Exploratorul britanic Ed Stafford a petrecut doi ani şi jumătate urmând pe jos cursul fluviului Amazon. Pe 6 şi 7 august, în "Amazon Weekend", Discovery Channel prezintă performanţa sa.

Unii oameni visează la călătoria vieţii lor. Alţii, mai curajoşi, îşi pun bocancii şi pornesc în aventură. Aşa a făcut şi Ed Stafford, acum în vârstă de 36 de ani, fost căpitan în Armata Marii Britanii. Englezul este singurul om care a mers pe jos, prin junglă, de-a lungul celui mai mare curs de apă din lume, Amazonul.

Expediţia s-a întins de la izvoare, din sudul statului Peru, până la gura de vărsare de pe coasta Braziliei. Ce fel de om trebuie să fii ca să faci faţă unei asemenea provocări? "Ţicnit!", răspunde fără să clipească Ed Stafford.

"Cred că trebuie să fii destul de nebun. Şi să nu ai soţie şi copii. Cred că eu am fost într-o poziţie privilegiată. Mi-am făcut stagiul militar, am plecat din armată. Am condus mai multe expediţii prin toată lumea – uneori cu oameni de ştiinţă, alteori cu voluntari sau cu echipe de filmare în junglă. Şi m-am trezit că la 30 şi un pic de ani nu am niciun fel de obligaţii. Mulţi mi-au spus înainte de expediţie că e imposibil să reuşesc şi că o să mor încercând. Ar fi un act de egoism să faci aşa ceva dacă ai avea copii şi alte asemenea responsabilităţi. Dar eu eram într-o postură foarte norocoasă. 30 şi ceva de ani, suficient de bătrân ca să am experienţă cât să cred că pot reuşi aşa ceva. Nu cred că aş fi reuşit o asemenea expediţie la 20 şi ceva de ani. Au fost mai mulţi factori care mi-au asigurat o poziţie foarte bună. În plus, eu oricum sunt destul de nesăbuit şi de iresponsabil. Deci, chiar dacă după evaluarea riscurilor această expediţie părea inacceptabilă, eu mi-am spus: «De fapt, sunt destul de bine pregătit ca să îmi asum asemenea riscuri »", explică temerarul.

"Socoteala de acasă...."

Pe 2 aprilie 2008, alături de Luke Collyer, un prieten britanic fără experienţă militară, Stafford îşi începe aventura. După numai trei luni, Luke Collyer abandonează cursa.

A fost un moment de cumpănă pentru explorator, care l-a întânit însă pe Cho Sanchez Rivera, un ranger peruan de 33 de ani, ce-l va însoţi până la sfârşitul traseului. Iniţial, Ed a crezut că va fi o călătorie de un an, în care va parcurge 6,400 km. Expediţia a durat doi ani şi jumătate şi a străbătut 9,650 km.

Documentar pe Discovery Channel, despre expediţie

Pe 6 şi 7 august, de la ora 22.00, Discovery Channel a programat un weekend în inima junglei amazoniene. Sub tema "Amazon Weekend", Discovery Channel prezintă, în patru programe, lupta pentru supravieţuire în sălbăticia Amazonului. Într-un interviu acordat EVZ, Ed Stafford a povestit cât de grea şi de periculoasă s-a dovedit a fi aventura.

EVZ: Care a fost cea mai dură experienţă în sălbăticie ? Ed Stafford: Cred că perioada din Peru când încă nu apucasem să învăţ spaniola suficient de bine ca să înţeleg cu adevărat ce se întâmpla în jur, iar prietenul meu Luke – care iniţiase acea expediţie împreună cu mine – plecase acasă. Am străbătut atunci câteva zone destul de periculoase, în care se făcea trafic de droguri, şi am trecut foarte aproape de teritoriilor unor triburi. Fiindcă nu pricepeam foarte clar ce se discuta, dar şi fiindcă exista un pericol real, trebuie să recunosc că mi-a fost foarte greu să traversez acea perioadă de izolare, în care eram practic pe cont propriu. Mă temeam tot timpul pentru viaţa mea. Dacă eşti cu alţi oameni, măcar poţi să mai glumeşti, să evaluezi cât de mare e pericolul real...

