Ani la rând, ziarele din România se confundau cu jurnaliştii care le-au creat. Treptat, „greii“ presei s-au retras de la conducere, dar au rămas lideri de opinie.

După Revoluţie le-am citit cu nesaţ gazetele, într-o epocă în care nu aveau la dispoziţie „miracolul“ internetului sau cel al telefoniei mobile. Am învăţat în facultate din studiile de caz ale publicaţiilor de care se ocupau. Ani buni, ziarele se confundau cu ziariştii „de forţă“ în jurul cărora erau construite: Petre Mihai Băcanu („România liberă“), Ion Cristoiu şi Cornel Nistorescu („Evenimentul zilei“),Sorin Roşca Stănescu („Ziua“) sau Cristian Tudor Popescu („Adevărul“). Ultimii ani au schimbat percepţia.

Ziariştii-şefi de gazete s-au retras de la conducerea publicaţiilor, dar au rămas lideri de opinie importanţi în peisajul media. EVZ încearcă să analizeze schimbările majore ale ultimilor ani, pornind de la dispariţia publicaţiilor concentrate în jurul unui singur nume. Jurnalişti, proprietari şi publisheri vorbesc despre avantajele „omului-gazetă“, despre presa de acum zece ani, despre piaţa de acum şi despre scenarii posibile.

Cristian Tudor Popescu, care a demisionat de la „Gândul“ în urmă cu două săptămâni, consideră că, în vidul de putere creat după Revoluţie, „ziariştii cu o anume notorietate din presa antedecembristă au părut o soluţie şi o garanţie a independenţei“ şi că acum presa devine o „prestare de servicii“. Marius Tucă remarcă şi condamnă „depersonalizarea presei“, ca interes al patronilor, şi vede în profitul unui ziar o garanţie a distanţei faţă de patron. Sorin Ovidiu Vîntu analizează scurt transformarea ziariştilor-şefi de gazete în analişti şi lideri de opinie: „Au apărut publisheri profesionişti, iar jurnaliştii s-au întors la ce ştiau să facă cel mai bine“. O nouă piaţă

Dincolo de retragerea marilor nume de la conducerea gazetelor, presa a trecut printr-o serie de schimbări structurale. Dacă în anii de început erau de-ajuns vânzările la tarabă, la dimensiuni de neegalat încă astăzi (sute de mii de copii pe ediţie), publicitatea joacă acum un rol decisiv. De altfel, presa a început să funcţioneze ca un mecanism de business, ca o organizaţie cu departamente clar create pentru a aduce profit. Instituţiile de presă s-au concentrat în trusturi şi includ mai multe ziare, posturi de televiziune sau radio. Publicaţiile „s-au poziţionat“, au politici de marketing agresive şi caută „nişe“ pe care să le exploateze. ION CRISTOIU A inventat „Evenimentul zilei“

Ion Cristoiu (59 de ani) a revoluţionat presa română prin lansarea cotidianului „Evenimentul zilei“. Înainte, Cristoiu trecuse pe la „Viaţa studenţească“ şi, mai apoi, la „Scânteia tineretului“. După căderea regimului comunist, Cristoiu a înfiinţat revista „Expres“, alături de Cornel Nistorescu. Tot în 1990, el a contribuit la apariţia săptămânalului „Zig-Zag“, care a ajuns la un tiraj de 600.000 de exemplare. Începând din 2004, Cristoiu este editorialist la „Jurnalul Naţional“. C.T. POPESCU

Cel mai acid condei Cristian Tudor Popescu (51 de ani) a debutat la cotidianul „Adevărul“, unde a devenit redactor-şef în 1996, după cinci ani în funcţia de redactor-şef adjunct. Popescu a rămas la „Adevărul“ până în 2005, când a părăsit publicaţia, în urma unor neînţelegeri cu Ana Maria Tinu, şi a fondat „Gândul“. Acum două săptămâni, C.T. Popescu a demisionat din funcţia de director al „Gândului“, urmând să rămână doar senior editor al ziarului. Condeiul său e socotit poate cel mai acid din presa noastră.

