Acordul Brexit, ca o partidă de pocher: „Britanici au blufat mai dur și cu mai mult efect și succes decât cartoforii europeni”

Acordul Brexit, ca o partidă de pocher: „Britanici au blufat mai dur și cu mai mult efect și succes decât cartoforii europeni”

Negocierile pentru acordul Brexit, dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie, este comparat cu o partidă de pocher, cu multe cacialmale și bluff-uri.

Jurnalistul Petre M. Iancu face o analiză pe marginea acordului Brexit încheiat de Uniunea Europeană și Marea Britanie. Într-un text publicat în ediția online a publicației Deutsche Welle, acesta își prezintă opinia cu privire la avantajele și dezavantajele pe care le va aduce acest document pentru cetățenii europeni, dar și pentru britanici. Potirivit jurnalistului DW, dincolo de propaganda pe această temă, există o serie de probleme care nu au fost rezolvate prin actualul acord care se întinde pe aproape 2.000 de pagini.

Despărțirea dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie este clar și că cele două părți se pregătesc pentru un nou parteneriat în care britanicii și-au recuperat controlul asupra propriilor legi și piețe financiare, care au fost eliberate de sub controlul european. În opinia sa, vor avea de pierdut studenții europeni care se înscriau în programul de studii Erasmus, pe care britanicii îl considerau prea costisitor, pescarii europeni care vor pierde 25% din drepturile de a pescui în apele britanice, cei care vor trebui să obțină vize de călătorie, dar și toți cei care considerau că Marea Britanie cu „atitudinea ei comercială și economică pozitivă, sănătoasă față de capitalism, ca și capacitatea ei informațională și militară, apără și ajută continentul”.

Pe de altă parte, arată autorul analizei, se vor bucura toți cei care se temeau de o despărțire haotică și costisitoare.

„Multe state comunitare au salutat deci acordul, înțelegerea fiind, potrivit cancelarei Merkel, «de importanță istorică». Liderul Hexagonului, Macron, a estimat că ”forța și unitatea UE” s-ar fi dovedit profitabile, acordul protejându-le «drepturile pescarilor și producătorilor francezi». Iar premierul italian s-a felicitat la rândul său, susținând că încheierea înțelegerii ar constitui «știri bune»”, se arată în analiză.

Jurnalistul își exprimă reținerile, însă, în legătură cu ratificarea acordului, așa cum a fost negociat, de Parlamentul de la Londra, de statele membre UE sau chiar de Parlamentul European. El se așteaptă să apară noi probleme, alte revendicări menite să pună la încercare această înțelegere.

Avantajele și dezavantajele acordului

În acest context, Petre M. Iancu consideră că britanicii au fost mai duri și au avut mai mult de câștigat din această partidă de pocher a negocierilor pentru Acordul Brexit, decât membrii echipei lui Michel Barnier, negociatorul şef al Ununii Europene.

„Dincolo de aceste speculații, pare clar că pocheriștii britanici au blufat mai dur și cu net mai mult efect și succes decât cartoforii europeni. Căci primii ar fi obținut «tot ce li s-a promis britanicilor în plebiscitul din 2016 și în alegerile de anul trecut», după cum a afirmat o sursă guvernamentală londoneză, reluată de ziarul Daily Mail: s-ar fi recuperat «controlul asupra  banilor, granițelor, legilor, comerțului și apelor teritoriale» aparținând Regatului Unit. Ar fi primul acord de liber schimb «cu zero tarife și zero cote semnat vreodată cu UE»”, arată jurnalistul în analiza sa.

Or, arată acesta, statul britanic pare să-și fi adjudecat o largă independență economică și politică fără să plătească un preț foarte scump. Acum, britanicii trag speranța că vor putea negocia propriile acorduri comerciale și economice proprii cu alți mari jucători regionali și globali, iar acest le va aduce grandoarea intenațională din vremurile trecute.

Pe de altă parte, susține jurnalistul, acordul corespunde și așteptărilor antreprenorilor europeni care obțin profituri în Marea Britanie și care se temeau că vor fi obligați să plătească noi taxe și impozite.

„Or, acordul corespunde nu doar intereselor oamenilor de afaceri englezi, scoțieni, galezi și irlandezi ci, în egală măsură, zecilor și sutelor de mii de firme și antreprenori continentali care fac afaceri rentabile cu britanicii și se temeau rău de vame, taxe și eurocrați. Marea Britanie nu e fitecine. Volumul schimburilor ei comerciale cu continentul e uriaș. Or acordul «corespunde», potrivit demnitarului liberal Lambsdorff, «intereselor germane». Verdictul său provizoriu e valabil pentru toate statele UE”, după cum se arată în analiză.