Într-un interviu exploziv acordat EVZ, gânditorul maghiar Gáspár Miklós Tamás atacă virulent decizia recentă a autorităţilor franceze de a repatria etnici romi, susţine că e datoria statului român să-i apere, indiferent de reacţia "poporului vulgar, otrăvit de propaganda şovină", şi avertizează asupra efectelor sângeroase pe care le poate avea discriminarea.

După ce europarlamentarul George Schopflin a vorbit publicului EVZ despre eşecul strategiilor de integrare a romilor, susţinând că etnicii sunt cei care trebuie să se schimbe, pentru că “existenţa lor actuală este absolut disfuncţională, în totală contradicţie cu tradiţia majorităţii”, cotidianul vă oferă un punct de vedere aflat la antipozi.

Cel care îl susţine este filosoful maghiar G.M. Tamás, unul din marii dizidenţi est-europeni în perioada dictaturilor comuniste, astăzi repliat la stânga gândirii politice, acolo unde drepturile minorităţilor şi extinderea beneficiilor asociate cetăţeniei se câştigă cu idei şi, la limită, cu sânge.

Poate cel mai important “creier” al reflecţiei politice şi sociale europene de tip marxist, Tamás susţine în dialogul cu EVZ că “şoferul de camion care-i înjură pe ţigani la birt este doar o victimă”, crede că este datoria României să-i apere pe cetăţenii săi, „independent de etnia lor şi independent de prejudecăţile unui popor otrăvit de propagandă şovină”, şi lansează un avertisment: “Mă mir că asupriţii n-au apelat încă la arme pentru a da foc frumoasei noastre Europe creştine, libere, egalitare şi albe-ca-zăpada”.

EVZ: Domnule Tamás, cum interpretaţi decizia recentă a guvernului francez de a repatria câteva sute de etnici romi? G.M. Tamás: Cred că această decizie este josnică şi trebuie să fie respinsă hotărât de toţi oamenii cinstiţi. Nu este în acelaşi timp un lucru neaşteptat. Guvernarea Sarkozy se bazează în mod deschis pe o ideologie etnicistă îndreptată, mai ales, împotriva populaţiilor imigrante de culoare şi a minorităţilor de cetăţenie franceză de etnie arabă sau africană.

Criminalizarea neliniştilor şi rezistenţelor sociale, dispreţul făţiş pentru şomeri sau locuitorii cartierelor de blocuri, ura contra cadrelor medii şi a pensionarilor, islamofobia oficială, rasismul neruşinat încearcă, cu destul de mare succes, dezbinarea forţelor populare care sunt sau par primejdioase pentru elitele dominante şi politica lor de austeritate. Politica de securitate şi isteria „antiteroristă” produc o cultură a pedepsei în locul unui discurs de integrare, cu rădăcini totuşi adânci în tradiţia republicană franceză, astăzi muribundă.

Am putea spune acelaşi lucru şi despre standardele şi valorile europene...Da. Valorile europene care-şi au originea în consensul antifascist de după război – antanta franco-germană, refuzul naţionalismului belicist – sunt astăzi văduvite de orice conţinut.

Poziţia dumneavoastră e departe de orice subtilităţi. Susţineţi fără echivoc că guvernul francez a acţionat discriminatoriu şi că întreaga politică a Parisului e construită pe diferenţa etnică. Cum le răspundeţi celor care susţin că repatrierile s-au făcut în interesul majoritarilor?Guvernul francez, la fel şi cel italian, acţionează discriminatoriu, şi nu numai în privinţa romilor din Europa răsăriteană. Aceasta este, desigur, meseria lor. Dacă luăm în serios pentru o clipă „ideea europeană”, noţiunea de „propriul popor” se extinde la toţi europenii, inclusiv minorităţile etnice sau naţionale şi minorităţile transnaţionale, cum sunt romii, evreii, islamicii. Guvernul francez a acţionat împotriva Franţei şi Europei. Franţa trebuie apărată nu de romii din România şi Bulgaria, ci de domnul Sarkozy.

