Achitat pentru trei presupuse infracțiuni. Zelul procurorilor, domolit de judecători

Achitat pentru trei presupuse infracțiuni. Zelul procurorilor, domolit de judecătoriSursa foto: Arhiva EvZ

Un executor judecătoresc din Brăila, Pintilie Lucian-Gabriel, a fost achitat de instanță pentru trei capete de acuzare „țesute” de procurori prea zeloși. Sentința este definitivă și irevocabilă.

Pintilie Lucian-Gabriel a fost achitat după ce a fost acuzat de trei infracțiuni grave. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați a dispus în 25.06.2019 trimiterea în judecată, în stare de libertate, a executorului judecătoresc  pentru mai multe infracțiuni. Nerespectarea hotărârilor judecătorești, abuz în serviciu în formă continuată și fals intelectual.

Achitat la Curtea de Apel

Magistrații Curții de Apel Galați l-au achitat în 27 ianuarie 2020 pe inculpat de toate cele 3 acuzații, motivând că „fapta nu există” și că „fapta nu este prevăzută de legea penală”.

Iată solutia pe scurt:

„În baza art. 396 alin. 5 C.proc.pen., în referire la art. 16 alin. 1 lit. a C.proc.pen., achită pe inculpatul Pintilie Lucian Gabriel sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „nerespectare a hotărârilor judecătorești”, prevăzută de art. 287 alin. 1 lit. b) C.pen., întrucât fapta nu există. În baza art. 396 alin. 5 C.proc.pen., în referire la art. 16 alin. 1 lit. b teza I C.proc.pen., achită pe inculpatul Pintilie Lucian Gabriel sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „abuz în serviciu”, în formă continuată, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 297 alin. 1 C.pen., cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală. În baza art. 396 alin. 5 C.proc.pen., în referire la art. 16 alin. 1 lit. b teza I C.proc.pen., achită pe inculpatul Pintilie Lucian Gabriel sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „fals intelectual”, prevăzută de art. 321 alin. 1 C.pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală”.

Verdictul final dat de instanța supremă

Pintilie Lucian-Gabriel a fost achitat pentru trei infracțiuni grave. În data de 15 ianuarie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție a pus capăt acestui proces.

Detalii soluţie:

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi împotriva sentinţei penale nr.15/F din data de 27 ianuarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Galaţi – Secția penală şi pentru cauze cu minori. Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului exercitat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 ianuarie 2021, notează justnews.ro.