PETRE MIHAI BĂCANU Revoltă contra germanilor Petre Mihai Băcanu (63 de ani) a preluat conducerea ziarului „România liberă“ în anii ’90. În timpul mandatului lui Băcanu, conducerea ziarului a intrat în conflictul cu patronii germani de la WAZ. Trustul de presă a încercat în 2004 să schimbe conducerea cotidianului şi a societăţii România Liberă cu o nouă echipă, însă Băcanu a condus personal revolta împotriva companiei germane. În prezent, el este director fondator al „României libere“. CORNEL NISTORESCU Un maestru al reportajelor

Cornel Nistorescu (59 de ani) a debutat la „Viaţa studenţească“, în 1974. El a mai scris pentru „Scânteia tineretului“ şi „Flacăra“, fiind apreciat pentru reportajele sale. După 1990, Nistorescu a fondat trustul de presă Expres, alături de Mihai Cârciog, fiind directorul publicaţiei omonime până la desfiinţarea acesteia. El a condus EVZ între 1997 şi 2004, când publicaţia a fost achiziţionată de divizia „Grünner und Jahr“ a trustului german Bertelsmann, apoi de trustul eleveţian Ringier. SORIN ROŞCA STĂNESCU Interferenţa dintre editorial şi financiar Sorin Roşca Stănescu (58 de ani) a lansat în 1994 ziarul „Ziua“, pe care l-a condus până săptămâna trecută. A lucrat la „Viaţa studenţească“, iar Revoluţia l-a prins la „Informaţia“. După 1989 a lucrat la „Libertatea“ şi „România liberă“. Concediat pentru că a fost colaborator al Securităţii, Stănescu trece la „Expres Magazin“. De la lansarea EVZ şi până în 1993 a fost redactor-şef adjunct, apoi a lucrat la „Ultimul cuvânt“. Ziarul „Ziua“ e renumit pentru interferenţele dintre editorial şi financiar. OPTIMIST Cătălin Tolontan: „Nu cred în dispariţia presei de autor“ Cătălin Tolontan, redactor-şef la „Gazeta Sporturilor“, e convins că analiza de calitate va fi una dintre componentele viitorului în presă şi că, implicit, sistemele nu vor substitui talentele.

„Mă feresc să dau sentinţe într-un domeniu atât de dinamic precum media, dar nu cred în dispariţia presei de autor. Dimpotrivă! Când informaţia a ajuns commodity, nisip uşor de dobândit şi aproape imposibil de atribuit unui ziar, unui site sau unei televiziuni, am senzaţia că oamenii vor continua să caute opinia valoroasă. Aşa cum e cea a lui Cristian Tudor Popescu. Până la urmă, treaba fundamentală a presei este aceea de a le furniza informaţii oamenilor - şi aici intervine esenţialul - pentru ca ei să înţeleagă lumea în care trăiesc. Analiza atractivă, competentă şi de prestigiu va face parte din viitorul presei. Mi se pare amuzant că în industrii precum cea bancară sau a fmcg-urilor (bunuri de larg consum - n.r.) să se vorbească tot timpul despre nevoia de talente, iar noi, cei care trăim în industria comunicării, să propovăduim sosirea sistemelor care substituie vocaţiile. Dacă aş avea un ziar generalist, aş face orice efort ca să-l angajez pe Cristian Tudor Popescu!“ CONSTATARE

Vîntu: „Balanţa s-a înclinat în favoarea profitului“ Sorin Ovidiu Vîntu, deţinătorul grupului Realitatea-Caţavencu, consideră că brandurile instituţiilor de presă domină personalităţile, în general. O excepţie este Cristian Tudor Popescu. Vîntu vede ca tendinţă consolidarea presei ca afacere, nu ca instrument de influenţă. EVZ: Ca proprietar, este un avantaj că se spune Realitatea lui Vîntu şi nu Realitatea lui Turcescu sau a lui Gheorghe? Sorin Ovidiu Vîntu: Realitatea nu este nici a lui Vîntu, nici a lui Gheorghe, nici a lui Turcescu, este a telespectatorilor. Dacă în anii ’90 jurnaliştii cu notorietate erau asociaţi cu publicaţ ia la care lucrau, acum patronii sunt mai importanţi. Pentru că, în general, dv., jurnaliştii, îi înjuraţi pe proprietari, nu pe colegii dv. De aceea notorietatea proprietarului este mai mare decât notorietatea jurnalistului. Acum zece ani nu era la fel? Toţi erau subiect de presă: dumneavoastră, Dinu Patriciu, Dan Voiculescu, Adrian Sârbu. Da, numai că s-au consolidat, de fapt au crezut că se vor întări şi consolida anumiţi jurnalişti care îşi făcuseră un titlu de glorie din a înjura pe cineva sau pe mai mulţi. Ziaristul creştea cu atât mai mult cu cât dădea mai tare. Aţi făcut presă şi acum zece ani. Şi acum 18 ani. Din 22 decembrie 1989.

