„A plecat o legendă mondială”. Parlamentul de la Chișinău, minut de reculegere pentru Mircea Lucescu
- Sanda Frunze
- 9 aprilie 2026, 14:33
Mircea Lucescu. Sursa: Inquam Photos/Octav GaneaRepublica Moldova. Plecarea dintre noi a lui Mircea Lucescu a adus un val de emoție nu doar în lumea sportului, ci și în Republica Moldova, unde Parlamentul a ținut un minut de reculegere în memoria marelui antrenor. Considerat o legendă a fotbalului mondial, „Il Luce” a fost omagiat pentru contribuția sa remarcabilă la dezvoltarea sportului și pentru impactul asupra generațiilor de suporteri.
Momentul de reculegere a fost păstrat de deputați la îndemnul liderului fracțiunii „Partidul Nostru”, Renato Usatîi.
„Pe lângă toate evenimentele care au fost anunțate și care au avut loc în aceste zile, mai avem un eveniment, cu părere de rău, foarte trist. A plecat din viață o legendă, nu doar a vecinilor noștri de peste Prut, dar o legendă mondială, iubită de sute de mii de cetățeni ai Republicii Moldova. Cel care este din epoca lui Pelé, Maradona. La vârsta de 80 de ani, s-a stins domnul Mircea Lucescu, cunoscut pe tot globul pământesc. Propun un minut de reculegere în cinstea dumnealui și pentru tot ce a făcut pentru sportul mondial”, a îndemnat Renato Usatîi.
Reacții puternice în întreaga lume a sportului
Moartea lui Mircea Lucescu a provocat reacții puternice în lumea sportului – atât în România, cât și la nivel internațional, fiind considerată pierderea uneia dintre cele mai influente figuri din fotbalul european.
În semn de respect, au fost ținute minute de reculegere înaintea meciurilor din competițiile europene organizate de UEFA, precum și pe mai multe stadioane importante din Europa, inclusiv la Barcelona și Paris, dar și în campionate naționale, în special în Turcia, unde antrenorul a scris istorie.
O carieră legendară, de la teren la bancă
Supranumit „Il Luce”, Mircea Lucescu a fost unul dintre cei mai mari jucători și, mai ales, antrenori din istoria fotbalului românesc și european. S-a născut pe 29 iulie 1945, la București, și a murit pe 7 aprilie 2026, la vârsta de 80 de ani, la Spitalul Universitar de Urgență din București.
Ca jucător, a evoluat în principal la Dinamo București (1964–1977), unde a câștigat cinci titluri de campion al României și o Cupă a României. A fost căpitan al naționalei României la Campionatul Mondial din 1970, unde a jucat inclusiv împotriva Braziliei lui Pelé.

Mircea Lucescu. Sursă foto: Facebook
Antrenorul care a cucerit Europa
Cariera de antrenor i-a adus consacrarea internațională, fiind unul dintre cei mai titrați tehnicieni din lume. A pregătit echipe precum Dinamo București, Rapid, Inter Milano, Galatasaray, Beșiktaș, Șahtior Donețk sau Dinamo Kiev.
Cel mai mare succes internațional a fost câștigarea Cupei UEFA în 2009 cu Șahtior Donețk, performanță care l-a consacrat definitiv în galeria marilor antrenori ai lumii.
A fost și selecționer al României și al Turciei, contribuind la dezvoltarea fotbalului în mai multe țări și la formarea unor generații întregi de jucători.