Evenimentul Zilei > Social > A sosit Ceasul. „Credință. Onoare. Curaj”: LUPII ALBI
A sosit Ceasul. „Credință. Onoare. Curaj”: LUPII ALBI

A sosit Ceasul. „Credință. Onoare. Curaj”: LUPII ALBI

Un Proiect ridicat cu pasiune și dragoste pentru adevărul istoric, păstrând verde cernuta Rânduială a spiritului străbun, creat de Asociația Culturală Lupii Albi.

Moto:
“Fiecare va fi propriul lui judecător; ce poate fi mai drept decât aceasta? Văd în fața mea oameni liberi. Ce faceți voi cu libertatea? Luptați pentru ea! E drept, dacă luptați, puteti muri, dacă nu faceți nimic, răul va triumfa. Nu uitați cine sunteți, credeți în voi și în Dumnezeu și nimeni niciodată n-o să vă poată lua libertatea!” (Voievod Vlad Draculea, interpretat de Bogdan Jianu)

***
Iunie 2014. Târgoviște: cetatea fremătândă de istorie a țării, în care 33 de voievozi au lăsat peceți de memorie sculptate în Timp, pentru ca cei ce vin să nu soarbă din licoarea Uitării. De fiecare dată când talpa îmi atinge pământul Târgoviștei, cordul îmi confirmă că parte din suflet mi-a rămas aici pentru totdeauna, între ruinele de azi, germinând mirare și corolă,  de pe vremea când excursiile școlare erau motive de ziditor ne-somn și neputință în a drămui așteptarea, de către copila acelor ani. Acestea au fost: Locul, Chemarea și Ceasul întâlnirii mele cu Lupii Albi.

La 7 pași ( de uriași ), pe un Înalt al veacurilor cimentate în răscolitoare ceasuri, ne așteaptă ruptă de lume , dar îmbrățișând veșnicia întru alte Lumi, Mănăstirea Dealul, cu falnic și drept Domn, gazdă și tată al acestor locuri, părintele Unirii într-un singur Cuib al românilor, cuib de: ogor, Clipă, Duh și trăire. Mihai Viteazul.

Prin Târgoviște nu poți trece demn decât cu fruntea brăzdând bolta, dar cu ochii inimii aplecați într-o rugă plânsă care cere dreptate Cerului. Aceste locuri par a duce crucea lipsei de recunoaștere a adevăratei valori. Și de sub pietre, trecutul strigă către noi.

Întorc fusul timpul înapoi cu 6 ani, iar abia mai apoi cu 7, pentru a înțelege cu toții în adânc profunzimea unui Național Proiect de păstrarea vie a valorilor neamului. Un Proiect în fața căruia avem datoria morală să ne înclinăm, să îl promovăm și să îl susținem atât la nivel de indiv, dar mai ales la nivel de Instituții ale statului. Un Proiect ce s-a născut dintr-un foc viu, ne-ostoit de superficialul și ne-autenticul în care ne bălăcim – spre a ne pierde ființa- astazi. Un Proiect ridicat cu pasiune și dragoste pentru adevărul istoric, păstrând verde cernuta Rânduială a spiritului străbun, creat de Asociația Culturală Lupii Albi.

“Aripile, ca să le primești în exterior, trebuie să demonstrezi că le ai deja crecute în lăuntru.”
(Bogdan Jianu)

În 2013 au pornit la drum, uniți parcă de un simțământ călăuzitor mai presus de fire, o mână de suflete: actori, cascadori, la care mai apoi li s-au alăturat tinerii ce participă la figurație, în urma unor antrenamente și trieri foarte riguroase. Din regala actorilor, amintesc pe: Carmen Tănase, Natașa Raab, Ion Besoiu, Maria Olteanu, Bogdan Farcaș,
Adrian Pavlovschi, George Alexandru, Puiu Jipa, Liviu Subtirica, Vlad Miriță, Antonia Ionescu, Bogdan Jianu și mulți alți artiști iluștri.

Însă un fenomen neașteptat, un Ceva ziditor de suflete și de caractere totodată, plin de Frumos, s-a petrecut ulterior. Alături de greii scenei românești, lângă Lupii Albi au simțit a veni tineri ce doreau să se alăture Asociației prin însăși participarea activă la spectacole. Mulți au început antrenamentele, dar puțini au rezistat până la capăt. Pe lângă cerințele legate de mișcare scenică, abilități de călărie, actorie, esențială este atitudinea: bunul simț, discernământul, respectul și seriozitatea.