„Găseşti greu resursă calificată“ Era mai rentabil ca business? Ca rată a profitului, evident. Eu scoteam câteva zeci de mii de copii la „Romanul liber“ şi făceam câteva zeci de mii de lei pe zi. Iar investiţiile mele erau minore, că toată lumea scria din entuziasm. Nu cerea nimeni bani (râde). Ca şi rată a profitului. În cifre absolute, piaţa a crescut imens din ’90 până azi. Şi în media, regulile unei pieţe libere îşi spun cuvântul. Ca acţionar, ce probleme aveaţi în ’90 şi cu ce vă confruntaţi acum? Este incredibil de greu să accezi acum la o resursă umană calificată. Pretenţiile cumpărătorilor noştri au crescut fantastic şi din ce în ce mai greu găseşti resursă calificată în această zonă. Din punctul de vedere al interesului acţionarilor, obiectivele s-au schimbat? (După o pauză lungă) Dacă la început, pentru un acţionar, pentru un patron de presă (discutăm despre patron în termenii anilor ’90, nu în termenii contemporani), presa avea două funcţii, aceea de putere şi aceea de profit, în ultima perioadă componenta de profit a început să prevaleze. A scăzut partea de influenţă? A scăzut interesul acţionarilor pentru asta. Deci balanţa s-a schimbat radical, cred eu, în favoarea profitului. Cum priviţi această transformare a „ziarelor de autor“? Pur şi simplu pentru că, urmare a situaţiei pieţei la ora aceea, jurnaliştii erau obligaţi să ţină şi partea de business. Au apărut oameni de afaceri, publisheri profesionişti, iar jurnaliştii s-au retras în zona editorială. Şi atunci jurnalistul şi-a dat jos pălăria de administrator de afacere de pe cap şi a rămas doar cu aceea de jurnalist. S-a retras în zona pe care o stăpânea cel mai bine. Ce aţi fi făcut dumneavoastră cu „Gândul“? N-aş fi renunţat sub nicio formă la o voce precum cea a lui Popescu. În general, brandurile domină personalităţile. În cazul de faţă, brandul CTP e mai puternic decât brandul „Gândul“.

INTERVIU

C.T. Popescu: „Presa devine o prestare de servicii“ Cristian Tudor Popescu, unul dintre „greii“ din mass-media, constată că jurnaliştii „se anonimizează“ ca urmare a presiunii exercitate de bani. În interviul pe care ni l-a acordat, fostul director al cotidianului „Gândul“ vorbeşte despre dictatura publicului. După ce aţi demisionat, lumea va spune „Gândul“ lui Sârbu, şi nu „Gândul“ lui C.T. Popescu? N-am crezut niciodată că un ziar trebuie să fie al lui cutare. Un ziar nu e o carte sau o firmă. Un ziar adevărat e o operă colectivă, nu anonimă. Un ziar în legătură cu care e cunoscut doar un singur nume pentru mine nu e un ziar adevărat. De ce, în ochii publicului, patronii au ajuns mai notorii decât jurnaliştii? Patronii nu mai au sfiala de altădată în a deţine pe faţă un ziar, o televiziune. În epoca internetului li se pare şi patronilor, ca şi simplilor cetăţeni că oricine poate să facă jurnalism. Iar jurnaliştii se mercenarizează şi se anonimizează constant sub presiunea banilor mulţi. În urma demisiei dumneavoastră, anumiţi jurnalişti - Mihai Tatulici, de exemplu - vorbeau despre dispariţia presei de autor. Cum comentaţi această opinie? În presa de odinioară era posibil ca un jurnalist de forţă să impună publicului, într-o anume măsură, viziunea sa despre presă. Acum ne îndreptăm spre domnia totală a publicului, spre dictatura mass asupra media. Informaţie este ce crede publicul că este, nu jurnalistul. Iar formaţia, rolul formativ al presei, tinde spre zero. Presa devine o prestare de servicii. De ce ziarele erau concentrate, ca brand, în jurul unei singure persoane în anii ’90? Era vorba despre o conjunctură? Da. Înainte de ’89, ziarele erau conduse de aparatul comunist. În vidul de putere creat apoi, ziariştii cu o anume notorietate din presa antedecembristă au părut o soluţie şi o garanţie a independenţei.