Pledaţi pentru instituirea unui set de reguli clare care să stipuleze condiţiile în care un cetăţean român – şi e doar un exemplu, el ar putea fi foarte bine maghiar sau italian – poate să trăiască în altă ţară europeană? Sau mai degrabă pentru libertatea totală de mişcare? Regulile trebuie să fie identice pentru toată lumea. Toată lumea trebuie să aibă dreptul să lucreze unde vrea. Aceasta a fost situaţia înainte de Primul Război Mondial, de atunci tot regresăm. Opinia publică şi presa, dacă se mai pretinde umanistă şi democratică, trebuie să înţeleagă disperarea şi răzvrătirea oarbă a ţiganilor marginalizaţi, condamnaţi la sărăcie eternă, asupriţi, pedepsiţi, umiliţi peste tot. Ceea ce mă miră este că ei n-au făcut, încă, recurs la arme şi n-au dat, încă, foc frumoasei noastre Europe creştine, libere, egalitare şi albe-ca-zăpada.

O Europă care le oferă acum bani, pentru a se “întoarce voluntar” în România. Nimeni nu poate însă garanta faptul că romii nu vor reveni în suburbiile Parisului peste câteva luni. Cine ar trebui să-şi asume rezolvarea problemelor etniei? Este datoria guvernului şi a statului român să-şi apere cetăţenii independent de etnia lor şi independent de prejudecăţile unui popor otrăvit de secole de propagandă şovină. E dreptul european al romilor expulzaţi să se întoarcă în suburbiile Parisului dacă vor. Dacă unii dintre ei au comis delicte, ei vor răspunde în faţa unui tribunal constituit pe fundamentul legii.

Chiar cei care nu sunt total inocenţi, în sensul conservator mic-burghez, şi nu sunt pe placul funcţionarului şi poliţistului îmbolnăvit de resentimentul şovin şi rasist trebuie sprijiniţi în încercarea lor normală şi omenească de a supravieţui.

“TURNUL DE FILDEŞ”

“Există o foaie de hârtie. Ea se cheamă constituţie”

În lumina repatrierilor din Franţa, pe continent pare să se fi trasat o linie clară între cetăţenii-buni şi cetăţenii-rai. Puteţi să-mi spuneţi care sunt limitele cetăţeniei comunitare? Cetăţenia europeană este, din punct de vedere legal, nelimitată. În realitate, ea este subordonată nevoilor economice ale ţărilor bogate din Apus şi parvine „firesc” numai persoanelor cu pielea albă, cu formaţie profesională şi bani de buzunar. Circulaţia bunurilor, a mărfurilor şi a instrumentelor financiare este liberă, circulaţia persoanelor este îngrădită de guvernele statelor-naţiune.

Migraţia urmăreşte salariile şi serviciile sociale mai avantajoase, capitalul se mişcă în direcţia salariilor mai mici. Cetăţenii europeni care fug de mizerie şi de discriminare rasială sunt forţaţi să renunţe la o asistenţă socială care este dreptul altor cetăţeni europeni de etnie diferită. Cetăţenii răi sunt guvernanţii care contrazic principiile cărora îşi datorează puterea. Precum cei francezi sau italieni.

Domnule Tamás, totuşi, reacţia tipică a majoritarilor în faţa problemelor etnicilor romi e următoarea: “trăieşte tu alături de ei, ca să vezi cum e”. E posibil ca, din turnul de fildeş al valorilor, realitatea să apară distorsionat?Turnul de fildeş al libertăţilor publice nu este nici turn, nici nu e de fildeş. Este o foaie de hârtie. Ea se cheamă constituţie, iar conceptul fundamental al constituţionalismului european provine de la Immanuel Kant. Acest concept, universalist şi egalitar, devine mai mult decât o bucată de hârtie dacă există oameni care să lupte pentru el.

A combate discriminarea rasială, etnică, de gen, de vârstă sau de clasă este o cauză inerentă oricărei variante a democraţiei, chiar a democraţiei burgheze care se dărâmă peste tot, din cauza pasiunii etnice discriminatorii răspândite pretutindeni.

Cine poartă vina pentru şubrezirea de care vorbiţi? Poporul vulgar nu e de vină, ci elitele politice şi mediatice care nădăjduiesc să-şi salveze stabilitatea şi coerenţa statului capitalist prin scindarea forţei adversarilor. Şoferul de camion care-i înjură pe ţigani la birt este şi el o victimă, făcut să peroreze împotriva propriilor sale interese sociale şi economice.

