Treizeci şi una de persoane au fost rănite şi 17 sunt date dispărute în urma unui grav accident rutier produs luni dimineaţă pe o autostradă din sudul Germaniei, un autocar fiind complet mistuit de flăcări după o coliziune cu un autotren.
Accidentul a avut loc pe autostrada A9, între localităţile Münchberg şi Gefrees, în landul Bavaria.
În urma coliziunii, autocarul a luat foc şi a ars complet.
Potrivit poliţiei, 31 de pasageri au fost răniţi, dintre care unii grav, iar 17 persoane sunt date dispărute. Deocamdată nu este clar ce s-a întâmplat cu acestea, dar potrivit unei purtătoare de cuvânt a poliţiei, nu este exclus ca unii dintre pasageri să nu fi reuşit să se salveze din autocarul în flăcări, scrie AFP, citată de Agerpres.
Conform primelor informaţii, autocarul se îndrepta în direcţia Nürnberg când a fost prins într-un ambuteiaj şi a lovit un autotren care rula în faţa lui.
Poliţia a închis traficul pe autostrada A9 pentru a permite intervenţia echipajelor de salvare. Potrivit presei locale, la locul accidentului au aterizat patru elicoptere.