Accident în Piața Eroii Revoluției. Două tramvaie au intrat în coliziune

Accident în Piața Eroii Revoluției. Două tramvaie au intrat în coliziuneAccident tramvaie / sursa foto:captură video

Două tramvaie au fost implicate într-un accident rutier în București, în Piața Eroii Revoluției, vineri, însă nu s-au înregistrat răniți.

Accident rutier în Piața Eroii Revoluției

Brigada Rutieră a fost notificată că două tramvaie au intrat în coliziune în Piața Eroii Revoluției.

„Pe 25 aprilie, în jurul orei 09:20, Brigada Rutieră a fost notificată prin apel 112 despre un accident de circulație în care au fost implicate două tramvaie, în Piața Eroii Revoluției, sectorul 4. Accidentul a dus doar la pagube materiale”, a declarat Brigada Rutieră a Capitalei.

Conform sursei menționate, circulația tramvaielor a fost restricționată pe șoseaua Olteniței, în ambele direcții, între orele 09:20 și 09:50.

Accident pe Calea 13 septembrie

Reamintim că la începutul lunii, un tramvai a intrat în coliziune cu cinci mașini, la intersecția străzilor Calea 13 Septembrie și Mihail Sebastian din Capitală. Conducătorul tramvaiului a părăsit locul accidentului.

Potrivit informațiilor oferite de Brigada Rutieră a Capitalei, poliția a fost alertată în jurul orei 12:20 cu privire la incidentul de circulație. Din primele date, se pare că tramvaiul a lovit cinci autovehicule, conform Madiafax.

Un pasager dintr-o mașină a suferit răni în urma coliziunii și a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

După accident, vatmanul a plecat fără a obține aprobarea poliției sau a procurorului. În urma investigațiilor, acesta a fost identificat ca un bărbat de 44 de ani.

Accident tramvai

Accident tramvai / Sursa foto Facebook

Polițiștii continuă cercetările pentru a determina cauzele și circumstanțele exacte ale accidentului.

Tramvai prins în ambuscadă pe Bulevardul Timișoara

Un alt tramvai de pe linia 25, aparținând Depoului Militari, a fost implicat, în aceeași perioadă, într-o coliziune cu o autobasculantă pe Bulevardul Timișoara, aproape de intersecția cu Bulevardul G-ral Paul Teodorescu, în direcția către Depoul Militari.

Conform primelor investigații, se pare că șoferul autobasculantei nu a acordat atenția necesară la efectuarea virajului la stânga, ceea ce a dus la impactul cu tramvaiul. În urma accidentului, un călător din vagon a suferit răni ușoare.

Serviciul de urgență 112 a fost alertat imediat, iar echipajele de intervenție au ajuns rapid la fața locului. Din cauza acestui incident, circulația tramvaielor pe liniile 1, 10, 11 și 25 este temporar suspendată în zonă.