Ţi s-a schimbat perspectiva asupra vieţii ? Da. Cred că am ajuns până la capăt fiindcă sunt un idiot căpos şi m-am concentrat atât de puternic pe ideea de a merge până la capăt încât ăsta a devenit practic singurul lucru la care m-am gândit în toată perioada cât am stat acolo. Şi am descoperit că, procedând aşa, am făcut ca întreaga călătorie să fie mult mai dificilă. Dacă aş fi ignorat rezultatul final şi mi-aş fi îngăduit să mă relaxez şi să mă bucur de fiecare zi, nu cred că aş fi pierdut atât de mult imaginea de ansamblu a lucrurilor. Dacă aş fi învăţat mai multe despre plantele medicinale, dacă aş fi petrecut mai mult timp alături de oameni, dacă i-aş fi cunoscut mai bine şi aş fi ignorat faptul că trebuia să fac acea călătorie foarte lungă, cred că întreaga experienţă mi-ar fi plăcut mult mai mult.

"Din tot ce am mâncat vreodată, a fost chestia care semăna cel mai mult cu un om – deci cred că din cauza asta a fost şi cea mai ciudată mâncare pe care am gustat-o vreodată“ ED STAFFORD, militar şi explorator

PRIETENIE

L-a invitat pe Cho Rivera în Anglia

Pe Cho Rivera l-a cunoscut la cinci luni de la debutul călătoriei. Iniţial, Cho s-a oferit să îi fie călăuză până în următorul oraş, dar, pentru că s-au înţeles foarte bine, peruanul l-a însoţit până la final. Când s-a sfârşit expediţia, Ed Stafford a făcut tot posibilul să-l ajute pe Cho să înceapă o viaţă mai bună.

"Spre sfârşitul expediţiei, am început să discutăm despre ce urma să facem mai departe şi am căzut de acord că, dacă Cho nu învaţă engleza, nu are cum să valorifice tot ceea ce făcuse cu mine. Am solicitat deci o viză, ca să poată veni în Anglia. La început, cererea lui a fost respinsă. Dar eu îmi făcusem câţiva prieteni destul de faimoşi în Anglia, printre care Sir Ralph Fiennes şi Michael Palin, aşa încât i-am rugat să îi scrie o scrisoare ambasadorului britanic din Lima. Decizia a fost schimbată efectiv în 24 de ore, iar Cho a reuşit să vină în Anglia. A stat la ţară cu mama mea cam patru luni, a jucat rugby pentru clubul meu... A devenit chiar «Jucătorul străin al anului» la acest club, la sfârşitul sezonului. Am avut mare grijă de el. Apoi i-a expirat viza şi a fost obligat să se întoarcă în Peru".

DIETĂ

Orez, fasole, făină de manioc, dar şi o maimuţă lânoasă se numără printre deliciile culinare gustate în călătorie.

În timpul expediţiei, meniul era format cel mai des din orez şi fasole, alimente de bază. Când ajungeau la câte un râu, Ed Stafford şi partenerii lui pescuiau. "Au fost momente când tot ce găseam de cumpărat era făina de manioc (o rădăcină comestibilă), carbohidratul cel mai des consumat de localnicii din Amazon. (...) Căram cu noi provizii de orez şi fasole, pe care le mai completam cu diverse chestii precum tot soiul de fructe locale de sezon, nuci sau «inimă de palmier», dacă rămâneam chiar fără niciun fel de mâncare", a povestit Ed Stafford.

O mâncare ciudată

Cea mai neobişnuită creatură pe care a mâncat-o şi care apare şi în programul TV, Ed a identificat-o ca fiind "maimuţa-păianjen". "Când imaginile au fost transmise de Discovery Channel în Marea Britanie, mulţi susţinători ai drepturilor animalelor au protestat şi s-au plâns, fiindcă se pare că, de fapt, nici măcar nu era o maimuţă păianjen, ci o maimuţă lânoasă, care e o specie în pericol de dispariţie. Dar nu am împuşcat-o eu! Noi am intrat în tabăra unor tăietori de lemne, care deja împuşcaseră animalul. Eu am fost fascinat, fiindcă avea un aspect extrem de uman, aşa că am filmat-o. Şi pentru că murise deja, am fost curios şi am gustat o bucăţică. Din tot ce am mâncat vreodată, a fost chestia care semăna cel mai mult cu un om – cred că din cauza asta a fost şi cea mai ciudată mâncare pe care am gustat-o vreodată. Dar nici nu mi-a trecut prin cap că aş putea să vin şi să le ţin o lecţie oamenilor junglei despre felul în care îşi trăiesc viaţa. Indigenii mănâncă maimuţe, dar fac asta în mod sustenabil, adică trăiesc în junglă, nu izolaţi de ea. Cu timpul, am ajuns şi eu să privesc animalele din junglă ca pe o simplă sursă de hrană, fiindcă indigenii aşa le consideră. Nu se uită la ele ca la nişte chestii care trebuie conservate, ci ca la o sursă de proteine. Şi nu indigenii reprezintă pericolul real din junglă! Nu ! Marile companii sunt cele care distrug porţiuni uriaşe din junglă, nu vânătorii care mai împuşcă şi ei câte o maimuţă".

