Activitatea de la Depozitul de gunoi de la Chiajna, autorizată
- Dana Alexandrescu
- 16 februarie 2018, 00:00
Pe parcursul celor aproape doi ani în care activitatea depozitului a fost analizată de autoritățile de mediu, s-au realizat 4 studii de dispersie care au demonstrat fără niciun fel de dubiu că activitatea depozitului NU afectează calitatea factorilor de mediu și nici sănătatea populației
Din 1999, în partea de nord-vest a municipiului București, în continuarea cartierului Militari, la marginea comunei Chiajna, funcționează unul dintre cele trei mari depozite de gunoi ale Capitalei, administrat de firma IRIDEX. Vorbim de un depozit care deservește o populație de cca. 700.000 de oameni. Depozit a cărui activitate tocmai a fost re-autorizată.
„IRIDEX aduce la cunoștința publicului interesat ca activitatea de la depozitul ecologic de deșeuri operat de societatea noastră, a fost autorizată. Exigențele prevăzute în actuala Autorizație Integrată de Mediu sunt deosebit de riguroase, astfel încât activitatea curentă a depozitului și a instalațiilor aferente să nu aibă niciun efect asupra calității mediului și, implicit, asupra stării de sănătate a populației”, anunță reprezentanții companiei.
Activitate verificată și printr-un audit independent
Pe parcursul celor aproape doi ani în care activitatea depozitului a fost analizată de autoritățile de mediu, s-au realizat 4 studii de dispersie „care au demonstrat fără niciun fel de dubiu că activitatea depozitului NU afectează calitatea factorilor de mediu și nici sănătatea populației”, mai arată aceștia.
În același timp, s-a efectuat un audit independent, elaborat de o firmă prestigioasă de consultanță, audit tehnic și de legalitate a activității desfășurate de societatea IRIDEX, audit ce a confirmat deplina securitate și legalitate în care ne desfășurăm activitatea de gestiune a deșeurilor”, arată inginer Sorin Matei, director tehnic Iridex.
De asemenea, un alt audit este pe punctul de a fi finalizat în perioada imediat următoare, un audit al Contractului dintre societatea Iridex și Primăria Municipiului București, în urma căruia se vor asigura fondurile necesare pentru monitorizarea post-închidere a depozitului și deci, menținerea acestui amplasament în condiții de totală securitate pentru mediu și sănătatea populației.
Poluatorii din jur trebuie identificați
„Menționăm totodată, că am solicitat implicarea activă a Primăriei Sectorului 1 și a Primăriei Chiajna, cu sprijinul autorităților de mediu, în vederea monitorizării permanente a calității aerului, prin amplasarea de aparate de detectare și măsurare a eventualelor depășiri de concentrații de poluanți și identificarea efectivă a tuturor surselor de poluare a aerului în perimetrul învecinat depozitului”, anunță reprezentanții companiei.
Reamintim publicului că IRIDEX este o companie lider în domeniul gestiunii integrate a deșeurilor, companie cu capital 100% privat românesc, cu activități de colectare deșeuri, epurare ape uzate, depozitare și eliminare deșeuri, sortare, tratare mecano-biologică, producere energie electrică, inertizare deșeuri biodegradabile prin compostare și neutralizare deșeuri.
Prin activitatea desfășurată, IRIDEX contribuie activ și semnificativ la atingerea țintelor asumate de România ca stat membru UE, dar se implică efectiv și în aplicarea principiilor Economiei Circulare.
„IRIDEX asigură publicul și autoritățile de implicarea și sprijinul activ în ceea ce privește îndeplinirea țintelor și exigențelor europene, atât în ceea ce privește protecția mediului, cât și a obiectivelor specifice gestionării deșeurilor și implementarea principiilor economiei circulare”, precizează sursa citată.
FOTO: Celulele de biostabilizare/compostare a deșeurilor organice
Este singurul depozit autorizat în acest moment
În acest moment, singurul depozit de gunoi autorizat care deservește Municipiul București este cel de la Chiajna, celelalte două fiind, încă, în proces de reautorizare. Asta pentru că în iulie 2017 a expirat autorizația gropii de la Glina, iar la 15 octombrie 2017 a expirat și autorizatia celui de la Vidra. Pentru că și autorizația depozitului Iridex de la Chiajna expirase la 30 octombrie 2017 , practic, Capitala României a funcționat mai bine de trei luni (din 1 noiembrie 2017, până acum) fără niciun depozit autorizat.