A fost întronizat noul episcop de Harghita-Covasna

A fost întronizat noul episcop de Harghita-Covasna

Circa două mii de persoane au participat duminică la slujba de întronizare a PS Andrei Moldovan, noul episcop de Harghita și Covasna, la Catedrala din Miercurea Ciuc.

Liturghia a fost oficiată de un sobor de 18 membri ai Sinodului BOR în frunte cu Mitropolitul Ardealului Laurențiu Streza, după care a urmat ceremonia specială de suire în scaun a noului episcop.

IPS Laurențiu a subliniat specificul acestei episcopii, unde românii se află în minoritate:

"Este o eparhie misionară, o simţim noi, cu toţii, când vorbim de români unde la ei acasă sunt în minoritate. Dar sunt înţelepţi, sunt sârguincioşi, sunt atât de iubitori de Dumnezeu încât nu au altceva de ales, nu au alte alternative. Este foarte uşor pentru cei care se află undeva unde fac ce vor ei, ce-şi doresc. Aici trebuie făcut numai ceea ce trebuie, să îndeplineşti numai ceea ce este necesar şi cu o înţelepciune deosebită de a-ţi păstra identitatea, fără să deranjezi pe altul dar de a-ţi apăra identitatea şi drepturile pe care le avem egale cu ale altora."

La rândul său, noul episcop a spus că este un bun cunoscător al specificului locului, ca unul care a lucrat vreme de 15 ani alături de fostul ierarj al locului Ioan Selejan, ales între timp mitropolit al Banatului:

"Având în vedere că românii sunt în minoritate în această parte de ţară, crucea este destul de grea. Dar Hristos Domnul, care binecuvântează lucrarea în Sfânta Biserică şi Dumnezeiescul Har, care pe cele neputincioase le întăreşte şi pe cele cu lipsă le desăvârşeşte, ne va întări pe toţi ca să ducem la bun sfârşit lucrările de păstrare a credinţei noastre străbune şi legea noastră românească."

În ciuda temperaturii foarte scăzute, la ceremonia de la Miercurea Ciuc au luat parte aproximativ două mii de persoane. Catedrala episcopală din Miercurea Ciuc s-a umplut până la refuz, iar peste o mie de persoane au ascultat slujba afară şi au putut urmări evenimentul pe un ecran de mari dimensiuni instalat în afara Catedralei. Circulaţia pe străzile din zonă a fost blocată pentru a permite credincioşilor să asiste la slujbă.