Care consideraţi că sunt schimbările structurale din mass-media zilelor noastre faţă de anii ’90? De ce s-a ajuns aici? Le-am descris în răspunsurile anterioare. Aici ne-a adus maşina istoriei. Demisia de la „Gândul“ e urmarea, directă sau indirectă, a acestor schimbări structurale? Indirectă, acum. Mai târziu se va vedea că a fost directă. Care sunt avantajele şi dezavantajele „omului-ziar“? Nota distinctă, coerenţa, consecvenţa, independenţa - dacă respectivul e capabil să le genereze. Dezavantaje: dacă omul-ziar o ia razna sau dispare, ziarul are mult de suferit. Dar discutăm despre o specie deja dispărută. ULTIMUL MOHICAN

Marius Tucă: „Acum se merge pe depersonalizarea ziarelor“ Marius Tucă este sinonim cu „Jurnalul Naţional“, deşi ziarul îi aparţine familiei Voiculescu. Gazetarul vede avantaje în cazul ziarelor grupate în jurul unui jurnalist „de forţă“, iar profitul - ca pe o garanţie a independenţei editoriale.

EVZ: Într-un editorial vorbeaţi despre patronii de presă numindu-i „cârnăţari“. De ce? Marius Tucă: Nu era vorba despre patronii de acum, era vorba despre patroni în general. Mulţi au intrat în presă doar ca să aibă nişte ziare sau televiziuni. N-au intrat sau n-au văzut investiţia sau achiziţia pe care au făcut-o ca pe o afacere, ci ca pe un instrument pe care să-l aibă la îndemână. Nu ştiu pentru ce. Să-şi crească producţia de cârnaţi, de caltaboşi, să folosească ziarele ca pe nişte intrumente pe scena politică. Cei din afară ar putea spune acelaşi lucru şi despre „Jurnalul“. „Jurnalul Naţional“ apare de 15 ani. Când a apărut a fost văzut ca o afacere. Pe Voiculescu Dan l-au interesat încă de la început banii, şi asta m-a surprins neplăcut la început, că întotdeauna întreba de bani. După aceea mi-am dat seama că, de fapt, libertatea noastră stă tocmai în ideea că „Jurnalul Naţional“ e o afacere şi că profitul, până la urmă, este cel care dă libertate gazetarilor. De un substrat economic putem vorbi şi în cazul lui Cristian Tudor Popescu? Pleacă de la chestiunea legată de profit, însă e foarte greu cu profitul în ziua de azi, şi asta o ştie fiecare şef de ziar şi fiecare manager, dar acolo, din ceea ce simt eu, e vorba mai degrabă despre tabloidizare, despre manelizare. Cred că e cea mai facilă formă de a încerca să salvezi bilanţul negativ contabil la o publicaţie. Şi de aici pleacă şi nesiguranţa editorilor şi a şefilor de ziare. Prin faptul că patronul, în momentul în care te găseşte pe minus, se poate juca în fel şi chip cu tine şi-ţi poate pune tot felul de condiţii, îţi poate schimba ziarul, poate schimba politica editorială, motivând lipsa performanţei sau lipsa profitului. Care crezi că sunt schimbările structurale ale presei? Acum se merge pe depersonalizare, se va ajunge probabil în doi-trei ani să nu mai existe ziare de autor, să existe ziare făcute de echipe, conduse de marketizare, de tabloidizare, de manelizare. Vă temeţi că se va ajunge şi la dumneavoastră? Probabil că va ajunge şi la mine. Nu mă tem. Poate să fie ceva firesc acest lucru. Au trecut 18 ani în care legea au făcut-o şefii de ziare, atunci când vorbim despre presa scrisă. Probabil că, încet-încet, ne întoarcem în ’89 şi ajungem la ideea de colhoz, de cooperativă, şi atunci patronii îşi vor dori foarte tare, după filosofia Gigi Becali, să conducă ei ziarele: „Eu dau banii, eu conduc, adică eu hotărăsc ce să fac“. Mi se pare cea mai mare greşeală care poate fi făcută. Nu numai că va duce la depersonalizarea presei, dar cred că va duce şi la scăderi dramatice de tiraj şi de audienţă. Era mai potrivit în anii ’90 acest gen de presă? Eu cred că ideea de autor nu o să piară niciodată şi că ea stă la baza a tot ce înseamnă publicistică.

