Scriitorul albanez Ismail Kadare, renumit pentru opera sa monumentală creată sub dictatura comunistă a lui Enver Hogea, a murit luni 1 iulie.
A murit Ismail Kadare. Scriitorul albanez avea 88 de ani
Ismail Kadare a decedat în urma unui atac de cord, a anunțat oficial spitalul din Tirana. Scriitorul a fost adus la spital „fără semne vitale”, iar eforturile medicilor de resuscitare au fost fără succes. Kadare „a murit în jurul orei 06:40 GMT” (08:40 ora locală), a precizat spitalul, informație confirmată și de editorul său, conform AFP.
Romancier cunoscut pentru sarcasmul său, Ismail Kadare a alternat între grotesc și epic, explorând miturile și istoria Albaniei pentru a diseca mecanismele totalitarismului, un rău universal, scrie AFP. Albania a trăit timp de decenii sub dictatura lui Enver Hoxha, una dintre cele mai represive din lume.
„Infernul comunist, ca orice alt infern, este sufocant”, a declarat scriitorul pentru AFP într-unul dintre ultimele sale interviuri, în octombrie. „Dar în literatură, acest lucru se transformă într-o forță vitală, o forță care te ajută să supraviețuiești, să învingi dictatura cu capul înainte”, a spus el.
Literatura „mi-a dat tot ce am astăzi, a fost sensul vieții mele, mi-a dat curajul de a rezista, fericirea, speranța de a depăși totul”, a explicat el, deja slăbit, de la domiciliul său din Tirana, capitala Albaniei.
Ismail Kadare, o carieră impresionată
Imensa operă a lui Ismail Kadare, cuprinzând aproximativ cincizeci de cărți – romane, eseuri, povestiri, poezii și piese de teatru – a fost tradusă în 40 de limbi, scriitorul fiind nominalizat de mai multe ori la premiul Nobel pentru literatură. Născut la Gjirokastër, orașul său de piatră, Kadare a publicat primul său roman în 1963, „Generalul armatei moarte”, despre un ofițer italian care merge în Albania pentru a exhuma compatrioții uciși în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Kadare a început să scrie încă din copilărie, fiind influențat de cărțile din biblioteca familiei, unde a descoperit „Macbeth” de Shakespeare, unul dintre eroii săi literari alături de Eschil, Cervantes, Dante și Gogol. La începutul anilor 1960, a studiat la Institutul Maxime Gorki din Moscova, o instituție specializată în realismul sovietic, un gen literar pe care Kadare îl detesta pentru lipsa sa de mister și fantezie. Această experiență și revenirea sa în Albania, după ruptura lui Hoxha cu URSS-ul, l-au inspirat să scrie „Amurgul zeilor stepei” (1978).
Ruptura cu URSS-ul a dat naștere și cărții „Marea iarnă” (1973), în care apare Enver Hoxha. Deși cartea era în mare parte favorabilă regimului din Tirana, nu a fost suficient de laudativă pentru cei mai fervenți susținători ai tiranului, care au cerut pedepsirea scriitorului „burghez”. În 1981, Kadare a scris „Palatul Viselor”, un roman interzis de regimul comunist, consolidându-și reputația de critic al totalitarismului și apărător al libertății de expresie.
Sub presiunea regimului
Enver Hoxha, care se mândrea că este un iubitor de literatură, i-a sărit în ajutor lui Ismail Kadare de mai multe ori. În memoriile sale, văduva lui Hoxha, Nexhmije, povestește cum soțul ei, adesea exasperat, l-a salvat pe Kadare când acesta a fost pentru scurt timp deputat la începutul anilor 1970. Protejat de faima sa, în timp ce alții erau condamnați la muncă silnică sau chiar executați, Kadare a fost criticat pentru statutul său de „disident oficial”.
Kadare a negat întotdeauna orice relație specială cu dictatura, pentru care, potrivit unor documente descoperite recent, „nu era decât un corb aducător de nenorociri”. Arhivele din epoca Hoxha arată că scriitorul a fost adesea la un pas de a fi arestat. Aflat sub amenințarea aparatului polițienesc, supus unei supravegheri pe cât de sufocante, pe atât de constante, Kadare a plecat în exil la Paris în 1990, după cum povestește în „Primăvara albaneză” (1997).
Ismail Kadare s-a întors la Tirana în 2001, unde a continuat să scrie romane de succes. Se considera un scriitor care „încerca să scrie o literatură normală într-o țară anormală”. Kadare a continuat să scrie până spre sfârșitul vieții. „Notez idei, scriu mici povestiri, am proiecte“, declara el în octombrie pentru AFP cu o voce obosită.
„Pentru că literatura este cea mai mare dragoste a mea, singura dragoste, cea mai mare dragoste care este incomparabilă cu orice altceva în viața mea. Și ca și literatura, scriitorul nu are vârstă”, a spus el.