A 32-a zi de război. Biden cere schimbarea regimului în Rusia. Armata rusă a folosit bombe cu fosfor

A 32-a zi de război. Biden cere schimbarea regimului în Rusia. Armata rusă a folosit bombe cu fosforSursa: Facebook/ Monitorul Apărării și Securității

Joe Biden l-a condamnat pe Vladimir Putin drept un „măcelar” care nu mai putea rămâne la putere într-un discurs istoric în Polonia. Între timp ucrainenii au dus lupte grele în noaptea ce-a trecut preluând controlul în două orașe din Zaporojie. Iar președintele Zelenski le cere din nou liderilor lumii ajutor militar pentru a putea face faţă invaziei rusești.

Duminică, 27 martie, este cea de a 32-a zi de război în Ucraina. Un contraatac al forțelor ucrainene la 103 kilometri nord-vest de Mariupol a dus la recucerirea a două sate de la forțele ruse. Peste 5000 de oameni au fost evacuați din regiunile Kiev, Donețk și Lugansk.

Președintele SUA a părut să-i îndemne pe cei din jurul președintelui rus Vladimir Putin să-l alunge de la Kremlin, deși oficialii americani au spus ulterior că a vorbit despre necesitatea ca Putin să piardă puterea asupra teritoriului ucrainean și în regiunea mai largă.

În timp ce Biden vorbea, rachetele rusești au bombardat asupra celui mai pro-vestic oraș al Ucrainei, Lviv, la 40 de mile de granița cu Polonia.

Rusia atacă intenționat aproape de granița Poloniei

Momentul atacurilor, doar al treilea asupra țintelor din vestul Ucrainei de la începutul războiului și cel mai apropiat de centrul orașului Lviv și zonele sale rezidențiale, a fost în mod clar conceput pentru a trimite un mesaj Casei Albe.

Kremlinul a ridicat din nou spectrul utilizării armelor nucleare în războiul cu Ucraina. Dmitri Medvedev, fostul președinte al Rusiei și vicepreședinte al consiliului său de securitate, a spus că Moscova le poate folosi pentru a lovi un inamic care folosea doar arme convenționale.

Comentariile l-au determinat pe Zelenski, care a apărut video la Forumul de la Doha din Qatar, să avertizeze că Moscova este o amenințare directă pentru întreaga lume. „Rusia se laudă că poate distruge cu arme nucleare, nu doar o anumită țară, ci întreaga planetă”, a spus președintele ucrainean.

Zelennski: Rusia a folosit bombe cu fosfor

Trupele ucrainene raportează că forțele ruse folosesc fosfor alb împotriva lor în apropierea orașului din estul Avdiivka. Deși aceste rapoarte nu au putut fi confirmate, Zelenski le-a spus liderilor NATO că Rusia a folosit bombe cu fosfor care au ucis adulți și copii.

Forțele ruse au capturat temporar Slavutych, un oraș din nord, aproape de situl nuclear de la Cernobîl, și l-au luat prizonier pe primarul său, Iuri Fomichev. După ce nu au reușit să disperseze numeroșii protestatari din piața principală – în ciuda faptului că au folosit grenade asomatoare și au tras în aer – trupele ruse l-au eliberat pe primar și au acceptat să plece.

Institutul Mass-Media din Ucraina anunţă 148 de crime împotriva jurnaliștilor de la începutul invaziei ruse. Se spunea că cinci jurnaliști au fost ucişi, şase capturați sau răpiți şi şapte răniţi.

Parlamentul ucrainean a confirmat un nou atac rusesc asupra reactorului nuclear de cercetare din Harkov

Într-un tweet, a citat Inspectoratul de Reglementare Nucleară de Stat care a spus: „În prezent, este imposibil să se estimeze amploarea pagubelor din cauza ostilităților care nu se opresc în zona instalației nucleare”.

Zeci de mii de oameni s-au adunat în centrul Londrei pentru a-și exprima solidaritatea cu poporul ucrainean. După un apel al lui  Zelenski pentru proteste în întreaga lume împotriva invaziei ruse, Piața Trafalgar a fost transformată într-o mare de galben și albastru.

Experții din Marea Britanie au avertizat că schema sa Homes for Ukraine riscă să funcționeze ca „Tinder pentru traficanții sexuali” . Avertismentul vine în momentul în care apar dovezi că criminalii din Marea Britanie vizează femei și copii care fug de război.

Ucrainenii se confruntă cu bombardamente grele în mai multe zone, dar au preluat controlul în două orașe din Zaporojie.

Rusia a distrus până acum  peste 4.000 de clădiri rezidențiale, 100 de întreprinderi, 400 de instituții de învățământ și 150 de unități medicale din Ucraina, afirmă un ministru al guvernului ucrainean, potrivit presei ucrainene.