Responsabilitatea față de purtarea și păstrarea unei uniforme care îi reprezintă, efectuarea după ceas a plantonului de noapte, plimbările cu caii, organizate respectând programul fix, acestea sunt doar o parte din punctele din fișa de atribuții obligatorii ale unui viitor Lup Alb. În Haită nu se intră oricum.

Pentru o privire superficială, de suprafață, vizibil este mai întâi efortul acestor copii. ÎNSĂ, în spatele cortinei, se văd adulții de Mâine, vindecați de amnezia de a nu-și mai recunoaște rădăcinile, istoria. Cugete și conștiințe vii câștigate. Inimi cu ferestrele nădejdii deschise spre credință, onoare, demnitate. Acestor suflete li s-a dat astfel șansa de a se alătura unei școli de viață care pe mulți i-a scos din mediile viciate în care se aflau, au putut urma cursuri liceale și universitare.

În mijlocul lor, al tuturor ( actori, cascadori și tineri aspiranți ), se află dintru început Bogdan Jianu: frate cu toti, DAR Lider; Bătrânul-copil, așa cum l-am perceput mai târziu, un suflet ce amintește atât de luptătorii de odinioară, dar și de Moșii daci, Bătrânii mileniilor trecute ce păstrau în lăuntrul lor taina dăinuirii Ființei unui neam. Și, luare-
aminte, dăinuirea nu se asigură doar prin sabie, ci și prin plămădirea de prunci puternici, inimi curate și cugete juste.

Acest Lup singuratic care, înconjurat de dragostea tinerilor ce veneau la pregătirea spectacolelor, nu a știut în primă etapă cum să răspundă iubirii.

Aceea a fost Clipa în care sigiliul cochiliei – în care Luptătorul se știa ferecat sufletește – a căzut. Cel mai înalt dar venit din partea acestor suflete curate a fost copleșitor, Bogdan amintindu-și cu emoție: “cât de multe mi-au dăruit acești copii! Ei mi-au deschis inima. Au atins o parte din mine pe care o știam ferecată. Țin minte cum veneau, de față cu
părintii lor, deseori, și îmi spuneau: tată. Și acum la fel se întâmplă. Emoția cutremură, dar și șlefuiește. Te înalță, dar te și responsabilizează. M-am deschis în fața lor, suntem cu toții o Familie. Iar fermitatea este la unison cu liberul arbitru.

Vreau să îi văd că le este foame să crească, să iasă din zona de confort în care îi plasează socialul. Acesta este crezul meu, un legământ-testament pe care îl am cu mine și cu Dumnezeu: să dau viață acelor adevărați conducători pe care țara noastră i-a avut și să sădesc semințe de neuitare în piepturile acestor copii. Le-am explicat de la bun început că aripile, ca să le primești, trebuie să demonstrezi că le ai deja în tine. Pentru a urca în grad, este nevoie de maximă seriozitate și disciplină.

Cel mai înalt este cel de căpitan. Iar ei toți au liberul arbitru, libertatea de a deveni
Alpha. Dar pentru aceasta, e nevoie de a-și demonstra lor că merită. Dacă eu și ei pot; și pot mult mai mult. Iar ce facem noi este rezultatul unei munci de echipă,nu e lucrarea unui singur om. O echipă-Familie care muncește dincolo de limite, în programe draconice de pregătire.”

Așadar, dacă la noi, cei Astăzi atât de grăbiți în fața ritmului vieții, ajunge de cele mai multe ori numai efectul spectacolelor de evocare istorica, magistral realizate ( având în vedere truda, costurile mari și puținele finanțări), este de subliniat și o a doua misiune, LUCRAREA CEA CU TINERII, o lucrare împlinită în tăcere de Bogdan, dar cu un sârg și o dragoste pe care doar un părinte le poate dărui.

Siglă-Legământ cu străbunii

Revenind la firul de început al călătoriei în cei 7 ani de la nașterea Asociației, cutez să dau glas poveștii siglei Lupilor Albi, care, din prima clipă când am văzut-o, mi s-a țesut aidoma unei pânze străvechi-cuibar de simboluri ce drămuiesc mileniile, nu veacurile. Cheie și Lacăt, totodată, taine despre adevăruri istorice de pe care vălurile de rugină vor cădea, undă cu undă. Vederea ei m-a condus nu doar pe tărâmul științei codurilor nescrise, însă
într-atât de grăitoare, dar și pe cel al heraldicii.

