A fost descoperită o nouă specie de dinozauri

A fost descoperită o nouă specie de dinozauri

Paleontologii au descoperit fosilele unui dinozaur mâncător de plante care aparținea unei specii necunoscute până în prezent. Structura urechii acestei specii a fost bazată pe captarea unor sunete de joasă frecvență.

Istorie îngropată

Coada dinozaurului, care a trăit acum 73 de milioane de ani, a fost descoperită pentru prima dată în 2005, în nordul Mexicului, potrivit unui nou studiu. Aproximativ opt ani mai târziu, paleontologii Institutului Național de Antropologie și Istorie din Mexic, cât și de la Universitatea Națională Autonomă din Mexic, au lucrat împreună pentru a recupera coada, cât și alte rămășițe ale acestuia. Din cauza ploilor și eroziunii, coada trebuia salvată rapid, deoarece risca să fie pierdută.

„Deși ne pierdusem speranța în a găsi rămășițele exemplarului, odată ce am recuperat coada, am continuat să săpăm sub locul unde se afla”, a declarat Ángel Alejandro Ramírez Velasco, de la Institutul de Geologie al UNAM. „Surpriza a fost că am găsit oase precum femurul sau scapula”.

Rămășițele dinozaurilor au fost bine conservate, ajungându-șe la concluzia că acesta a murit într-un loc bogat în sedimente, care au putut proteja rămășițele peste ani. Paleontologii au reușit să recupereze 34 de fragmente de oase, care au constituit 80% din craniul dinozaurului. Creasta, maxilarele inferioare și superioare, neurocraniul au fost părțile descoperite de aceștia.

Datorită faptului că cercetătorii au putut recupera atât de mult din craniul dinozaurului, acesta a putut fi comparat cu alte specii cunoscute. Pe baza cercetărilor efectuate asupra cozii sale, cercetătorii au considerat că dinozaurul aparține unei familii numită hadrozauri. Cu toate că au remarcat rapid că nasul și creasta diferă de cele ale oricărui alt hadrozaur, cercetătorilor le venea greu să creadă că au în mâini o nouă specie.

Noul dinozaur

Cercetătorii au numit această nouă specie Tlatolophus galorum. Au ales această denumire luând în calcul cuvântul grecesc lophus, care înseamnă „creastă”. Numele a fost ales corect deoarece creasta dinozaurului avea forma unei „virgule” sau a unui simbol, care era folosit de popoarele mesoamericane pentru a reprezenta comunicarea.

Prin examinarea structurii oaselor urechii, cercetătorii au reușit să descopere cum reușeau să comunice dinozaurii.

„ Știm că aveau urechi care aveau capacitatea de a recepta sunete de joasă frecvență, ceea ce înseamnă că erau pașnici, dar vorbăreți”, a declarat Ramírez Velasco. Este posibil ca dinozaurii să fi emis și sunete puternice pentru a speria carnivorele sau pentru împerechere și reproducere, a declarat el, conform livescience.com.

Foto: simbol 108780470 © Dariusz Eggert | Dreamstime.com

Ne puteți urmări și pe Google News