( Bogdan Jianu)

Deși am atins în Partea I de documentar Ceasurile celor 2 spectacole închinate și NU doar dedicate Voievodului Vlad, vă învit și în următoarele rânduri la o nouă ședere întru cuvânt. Da. Acțiunea atrage, scenele incită spiritul de observație în a percepe detalii, personaje, replici, ÎNSĂ scenariul e astfel întocmit încât păstrează mereu un tâlc, o taină, o cheie. O lacrimă, dar și un zâmbet amar în spatele cortinei. Zâmbești, dar te și înfiori de trăirea organică a trecutului. De ce se petrece aceasta? Pentru că, odată intrat în rol, Bogdan Jianu își unește sinele cu ființa personajul istoric. Veridicitatea cu care spectatorii percep fiecare scenă este pecetluită de această simbioză a personajului cu actorul însuși.

În acest sens, mărturisea Bogdan: “Cum să nu trăiesc cu toată ființa mea acest rol? Acest mare voievod , pe lângă ce a reușit să înfăptuiască în timpul lui, a făcut un miracol în timpul meu, al nostru. Mi-a dat puterea și determinarea să merg mai departe. Lui îi datorez mult din ceea ce astăzi sunt. Și nimic nu este întâmplător în Drumul vieții noastre. Totul se petrece cu un Rost.”

Și pentru că aminteam de această solidaritate între suflete și oameni, dincolo de punțile Timpului, aduc în față pe cei 5 căpitani ai voievodului Vlad, nume fictive, dar de înaltă vibrație. Căpitanul Andrei( interpretat de Ioan Isaiu), luptător, cu spirit de sacrificiu și atât de patern față de Vlad Draculea  amintește și de marele Sfânt ocrotitor al acestui neam, Sf. Apostol Andrei. Acest nume este însă și în amintirea lui Sergiu Nicolaescu, ce a purtat acest nume în producțiile sale.

Căpitanul Amza: numele acestuia fiind un omagiu adus marelui actor, Amza Pelea. Căpitanul Corbea( interpretat de Vlad Miriță)...multe ar fi de povestit despre acest nume. Ne duce cu gândul la pasărea mitică, un mesager divin în cultura populară. Pe această pasăre, deseori blamată și trecută în registrul întunericului, considerată în unele culturi a fi doar un simbol al războiului, o simt ca fiind un cuib de simboluri mult mai adânci. În afară de faptul că este una dintre cele mai inteligente specii, corbul trimite spre ideea de vindecare, de asumare, de trezire spre înțelepțire, pentru o metamorfoză a conștiinței- ceea ce face din corb o metaforă a dezvăluirii adevărurilor ascunse, prin expunerea lor în lumina conștiinței.

Întorcându-ne la căpitanul Corbea, exact această demnitate și asumare o remarcăm, datoria și crezul dincolo de toate celelalte ale omenescului. De menționat și faptul că steagul Țării Românești în acea perioadă era alb și avea pictat un corb ce ține în cioc o cruce dublă, stând deasupra unei ramuri de ienupăr verde.

Al patrulea căpitan este Lupu (interpretat de Liviu Subțirică) și alegerea numelui face punte spre rădăcinile dacice și miticul Lup Alb.

Iar Căpitanul Codreanu, al 5-lea, îmi aduce aminte, printre altele de frăția dintre sufletele ce au trăit pe acest pământ din moși strămoși și Codrul nostru, frate cu românul, vorba poetului. Codrii pe care îi distrugem, îi vindem și astfel trădăm cel mai puternic legământ dintre om și natură, riscând astfel propria dezrădăcinare, și la propriu și în sens figurat, ca neam.

În iunie 2014, după 552 de ani de la Bătălia de la Târgoviște dintre dintre Vlad Voievod Draculea şi sultanul Mehmed al II-lea, și după 3 luni de antrenamente și repetiții grele, Lupii Albi au evocat spre  trezirea din amorțeala conștiinței, Atacul de noapte, până astăzi studiat în Academia militară. Strategia militară și înverșunarea cu care a rezistat, în ciuda inferiorităţii numerice a oastei, a adus respectul contemporanilor săi. Laonic Chalcocondil a pus pe seama sultanului mărturisirea că:„nu poate să ia ţara unui bărbat care face lucruri aşa de mari” şi care „ar fi vrednic de mai mult”. Acest adevăr a intenționat Bogdan Jianu să-l redea prin fiecare scenă a spectacolului.

În încheierea celei de-a II-a Părți, voi aminti, pentru luare-aminte,  un schimb de replici dintre doamna tronului (Carmen Tănase) și Vlad Voievod (Bogdan Jianu), urmate de un fragment din Jurământul Voievodului:

• “Vlad, ce ți-a împietrit inima, astfel încât nimic nu mai are loc într-însa?
• Am sacrificat tot ce am iubit vreodată. Te-am sacrificat și pe tine. Dar acum sunt numai: eu , Țara mea și libertatea ei. Și am să le apar chiar și dincolo de mormânt!”

*** “Eu, Vlad Voievod, urmașul marelui Mircea, v-am învățat să iubiți acest pământ bun și frumos, dar la nevoie să-l apărați până la moarte.

Pe mine iertați-mă pentru tot ce puteam s-aud și nu am auzit, pentru tot ce puteam să văd și nu am văzut, pentru iertarea pe care puteam s-o dau și nu am dat-o.

Dar nu uitați: v-am învățat să vă ridicați din genunchi, să țineți sabia, să priviți în ochi pe oricine și să nu vă mai plecați în fața nimănui.

Valahi, alegeți să muriți în picioare decât să trăiți în genunchi!

Nu uitați cine sunteți, credeți în voi și în Dumnezeu și nimeni niciodată n-o să vă poată lua: Libertatea!”

 

Partea a III-a ( III din IV ): 15 Mai 2020