Sigla are forța unei steme.

Aripile de Arhanghel, Scutul ostașului în luptă, purtător al chipului Lupului Alb, arhetipal simbol pentru dacii liberi, și sabia. Sabia Strategului oștirilor cerești , Mihail, care dincolo de simbol defensiv, de apărarea a țări, este și Cruce,
protectoare și înălțătoare de suflete. Ce este Crucea? E sabia neamului nostru, Sabia sfântă cea cu 2 tăișuri. Al Iubirii, al Iertării, dar și a Dreptății divine. Sigla este prin ea însăși o pecete, un legământ cu trecutul, prin spectacole de reevocare ce au ca miez adevărul istoric

Viul sfredelitor, incomod al Istoriei – față-n față cu oglinda Prezentului

“Cine uită nu merită” ( Nicolae Iorga )

Dar, "No, hai sa merem!" pe firul poveștii, după chemarea Fiului de Ardeal, Bătrân al neamului, Avram Iancu. Se spune că fiecare Drum poartă în el o Inimă, iar daca un Drum nu își află la ceas înțelept Inima, asemenea unei ființe, acel Drum încetează să mai existe, vitregit de Sens. Se stinge.

Iar DEVENIREA nu e conceputa separat de DRUM. Noi, fiecare în parte, trăim de-a lungul vieții o alegorie de Cărări dintre care, la un moment dat, trebuie să alegem, pentru a deveni ceea ce a apriori SUNTEM, doar că uităm.
Acea zi de blând Iunie 2014 avea să aducă cu ea o sfredelitoare înserare. Mă aflam Acolo, unul din sufletele ce veniseră la Festivalul Medieval Dracula- Ediția I. Nu eram însetată de senzaționalul mascat și hâtru al străinătății, știam prea bine că Vlad al nostru Voievod era de o cu totul altă sorginte decât cea trâmbițată de occident.

Și mai aflasem că Lupii Albi au pregătit o frumoasă evocare de istorie cu momente de vârf din viața domnitorului Vlad Basarab al 3-a Draculea, în Parcul Chindiei, lângă Curtea Domnească. Aceiași Lupi Albi care, cu 1 an înainte, din 2013, avuseseră deja reprezentații cu aceeași tematică de ștergere a prafului de pe felinarul istoriei; felinar și
așa rămas cu puțin ulei în candela vremurilor.

“ Dacă eu stau astăzi în fața voastră, este pentru că acum ceva timp,
Dumnezeu mi-a mai dat o șansă și mi-a deschis un Drum.
Și pe Drumul acesta. V-am întâlnit pe voi.“ ( Bogdan Jianu)

În Partea a II-a a serialului cu articole-documentar, vom parcurge cronologic Drumul celor 7 ani de spectacole, cantonamente, filme create de Asociația Lupii Albi; în acest Eseu introductiv las: credința, pasiunea și determinarea acestor suflete să grăiască, prin ochii celor care trăiesc emoția laolaltă.

Pregătirea spectacolelor se desfășoară în două planuri: cel la vedere și cel din spatele a ceea ce este evident pentru ochiul fizic. Noi primim darul. Rezultatul ultim, spectacole de mare vibrație și putere artistică și revelatoare, laolaltă. Dar în spatele acestei înalte stări generate, sunt luni de efort.

Ne împărtășea Bogdan Jianu, înainte de lansarea filmului (2015) spectacolului "Dracula – Reîntoarcerea"(2014): “Dacă cineva ar vrea să facă un film după spectacolelenoastre, ar avea nevoie pentru primul de 40 zile de filmare și pentru al doilea de 25 de zile de filmare. Ziua de filmare are între 10-12 ore. Împreună am filmat
spectacolul: primul, în 6 ore, iar al doilea, în maxim 10 ore de filmare. Dacă eu stau astăzi primul pe scenă în fața voastră, este pentru că acum ceva timp, Dumnezeu mi-a mai dat o șansă și mi-a deschis un Drum. Și pe Drumul acesta.

V-am întâlnit pe voi. Și împreună am început să facem un proiect care ne oferă ce iubim mai mult și
nu facem rabat de la istorie. E drept, o împachetăm în aventură, în acțiune, pentru că aceasta este percepția. Nu facem rabat, pentru că avem respect. Avem respect pentru acele vremuri, pentru cei care au murit atunci pentru ce avem noi cum și pentru cei care vin la spectacolele noastre cu inima deschisă, iar noi nu îi putem răsplăti cu minciuni.

