Răzvan Marin a fost introdus abia în minutul 79 al meciului pe care echipa sa, Cagliari, l-a jucat cu AC Milan. Cele două echipe au terminat la egalitate, scor final 3-3 în Serie A.
Fotbalistul român a jucat 16 minute pentru echipa sa de club, timp în care a avut 13 contacte cu balonul. Echipa sa a ajuns pe locul 16 după acest rezultat de egalitate.
Răzvan Marin a început pe banca de rezerve
Internaționalul român nu a fost în vederile antrenorului echipei Cagliari, pentru debutul partidei cu AC Milan. Răzvan Marin a urmărit meciul de pe banca de rezerve până în minutul 79. El a fost introdus de tehnicianul Davide Nicola abia în minutul 79, în locul lui Antoine Makoumbou.
Cagliari a terminat la egalitate meciul de fotbal, de pe teren propriu, cu AC Milan, din Serie A, scor final 3-3. Gazdele au deschis scorul prin Nadir Zortea chiar în minutul doi al partidei. AC Milan a revenit în joc și Rafa Leao a restabilit egalitatea în minutul 15. Tot portughezul i-a pus pe milanezi în avantaj, în minutul 40.
Arbitrul partidei a anulat un gol pentru echipa lui Răzvan Marin în prelungirile primei reprize. Gabriele Zappa a fost surprins în ofsaid. Astfel, AC Milan a intrat în pauză cu un avantaj de un gol. La începtutul reprizei a doua Zappa și-a luat revanșa pentru golul anulat și a restabilit egalitatea pe tabelă.
AC Milan a trecut din nou în avantaj, printr-un gol marcat, în minutul 69 de Tammy Abraham. Finalul avea să aparțină celor de la Cagliari care au închis tabela prin același Zappa, în minutul 89.
Cagliari urcă pe locul 16
În urma egalului înregistrat cu AC Milan, echipa lui Răzvan Marin urcă pe locul 16 în serie A. Cagliari a acumulat 10 puncte în cele 12 etape din Serie A. De partea cealaltă, rossonerii se situează pe poziția a șaptea în clasament. Milanezii au acumulat 18 puncte și se află la distanță de șapte puncte în spatele liderului Napoli.
De menționat că la finalul meciului cu AC Milan, Răzvan Marin a primit nota 6.7 din partea statisticienilor de la Sofa Score. Românul a avut 13 atingeri de balon, pe parcursul unui sfert de oră. Totodată, el a reușit opt pase, din tot atâtea încercări.
Chiar dacă este rezervă la echipa de club, fotbalistul intră în vederile lui Mircea Lucescu pentru ultimele meciuri ale Naționalei. El a fost convocat pentru partidele cu Cipru și Kosovo.
Man a avut mai mult noroc ca Răzvan Marin
Într-un alt meci din Serie A, Parma, echipa lui Denis Man și Valentin Mihăilă, a învins-o pe Venezia, scor 2-1. Spre deosebire de Răzvan Marin, Man a reușit să dea o pasă decisivă.
Parma a bifat a doua victorie în acest sezon în Serie A, iar în urma acestui rezultat, a ajuns pe locul 14 cu 12 puncte acumulate. De cealaltă parte, Venezia ocupă tot ultimul loc, cu 8 puncte.
Gazdele, Venezia, au deschis scorul după doar cinci minute, prin Nicolussi Caviglia. Parma a egalat în minutul 17, când Dennis Man i-a pasat decisiv lui Valeri. Cele două echipe au intrat la egalitate la cabine.
În minutul 68 oaspeții au dat lovitura prin Bonny. Acesta a profitat de pe urma respingerii portarului Veneziei care nu a reușit să rețină un șut al românului Denis Man.