Ziua și ora la care au loc cele mai multe accidente rutiere. Recomandările polițiștilor
- Georgiana Dragomir
- 25 februarie 2024, 12:10
Numărul accidentelor rutiere este în continuă creștere, spun reprezentanții Poliției Române. Tragediile pe șosea au la bază mai mulți factori, iar șoferii ar trebui să manifeste mai multă prudență, atunci când pornesc la drum.
Datele Poliției Române arată că cele mai multe accidente grave se petrec în intervalul orar 16.00-17.00, când drumurile publice sunt aglomerate, iar oamenii nerăbdători să ajungă acasă. În schimb, noaptea se înregistrează mai puține accidente rutiere, însă, mai grave, victimele acestora au mai puține șanse să supraviețuiască, precizează Poliția Română.
Ziua și ora la care au loc cele mai multe accidente rutiere grave în România
Indicele cel mai mare de mortalitate este între 3 și 4 dimineața. Potrivit statisticilor, citate deDigi 24, 80% dintre cei implicați în aceste accidente au murit. Se presupune că accidentele se produc în acest interval, deoarece drumurile sunt mai libere, iar șoferii apasă mai tare pedala de accelerație. Astfel, vitezomanii nu au șanse mari să rămână „teferi” în trafic. Ultimele date ale Poliției Române arată o creștere a frecvenței accidentelor rutiere grave către ziua de vineri, atingând atunci valoarea maximă înregistrată. În ziua de sâmbătă, se remarcă o reducere a frecvenței de apariție a unor astfel de evenimente, iar în ultima zi a săptămânii, duminica, se înregistrează din nou o creștere a numărului de accidente rutiere grave.
Cum pot fi evitate accidentele rutiere. Sfaturi de la polițiștii rutieri
Întrucât accidentele rutiere pot fi evitate, Poliția Rutieră transmite câteva recomandări conducătorilor auto.
- Evitați să conduci când esti supărat sau obosit;
- Pleacați la drum mai devreme, întârzierile provoacă stres;
- Nu ieșiți niciodată din mașină pentru a te confrunta cu un alt șofer.
De asemenea, este important ca mașina să fie păstrată în stare bună de funcționare.
Respectarea intervalelor de revizie periodica stabilite de producator aduce proprietarului mai mult confort reduce riscul aparitiei unor defectiuni tehnice in timpul mersului, ce pot avea ca si consecinta producerea unui accident.
Pentru a menține un autoturism în conditii optime de functionare este foarte important să:
- Verificați periodic blocul de lumini
- Completați periodic lichidele de parbriz, frână, ambreiaj si directie, uleiul si lichidul de răcire
- Verificați presiunea în pneuri, cel putin o data pe lunp, inclusiv la roata de rezervă.