Vin să vadă un spectacol, dar în fapt, eu participă la o lecție de istorie. Spectatorii asistă la un film live, în care toate cascadele, căderile de pe cal, exploziile, luptele, căderile de la înălțime, se petrec în fața lor, la secundă. Noi nu avem dreptul la duble. Toate se petrec exact după sute de ore de antrenament și cu voia lui Dumnezeu la sfârșit plecăm cu toții sănătoși acasă. “

Totul se clădește pe o documentare strictă în arhive și în izvoarele istorice, scenarii scrise de Bogdan Jianu în oglindire fidelă cu evenimentele. Repetiții. Antrenamente dure, accidentări deseori. Adevărul istoric este riguros cercetat în tot ceea ce Bogdan Jianu întreprinde, avizat apoi de către experți de la Muzeul de Istorie si cel Militar.

“În viata de artist trebuie să fii procurorul tău, nu avocatul. Trebuie să fim critici cu noi înșine.”

Aminteam anterior de acea treaptă nevăzută, rădăcina ce a dat zvâc, ce a hrănit arborele să se înalțe sănătos și viguros. La fundația timpului-zero, pentru conceperea unei Lucrări durabile regăsim punerea la unison a celor 2 mari energii cosmice: femin, masculin. Este aidoma conceperii unui prunc. Asociația Lupii Albi este copilul lui Bogdan Jianu, dar a priori nașterii acestui frumos, binecuvântat proiect, s-a produs o re-naștere lăuntrica în Bogdan.

O re-găsire de Sine, aș numi-o, iar în urma producerii acelui bing-bang interior, au început să curgă toate lin, într-un firesc, dar cu sacrificii și cu un efort ce rarerori sunt percepute din exterior. La temelia acestei puneri față-n față a lui Bogdan cu el însuși, sunt 2 mari Oameni, artiști de înaltă clasă și noblețe, 2 suflete magistrale în istoria teatrului și a
cinematografiei românești: maestrul Sergiu Nicolaescu și doamna Carmen Tanase.

Spunea Sergiu Nicolăescu: “Eu am să plec, dar nu am să mor. Să nu renunți niciodată! Să îți trăiești viață exact cum îți place, fără întrebări, fără regrete.” A avut dreptate maestrul. Nu a murit, pentru că Bogdan Jianu, alături de Familia puternică de suflete ce-i este alături, esti Inima care îi duce mai departe lucrarea și pasiunea. Iar doamna Carmen Tanase este flacără vie și călăuză în Calea pe care Lupii Albi și-au ales-o. Amândoi greii scenei și ai platourilor de filmare sunt ghizi și martori ai formarii tale ca regizor, actor, cascador.

„Va aștept pe toți la Turnul Chindiei! Într-un ceas! Am zis, pe toți!”- acesta a fost îndemnul, imnul-rugăciune, pe care în septembrie 2014, Bogdan Jianu, reintrând în cordul Voievodului Vlad Basarab al 3-lea Draculea, ni-l transmitea de pe scena Teatrului Municipal Târgoviște, Sala "Tony Bulandra", în cadrul Gălii de Excelență. Era invitat
ca regizor, actor, cascador, scenarist și părinte al Asociației Lupilor Albi. Urma să ridice Premiul oferit Familiei Lupilor Albi, în semn de recunoștință și de recunoaștere .

Însă, de pe scenă, Bogdan ne privea pe toți cei din sala cu aceeași străfulgerare pe care o trăiește în timpul spectacolelor, în natură. A învăluit sala acel foc al crezului în puterea credinței și în rostul rădăcinilor pe care încearcă cu dăruire să le aducă din trecut, punte, în prezent, celor care astăzi, vorba unui mare Duhovnic al neamului, Părintelui Justin Pârvu, “nu mai știm de unde venim și spre ce ne îndreptăm”.

Abia atunci s-a închis cercul și am pătruns: tâlcul, Rostul și lacrima ziditoare de străbună Chemare pe care Bogdan Jianu le învie când spune: “Ceea ce noi, Lupii Albi, încercăm să împlinim este o lucrare de evocare TRĂITĂ, nu doar simulată, a trecutului, nu mască, ci Adevăr, asemenea unei biserici a Crezului în obârșie, în Vatra neamului și în viul spiritului străbunilor în noi. ”