Credeţi rezolvarea problemei ţine de politici publice, adică de integrarea romilor, sau de măsuri dure, adică de marginalizarea lor?Un articol de fond al marelui cotidian al dreptei ungare, Magyar Nemzet, salută cu entuziasm şi plăcere orgasmică măsurile domnului Sarkozy – şi el fiu de imigrant, semi-ungur, semi-evreu albanez – şi sfârşitul corectitudinii politice. Acest ziar, portavoce a dreptei victorioase din Ungaria, în afara bucuriei de a-i trage un picior României, se crede justificat acum să dea un nou elan etnicismului antiţigănesc, foarte popular oricum. Pentru el, egalitatea de drept, nu mai vorbim de egalitatea socială şi economică, este „corectitudine politică” sau „turn de fildeş”.

Pentru cunoscătorii, chiar superficiali, ai istoriei europene, această opinie este surprinzătoare. Noi ne mai amintim de două revoluţii, nu de fildeş, ci de sânge, din 1789-1793 şi din 1848, inspirate de ideea egalităţii în drepturi. Dacă aceşti domni – de la Paris, de la Roma, de la Bruxelles, de la Sofia, de la Budapesta – vor explozii şi conflicte sângeroase pricinuite de marginalizări, expulzări, lagăre de concentrare, foamete, umilire şi ură, bine. Dar aceste conflicte se pot termina altfel decât cu triumful jandarmeriei internaţionale. Pentru moment, desigur, ea învinge.

CINE SUNTEŢI, DOMNULE TAMÁS? O impecabilă educaţie anticomunistă şi câteva perechi de pantaloni în plus Filosoful G.M. Tamás s-a născut la Cluj în 1948 şi a trăit în România vreme de trei decenii. În 1972 a absolvit Universitatea Babes-Bolyai, iar şase ani mai târziu, după câteva conflicte cu Securitatea determinate de opiniile sale politice, a emigrat în Ungaria. Nici Budapesta nu s-a arătat însă mai prietenoasă în faţa anticomunismului vocal profesat de Tamás, aşa că, după o perioadă în care a predat la cea mai mare universitate din capitala maghiară, filosoful a fost concediat din motive politice.

Acest eveniment i-a oferit lui Tamás şansa de a deveni unul dintre cei mai vizibili disidenţi din Ungaria, o legendă vie a samizdatului şi una din figurile cele mai apreciate în cercurile occidentale. După prăbuşirea socialismului de stat, Tamás a devenit membru al legislativului de la Budapesta, dar a părăsit arena politică în 1994, dedicându-se reflecţiei şi scrisului.

• G.M. Tamás a predat la Columbia University, St. Anthony’s College, Exeter College (Oxford University), Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales, Wissenschaftskolleg zu Berlin, Dickinson College şi Georgetown University.

Tamás despre Tamás

“Sunt un maghiar pe jumătate evreu, crescut în România într-o familie de ilegalişti comunişti care mi-a oferit o impecabilă educaţie anticomunistă. Pe 15 martie 1988, când mişcarea civilă din Ungaria s-a pornit cu adevărat, am fost prima persoană care a cerut alegeri libere, o nouă constituţie, un sistem multipartid şi plecarea trupelor sovietice.

Eram, pe vremea aceea, un conservator anarhist de tip britanic, aşa că am devenit unul dintre liderii dreptei maghiare. Astăzi, când m-am reîntors la stânga, toate acestea par extrem de curioase. De ce la stânga? Pentru că sunt un teoretician. Ceea ce fac este să scriu despre „informaţie”. Aşa că mi-am reevaluat toate teoriile despre statalitate şi egalitate.

În final, mi-am dat seama că sunt ruşinat de unele lucruri pe care le-am făcut sau gândit în trecut. Într-un fel, viaţa mea nu s-a schimbat aproape deloc. Am doar mai multe perechi de pantaloni decât înainte. Doar cu puţin mai multe, totuşi”, se descria pe sine G.M. Tamás, într-un articol din 2001 publicat pe www.opendemocracy.net.