<iframe width="425" height="349" src="http://www.youtube.com/embed/3hbftvjEvAo" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

CONCLUZII

Oamenii, mai periculoşi decât jungla

EVZ: Ce e mai greu? Să supravieţuieşti în junglă sau în război ? Ed Stafford: Fără îndoială, în război. Cred că revista "Time" m-a numit un erou, după ce m-am întors. Dar eu nu mă consider nici pe departe aşa ceva. Dimpotrivă, mi se pare stânjenitor. Băieţii care sunt în Irak şi în Afghanistan, luptând pentru ţara lor – ei sunt eroi ! Ei sunt cei care îşi văd prietenii murind sub ochii lor şi trebuie să meargă mai departe. Cred că experienţa unui război este cea mai dificilă situaţie pe care ar putea să o trăiască un om. Oamenii încearcă să trăiască experienţe similare, dar mult mai vii, mai pline de viaţă, plecând în expediţii, de pildă. Însă nu seamănă nici pe departe cu ceea ce înseamnă un război. Nu că eu aş fi participat vreodată la vreun război... Am fost în Irak, dar nu cu armata, ci cu ONU.

Cum ai sărbătorit Anul Nou? Anul Nou? Ce demenţă... Primul Revelion ne-a prins într-un oraş numit Iquitos. Aşa că am sărbătorit Revelionul foarte normal, am fost într-un bar şi am băut bere. La al doilea Revelion tocmai ajunseserăm într-un sătuc de pescari din Brazilia – foarte izolat. Am stat cu mai mulţi oameni bătrâni, am băut bere, ne-am uitat la un televizor care avea cam 10 cm pe 10 cm şi am ascultat muzică foarte, foarte tare. Apoi bătrânii s-au îmbătat rău şi au început să ne îmbrăţişeze şi să ne spună că suntem prietenii lor.

Ce-ai spune oamenilor despre Amazon? Există multe mituri despre Amazon, cu tigri care te mănâncă sau şerpi anaconda care te strangulează, cu peşti piranha care te devorează până la os sau cu şerpi care te pândesc din fiecare copac... Categoric m-am simţit relaxat în mijlocul junglei, ori de câte ori am găsit un râuleţ, am făcut focul şi ne-am fiert cafeaua. Singurele probleme majore au apărut când trebuia să intrăm în contact cu oamenii. Dacă oamenii ar şti asta şi s-ar teme mai puţin, atunci şi atitudinea lor faţă de conservare s-ar schimba, fiindcă ar fi vorba despre un loc care nu e deloc atât de nesigur şi de periculos cum cred mulţi. E un loc uimitor – dar mulţi dintre oamenii de acolo s-au dovedit, în final, mult mai periculoşi decât jungla în sine.

2 revelioane a petrecut Ed Stafford departe de casă în cei doi ani şi jumătate cât a durat aventura în jungla amazoniană

CEA MAI AMUZANTĂ ÎNTÂMPLARE

Pe o motocicletă, cu un pudel ud în braţe

"Am întâlnit o fată în Iquitos, neam înţeles bine şi am căzut de acord să ne vedem şi a doua zi. Ea a venit cu o motocicletă şi mi-a zis: «Ştii să conduci o motocicletă, nu ?» Iar eu i-am zis: «Nu, chiar nu ştiu». În America de Sud, cultura are elemente «macho» foarte puternice, aşa încât un tip care stă în spate, pe o motocicletă condusă de o fată drăguţă, arată uşor ridicol. În faţa unui magazin ea mi-a zis: «Trebuie să mă duc să-mi iau câinele». A ieşit din magazin cu un pudel căruia tocmai i se făcuse manichiura. «Poţi să-l ţii tu ?» m-a întrebat. Aşa că am ajuns să stau în spatele unei fete, pe o motocicletă, ţinând în braţe un pudel. Era în perioada carnavalului, aşa încât localnicii aruncau cu «bombe cu apă», iar eu eram deja ud până la piele... Cu o săptămână în urmă îmi croiam singur drum prin jungla deasă, manevrând o macetă, iar acum stăteam în spatele unei fete, pe motocicletă, lumea râdea de mine şi eu ţineam în braţe un pudel ud fleaşcă".