Instanța a decis! Actorul George Burcea va regreta toată viața lui hotărârea luată. Judecătorii l-au condamnat pe fostul soț al Andreei Bălan, după ce, în urmă cu circa doi ani de zile, a fost prins la volan drogat de către agenții de poliție, în timpul unui control. Ulterior, într-un moment de maximă sinceritate, artistul a recunoscut că a consumat substanțe interzise, însă a susținut că episodul a fost unul singular.
Actorul George Burcea și-a primit pedeapsa. Completul de judecată care l-a judecat pe bărbat pentru conducerea autoturismului sub influența drogurilor l-a condamnat pe bărbat. Acesta are de achitat o amendă substanțială, însă a primit și o altă lovitură.
Ce au decis judecătorii în cazul lui George Burcea
Potrivit deciziei instanței care a judecat cazul lui George Burcea, acesta din urmă are de plătit o amendă în valoare de 16.000 de lei, la care se adaugă și suma de 2.100 lei reprezentând cheltuieli de judecată. În cazul în care bărbatul nu achita sumele cu pricina, riscă să ajungă după gratii.
Judecătorii au mai hotărât că George Burcea nu mai are voie să conducă un autoturism timp de un an de zile. Decizia nu este, însă, definitivă, aceasta putând fi atacată cu recurs, potrivit Adevărul.
Actorul a recunoscut. „Da, a fost real!”
Pe data de 24 februarie 2020, George Burcea a fost prins la volan drogat. Agenții de Poliție care l-au supus testelor corespunzătoare au descoperit că acesta consumase cocaină înainte să conducă autoturismul.
De altfel, la finele anului trecut, fostul soț al Andreei Bălan a vorbit despre consumul de droguri. El a explicat că a fost vorba despre un episod izolat, pe care nu l-ar mai repeta vreodată.
„Episodul cu stupefiante, da, a fost real! S-a întâmplat o singură dată și da, îl regret! A fost o perioadă destul de dificilă pentru mine. Acel lucru nu s-a mai repetat, acum sunt în tot felul de teste și alte lucruri.
Îmi pare rău ca s-a ajuns atunci în acel punct. Cu siguranță, a fost nevoie să se întâmple, viața avea să îmi dea o lecție. Cu siguranță, foarte mulți oameni recurg la astfel de gesturi când se simt singuri, abandonați, singuri într-o problemă. Da, m-am simțit abandonat și de asta m-am dus într-o altă zonă. De asta am avut o scăpare”, a afirmat George Burcea în luna octombrie 2021.
Verdictul integral al instanței
„În baza art. 396 alin. 1, 2 şi 10 C.proc.pen. raportat la art. 61 C.pen. condamnă pe inculpatul Burcea George-Valentin la pedeapsa amenzii în cuantum de 16.000 de lei, calculată prin înmulţirea unui număr de 200 de zile-amendă, determinat conform art. 61 alin. 4 lit. c) C.pen., cu suma de 80 de lei corespunzătoare unei zile-amendă stabilită conform art. 61 alin. 2 C.pen., pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută de art. 336 alin. 2 C.pen.
În temeiul art. 63 alin. 1 şi alin. 3 C.pen., atrage atenţia inculpatului că, în caz de neexecutare cu rea-credinţă, în tot sau în parte, a pedepsei amenzii, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile cu închisoare. Pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 22 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 253/2013, potrivit cărora, dacă se află în imposibilitatea de a achita integral amenda aplicată în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, poate solicita judecătorului delegat cu executarea eşalonarea plăţii amenzii în rate lunare, pe o perioadă care nu poate depăşi 2 ani.
Conform art. 66 alin. 1 lit. i) C.pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a conduce vehicule pentru care este necesar permis de conducere pe o perioadă de 1 an de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 274 alin. 1 C.proc.pen., dispune obligarea inculpatului la plata sumei de 2.100 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 1.100 de lei aferentă fazei de urmărire penală. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea sentinţei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia inculpatului şi procurorului prin mijlocirea grefei instanţei”, se arată în decizia instanţei Judecătoriei Buftea.