Acţiune de amploare a procurorilor DNA. UN NUME GREU a fost vizat. Prejudiciul adus statului este colosal

Procurorii DNA au efectuat descinderi în biroul preşedintelui Bogdan Chiriţoiu pentru a ridică documente legate de investigaţiile Consiliului Concurenţei despre licitaţia Teamnet – SIVECO - APIA.

Funcţionari din Consiliu au sesizat Guvernul despre neregulile de la vârful instituţiei, care ar fi prejudiciat statul cu 200 milioane euro prin amenzi diminuate pentru o serie de multinaţionale, scrie site-ul Luju.ro.

Conform sursei citate, procurorii DNA, însoţiţi de poliţişti de judiciar au năvălit în dosarul preşedintelui Consiliului Concurenţei Bogdan Chiriţoiu (foto) precum şi în cel al directoarei de la Direcţia licitaţii, căutând în principal documente legate de consorţiul Teamnet (firma care a aparţinut ex-deputatului Sebastian Ghiţă) – SIVECO (firma aparţinând afaceristei condamnată penal Irina Socol). 

Informaţiile dezvăluie că anchetă DNA ar viza de ce Consiliul Concurenţei trenează de 4 ani investigaţia privind implicarea consorţiului într-o licitaţie IT de 12 milioane euro, care a avut loc în 2008 la APIA. De asemenea, ar fi investigate şi legăturile dintre Irina Socol şi Bogdan Chiriţoiu, în urmă unor denunţuri făcute de patroana SIVECO.

Ancheta penală a DNA nu e singură problema pentru şeful Consiliului Concurenţei Bogdan Chiriţoiu, care conduce instituţia din 2009 şi se află la al doilea mandat de preşedinte.

Citește mai multe despre această anchetă DNA AICI