Aceasta este clasa politică pe care o merităm?

Aceasta este clasa politică pe care o merităm?

Lumea în care trăim este tot mai diferită, provocările fiind în fie ce zi altele. Reacția decidenților politici, a celor care își exercită autoritatea în societățile democratice contemporane, este însă cu totul și cu totul neadaptată acestor noi provocări.

Uneori ai senzația că cei mai mulți dintre actorii politici nu pot în nici un fel să gândească diferit decât între limitele formalizate, tradiționale, de mult prea multă vreme inventate.

Șocul global al primelor luni de administrație Trump în SUA este o dovadă clară în acest sens. Desigur, argumentul principal al președintelui american este acela al respectării imediate și integrale a tuturor promisiunilor electorale, oricât de „ciudate” ar fi fost acestea. Rezultatul a fost provocarea unei disfuncționalități importante în administrarea statului.

Nu întâmplător, foarte recent un important om politic britanic constata faptul destul de grav pe care Statele Unite și întreaga lume îl „suportă” astăzi – întârzierea cu care sunt numiti adjuncții și asistenți secretarului de stat aducând întreaga lume în situația de a nu avea de fapt cu cine să negocieze atâta vreme cât nu toate problemele pot fi aduse în atenția șefului diplomației americane.

Pe de altă parte nou instalata administrație americană a reușit să divizeze societatea, formele pe care tensiunile le-au luat fiind extrem de variate, de la enorme meeting- uri de protest la nesfârșite dezbateri în media. De pildă retragerea precipitată a consilierului pentru securitate națională și apoi disputa în jurul procurorului general (ambii acuzați de „relații nepotrivite” cu Federația Rusă) au făcut ca președintele să fie vulnerabilizat, dar mai ales au făcut ca mult temutul moment al apropierii Trump – Putin să se îndepărteze vizibil. Acestea sunt numai câteva exemple, mai degrabă conjuncturale ale unui fenomen global care nu ocolește deloc România.

La noi însă fenomenul pare a lua dimensiuni catastrofale. Exemplul cel mai convingător al acestei inadaptabilități a clasei politice la societate este fără îndoială dat de starea actuală a partidelor politice, dar și de felul în care România este guvernată astăzi.

Dar să începem cu ce este mai ușor de demonstrat - provocarea Ordonanței 13 și felul în care societatea românească a reacționat față de aceasta.

Un partid câștigă fără nici o îndoială alegerile și reușește să formeze un guvern având o importantă majoritate parlamentară. Conducerea acelui partid nu înțelege însă nimic din ceea ce se întâmplase pe 11 decembrie 2016, nu înțelege în nici un fel că responsabil pentru câștigarea alegerilor nu fusese partidul care obținuse cel mai mare număr de voturi ci competitorul prin a cărui incompetență politică și prin atmosfera de bun plac instalată de către conducerea sa interimară dăduse de fapt puterea aproape fără luptă stângii PSD-iste.

În momentele de satisfacție euforică și sărbătoare autosuficiență, leaderii PSD-iști cred că le este permis orice, cred că nu li se poate opune nimeni, cred că Românie este terenul lor privat de joacă și atunci acționează.

În sfidarea absolută a societății și chiar a propriului electorat adoptă în crucea nopții Ordonanța 13. Nu se așteaptă la cine ce știe reacție, ci eventual la mormăielile unei opoziții complet adormite sau la vocalizele izolate ale unor jurnaliști.

Se înșelau. Reacția societății a fost cu totul alta, de o fermitate și de o coerență care nu a rămas nevăzută nici observatorilor străini avizați, dar nici unei bune părți a opiniei publice internaționale.

Cu câteva zile în urmă îl auzeam pe un vechi europarlamentar PSD explicând cu indignare cât rău a făcut României „reacția nedreaptă” față de adoptarea legalei Ordonanțe 13. Cât se poate de bizară această perspectivă. Respectivul domn fie este excesiv în repetarea mesajelor propagandistice ale PSD, fie chiar nu înțelege deloc pe ce lume trăiește și atunci întrebarea firească este ce caută la Bruxelles.

Nemulțumirea și alarma din multe cancelarii occidentale nu a plecat din „teama de proteste” care ar putea „destabiliza” România ci din teama față de rapiditatea nepotrivită cu care un guvern aliat adoptă legi discutabile și imorale fără a consulta opinia publică sau măcar fără a provoca o dezbatere parlamentară.

Societatea românească a reacționat cât se poate de potrivit, cetățenii exprimându-se în primul rând împotriva unui abuz față de conduita morală obligatorie pentru o țară democratică în mileniul al IIIlea în Europa.