ACCIDENT GROAZNIC în Vaslui. Sunt ȘAPTE VICTIME. Plan ROȘU de intervenție ISU

ACCIDENT GROAZNIC în Vaslui. Sunt ȘAPTE VICTIME. Plan ROȘU de intervenție ISU

Șapte oameni au avut de suferit în urma unui accident grav care a avut loc în juedețul Vaslui. Pe DN 24 Bârlad - Vaslui, la intersecţie cu DJ 245D, în afara localităţii Gara Banca o betonieră a lovit, în plin, două autoturisme.

Accident rutier grav pe DN 24 Bârlad - Vaslui, la intersecţie cu DJ 245D, în afara localităţii Gara Banca în județul Vaslui. O betonieră a lovit două autoturisme, iar șapte oameni au ajuns la spital. La nivelul judetului Vaslui a fost activat Planul Roșu de Intervenție, care presupune suplimentarea la locul accidentului a resurselor medicale SMURD și SAJ.

ISU Vaslui a transmis că, la fața locului, au intervenit două autospeciale de stingere cu module de descarcerare, un echipaj de descarcerare grea, trei ambulanțe SMURD și două echipaje medicale SAJ.

Ne puteți urmări și pe Google News

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că impactul dintre betonieră şi cele două autoturisme s-a produs pe fondul neasigurării la efectuarea virajului la stânga şi al nepăstrării distanţei în mers.

Victimele au fost transportate la spital. Traficul rutier a fost oprit timp de aproape o oră, iar după 13.45 s-a reluat pe un fir alternativ.