A fost arătat primul cartonaș alb din istoria fotbalului din întreaga lume. Evenimentul s-a petrecut în timpul unui meci din Cupa Portugaliei, iar fanii au reacționat imediat după ce au văzut gestul arbitrului.
Un arbitru a arătat primul cartonaș alb din istoria fotbalului la un meci disputat între echipele feminine ale cluburilor Benfica și Sporting. Partida a contat pentru calificarea în semifinalele Cupei Portugaliei. Evenimentul s-a petrecut chiar înainte de pauză când Benfica conducea cu scorul de 3-0. Unui suporter aflat în tribune i s-a făcut rău, iar meciul a fost întrerupt preț de câteva minute.
Staff-urile medicale ale celor două cluburi s-au îndreptat imediat către locul în care fanul se afla pentru a-i acorda primul ajutor. Totul s-a încheiat cu bine în cele din urmă. Cartonașul alb face parte dintr-o nouă inițiativă a Federației Portugheze de Fotbal și are drept scop de a recunoaște și de a lăuda fair-play-ul în timpul partidelor. Federația a transmis că acest cartonaș a fosr introdus și pentru a îmbunătăți valorile etice în sport. Partida s-a încheiat cu victoria lui Benfica cu scorul de 5-0.
Telespectatorii au reacționat față de noul cartonaș alb
Telespectatorii care au urmărit meciul s-au arătat foarte nemulțumiți de folosirea cartonașului alb. Mulți dintre ei și-au exprimat supărarea pe rețelele de socializare. „100% era o bucată de hârtie colorată în galben pe o parte și ea a arătat partea greșită”, a spus unul dintre internauți. Altul a mărturisit că acest cartonaș este „practic inutil” și că reprezintă doar o „pierdere timp”. „Este deja atât de mult timp pierdut cu mingea în afara jocului, o să ne oprim și mai mult jocul pentru a distribui cartonașe fără sens?”, a mai scris unul dintre internauți.
UEFA a încercat să introducă acest cartonaș alb în urmă cu mai mulți ani. Acesta urma să fie primit de fotbaliști pentru simulări și proteste, iar scopul cartonașului era de a elimina astfel de evenimente din timpul meciurilor. Regula nu a trecut testele făcute în timpul Turneului UEFA de Dezvoltare și nu a fost implementată în niciun campionat, potrivit Dailystar.ro.