Minieră), erau cadre ale Securității, erau mineri. O explozie devastatoare a făcut alte 17 victime. Au murit 8 oameni și 9 au fost răniți. Între morți, au fost cinci experți de a CCSM, un ofițer de Securitate și inginerul șef de Securitate al Minei Vulcan. Restul au fost mineri.
Cauza imediată a exploziei a fost utilizarea, nu se știe de către cine a unui foc deschis autogen care a declanșat explozia, pe fondul acumulării de gaz metan. Nu se știe cine a permis ca să ajungă comisia în subteran, în condițiile în care nu se știa nivelul real al metanului din zona unde avusese loc tragedia.
Cenzura și-a făcut treaba
Presa oficială a păstrat tăcerea. Cauzele reale ale celor două explozii au fost deficiențele în muncă, folosirea necorespunzătoare a echipamentelor de detecție, „pușcare”, insuficiența aerajului. În plus, presiunea planului determina greșelile în lanțul logistic și de exploatae. După 1989, memoria minerilor și a tuturor celor morți și răniți la Vulcan a fost respectată prin monumente și comemorări.
În 2001, 2002 și 2008, la Vulcan și Petrila au fost alte explozii cauzate cu 24 morți la Vulcan, respectiv 9 morți și 9 răniți la Petrila.