Acordul la care s-a ajuns cu Suedia și Finlanda. Care sunt principalele aspecte: „Turcia își poate folosi în continuare toate puterile”

Acordul la care s-a ajuns cu Suedia și Finlanda. Care sunt principalele aspecte: „Turcia își poate folosi în continuare toate puterile” Sursa foto: Dreamstime.com

Dezbaterea privind aderarea Finlandei și a Suediei la NATO a ajuns la final mai rapid decât se aștepta. La întâlnirea desfășurată în marja summitului NATO la nivel de șefi de stat, cu participarea secretarului general al NATO Jens Stoltenberg, a fost semnat un memorandum de acord.

Dacă vă întrebați „Care sunt principalele aspecte?”, patru sunt cele care ies în prim-plan.

Primul este despre sancțiuni. Conform acestui acord, Suedia și Finlanda s-au angajat să nu impună nicio sancțiune explicită sau implicită împotriva Turciei. Așa s-a rezolvat problema sancțiunilor în urma operațiunilor din Siria, notează Sabah..

În al doilea rând, acest acord înseamnă de fapt că Suedia și Finlanda recunosc PKK drept o organizație teroristă. După cum știți, scriu jurnaliștii de la publicația respectivă, mulți aliați NATO, în special Statele Unite, au recunoscut PKK ca organizație teroristă, dar aceste două țări evitau această catalogare. Astfel, a fost îndeplinită o condiție prealabilă pentru a deveni membru NATO. Acum, Suedia și Finlanda au „confirmat” că PKK este o organizație teroristă. Ele au convenit, de asemenea, că vor interzice activitățile grupurilor și persoanelor care sprijină PKK în țara lor.

Ne puteți urmări și pe Google News

În al treilea rând, ele au recunoscut, de asemenea, că nu vor oferi niciun sprijin PYD/YPG (ramură siriană a PKK – n.red.). În special Suedia a oferit ajutor financiar direct pentru PYD. Se spunea că aceste ajutoare s-au ridicat la 300 de milioane de dolari anual. Aceste ajutoare și altele similare au fost întrerupte.

Cel de al patrulea aspect este legat de FETÖ (Mișcarea Gülenistă – n.red). PYD și FETÖ au fost discutate în același articol din text și puse în aceeași oală. S-a promis că nici FETÖ nu va fi susținut. Mai important decât să nu se acorde sprijin pentru FETÖ, a fost prima dată când FETÖ a fost recunoscută drept organizație teroristă într-un document internațional. În timp ce Turcia a definit această organizație drept terorist de mulți ani, în opinia publică internațională au fost folosiți termeni evazivi, cum ar fi „organizație criminală”, dar nu a fost utilizat termenul terorism. Acum, pentru prima dată într-un document internațional, a fost menționată sintagma „terorist”.

Suedia și Finlanda își vor onora angajamentele?

Întâlnirea Erdoğan-Biden a subliniat sprijinul pentru acest acord. Aici ar putea să apară următoarea întrebare: „Ei bine, acestea sunt doar angajamente, de unde știm cu adevărat că Suedia și Finlanda își vor onora angajamentele?”. De fapt, niciun document internațional nu oferă o garanție absolută nimănui. Gândindu-ne la numeroasele exemple existente, vedem că documentele internaționale nu au puterea de a impune aplicarea prevederilor. Nici în cazul acordului de față situația nu este diferită.

Procesul nu s-a încheiat încă. Turcia și-a enumerat prioritățile și, în mod diplomatic, a făcut ca cealaltă parte să le accepte. Procesul de aderare nu a fost încă finalizat, iar Turcia își poate folosi în continuare toate puterile, inclusiv dreptul de veto, dacă părțile încalcă acordul. Pentru moment, sunt progrese semnificative. (Rador)