Fostul lider comunist Gheorghe Apostol, ultimul mohican al vechii gărzi comuniste crescute în închisorile României interbelice, adversar al lui Nicolae Ceaușescu în bătălia succesorală iscată după moartea lui Gheorghiu Dej, semnatar al "Scrisorii celor șase", a încetat ieri din viață, la vârsta de 98 de ani, anunță Realitatea TV.

Născut în 1913, Gheorghe Apostol a fost unul dintre puținii activiști PCR care l-au criticat deschis pe Nicolae Ceaușescu, semnând în martie 1989, alături de Alexandru Bârlădeanu, Corneliu Mănescu, Grigore Răceanu, Constantin Pârvulescu și Silviu Brucan, celebra "Scrisoare a celor șase".

De altfel, Apostol a fost principalul contracandidat al lui Nicolae Ceauşescu la şefia Partidului Comunist, după moartea lui Gheorghe Gheorghiu Dej. Un activist de rang mijlociu în timpul clandestinităţii PCR din perioada interbelică, membru al grupului de partid din închisori, Apostol a ajuns, datorită loialității afișate față de Gheorghiu Dej, membru al Biroului Politic şi preşedinte al Confederaţiei Generale a Muncii după 1944.

Prim secretar al Partidului Muncitoresc Român (PMR),  între 1954 și 1955, ulterior numit viceprim-ministru, Apostol a fost considerat unul dintre probabilii succesori ai lui Gheorghiu-Dej. Ambiţiile sale de a ajunge în poziţia supremă în ierarhia comunistă au fost însă zădărnicite de sprijinul acordat în 1964 de primul ministru, Ion Gheorghe Maurer, lui Nicolae Ceauşescu.

Resentimentul de demult

Memoriile politicianului comunist, documentate în volumul „Gheorghe Apostol şi Scrisoarea celor şase“, indică faptul că eșecul din 1964 a adîncit resentimentul lui Apostol faţă de Ceaușescu.

Apostol a fost eliminat din conducerea PCR în 1969, la Congresul al X-lea PCR, după ce a fost atacat de Constantin Dăscălescu, primul secretar al Comitetului judeţean de partid Galaţi, care apoi a fost ultimul prim-ministru al regimului Ceauşescu (1982-1989).

Apostol nu a deţinut nici o altă funcţie importantă pentru o vreme, după care a fost numit ambasador în Argentina. Ulterior, în diverse interviuri, el a pretins că Ceauşescu ordonase Securităţii să orchestreze o serie de accidente de maşină pentru a-l omorî.

Un leninist demodat, din ce în ce mai dezgustat de spectacolele cultului lui Ceauşescu, Apostol a fost printre cei care au iniţiat şi semnat „Scrisoarea celor şase”, transmisă de mass media occidentală în martie 1989.

Ultimul leninist convins

Fără o educaţie culturală fundamentată, Apostol a reprezentat oligarhia stalinistă mediocră şi dogmatică. În ciuda rupturii sale de Ceauşescu, Apostol a rămas până în ultimele momente ale vieții sale un comunist convins și un promotor al teoriei conform căreia idealurile socialismului au fost trădate de ultimul dictator de la București.

Ca şi în cazul celorlalţi semnatari ai „scrisorii celor şase”, meritul lui Apostol constă în faptul de a fi încercat să formuleze explicit şi de a fi susţinut cu semnătura sa o platformă politică comunist-reformistă într-o ţară bântuită de delir dictatorial.

Acuzat de Silviu Brucan de a fi cedat la presiunea interogatoriilor comisiei partidului, el nu a mai reuşit să reintre în viaţa publică după decembrie 1989. În anii 1950, Apostol era căsătorit cu ilegalista Melita Scharf, de care a divorţat la începutul anilor 1960 pentru a se căsători cu o solistă de la operă.

Sursa: Biografiile nomenklaturii, IICCMER

Gheorghe Gheorghiu-Dej şi Gheorghe Apostol, în 1952, la tribuna din Piaţa Aviatorilor, sărbătorind cea de-a 35-a aniversare a Revoluţiei bolșevice. FOTO: Fototeca online a comunismului românesc

• "Ce s-ar fi întâmplat dacă Apostol ar fi ajuns secretar general în 1965? Este probabil că multe dintre cele mai înjositoare elemente ale ceauşismului ar fi fost evitate. Militant sindicalist comunist, autodidact, leninist convins, Apostol nu avea sentimentul că este un „lider providenţial“. Comunismul românesc ar fi rămas obtuz şi închistat, însă nu ar fi căpătat dimensiunile paranoice legate de personalitatea lui Ceauşescu. Nu mai vorbesc despre intervenţiile politice nefaste ale Elenei Ceauşescu. Este probabil că Apostol ar fi continuat linia lui Dej: desovietizare fără destalinizare, oligarhie mai degrabă decât conducere unipersonală (ori bipersonală). În cazul Ceauşescu, ce s-a produs a fost o falsă destalinizare sau, folosind conceptul lui Michael Shafir, una simulată. Apostol ar fi păşit poate în direcţia unui titoism în stil românesc, deci nu către un autohtonism tot mai autarhic", Vladimir Tismăneanu, "Avatarurile stalinismului românesc"

EPILOG

Ironia istoriei: de la naționalizări la democrație

Gheorghe Apostol şi-a petrecut ultimii ani din viaţă într-un bloc populat de fost securişti, după ce vilă în care trăise decenii la rând a fost câştigată în justiţie de vechiul proprietar.

Deşi refuza cu o consecvenţă demnă de o cauză mai bună să ofere interviuri, Apostol şi-a dezvăluit o parte din secretele postdecembriste la începutul lui 2007, când o echipă EVZ îi păşea pragul, descoperind un bătrân nostalgic după epoca Dej care, între două şuete despre dilemele istorice ale comunismului (Apostol era sceptic cu privire la magnitudinea crimelor comise de Stalin), era mai degrabă preocupat de cheltuielile cu întreţinerea şi durerile de spate.

Proprietarul vilei naţionalizate în care locuise Apostol înainte de 1989 îi închiriase fostului nomenklaturist un apartament de două camere într-un bloc special.

“Împreună cu soţia, Adriana Codreanu, fostă solistă la Operetă, Apostol a nimerit într-un bloc cunoscut în zonă ca fiind populat cu foşti militari şi securişti. Amănuntul o face şi acum pe fosta solistă să ceară o distincţie clară a lucrurilor: „Ştiţi cât sunt pensiile ăstora? Păi, noi avem cele mai mici, ăştia au pensii de 30 de milioane pe lună!”.

Şi fără bani, şi constrânşi să plece din vilă în care totuşi mai locuiseră destul după Revoluţie, au trecut la comerţul cu amintiri. Douăzeci şi şase de saci de cărţi, zeci de albume foto, toate şi-au găsit cumpărători, la anticariate sau la colecţionari”, scria EVZ.