Avantaje vedeţi în această depersonalizare? Pentru patroni este avantajul suprem. De fapt ei cred că este avantajul suprem; de fapt e un avantaj sinucigaş. VERDICT

Dragoş Stanca: „Presa de patron va dispărea din România“ Director publishing în grupul „Realitatea Caţavencu“, Dragoş Stanca afirmă că a trecut perioada în care liderul unui ziar era şi publisher, şi redactor-şef, şi director, şi vector de imagine. „Această retragere a lui CTP în turnul de fildeş a senior editorului marchează din punct de vedere simbolic sfârşitul erei dinozaurilor care făceau de toate, fără să vreau să-i jignesc. E clar că este momentul în care se separă funcţiunile.“ „Schimbarea e dictată în primul rând de bani, pentru că presa a fost business şi în perioada ei boemă. Mult mai mulţi bani veneau din vânzarea ziarului la chioşc pentru singurul motiv că apetenţa publicului faţă de orice însemna ziar era mult mai mare. Un ziar prost vindea atunci cât vinde azi un lider de piaţă.“

„Orice proprietar de media care nu e ipocrit vrea bani şi putere sau putere şi bani, depinde de locul pe care îl are sau de obiectivele personale. Chiar dacă există patroni de media care sunt independenţi, independenţa asta tot putere înseamnă, pentru că, dacă ai forţa să discuţi de la egal la egal cu oricine este la guvernare, înseamnă că eşti un om puternic. Asta înseamnă că poţi să obţii bani şi influenţă. Şi chestia asta devine din ce în ce mai relativă în pieţele mari, pentru că şi companiile de media încep să se listeze, iar proprietarul devine un necunoscut. Cred că în următorii 10 ani chiar şi presa de patron va dispărea din România, şi nu numai.“

CATEGORIC Petre Mihai Băcanu: „90% sunt ziare tabloidizate într-un fel sau altul“ Petre Mihai Băcanu consideră că una dintre cele mai mari schimbări ale presei din ultimii ani e alunecarea spre facil. „90% sunt ziare tabloidizate într-un fel sau altul. Toate încearcă să bage subiecte senzaţionale. Nu poţi să amesteci viaţa mondenă cu viaţa politică sau cu subiectele sociale. Dar acum toţi sunt interesaţi de tiraj“, spune fostul director al cotidianului „România liberă“. Băcanu vede ca o tendinţă apariţia ziarelor de nişă, care vin ca urmare a apariţiei pe piaţă, în ultimii ani, a revistelor de nişă.

Fostul director de la „România liberă“ acuză presa de superficialitate, de aviditate după subiecte, de etichetarea unor oameni sau evenimente, de supraaprecierea unor evenimente, de faptul că nu e interesată să facă follow-up şi de modul în care se realizează acum investigaţiile. „Pe vremea cealaltă am dărâmat doi primi-secretari şi un ministru. Dar nu-mi permiteam să mă joc cu investigaţia. Acum, orice fleac devine subiect de investigaţie.“ Schimbarea e naturală în opinia lui Băcanu.

„Nu cred că acest ghiveci gazetăresc o să mai ţină mult timp“, spune el despre tabloide. „Românul e puţin pervers, mai ales la răspunsurile din sondaje. La întrebarea în cine avem cea mai mare încredere, biserica şi armata ies tot timpul pe primul loc. Oamenii sunt păcătoşi, dar ştiu că e bine să te dai cu Domnul“. În ceea ce priveşte influenţele politice, Băcanu crede că „jurnaliştii tineri nu mai pot fi influenţaţi de oamenii politici“ şi că „ideal e să se separe partea editorială de cea de management“. SCHIMBARE Halpert: „Proces de maturizare“

"Dispariţia «ziarelor de persoană», aşa cum le spuneţi, este un proces firesc de maturizare a presei româneşti“, susţine Adrian Halpert, director editorial la cotidienele „Adevărul“ şi „Click“.

„Uitaţi-vă la marile ziare ale lumii, fie din punct de vedere al prestigiului - „New York Times“, „Washingon Post“, „Guardian“, „Independent“, „Frankfurter Allgemeine Zeitung“, fie din punct de vedere al tirajului - „Bild“, „Sun“, şi veţi vedea că niciunul nu este «ziar de persoană». De ce? Pentru că presa funcţionează - sau începe să funcţioneze - ca un mecanism de business. Iar un mecanism de business, care înseamnă oameni, resurse, iniţiative, investiţii, nu poate depinde de toanele unui singur om, fie el şi geniu. Dacă e o schimbare naturală? Sigur că e o schimbare naturală, pentru că e o schimbare dictată de public. Credeţi că, dacă „Gândul“ ar fi vândut 60.000 de exemplare, s-ar mai fi pus problema demisiei lui CTP? În plus, practica a dovedit că un singur om - fie el şi geniu, cum am spus mai devreme - nu se poate pricepe şi la partea editorială, şi la marketing, şi la publicitate, şi la difuzare. Presa devine o afacere complexă şi tocmai de aceea nu poate depinde de o persoană. Care erau avantajele omului-ziar? Vă voi răspunde scurt: nu existau!“, spune Halpert.