Evenimentul Zilei > Opinii > Opinii EVZ > Călăuză în lumea cărţilor. Întâmplări cu scriitori: Cu Eugen Uricaru în China
Călăuză în lumea cărţilor. Întâmplări cu scriitori: Cu Eugen Uricaru în China

Călăuză în lumea cărţilor. Întâmplări cu scriitori: Cu Eugen Uricaru în China

În 1997 am ajuns în China împreună cu încă patru scriitori: Eugen Uricaru, Ion Mircea, Cornel Ungureanu şi Vasile Dan.

Eugen Uricaru era pe atunci preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România, iar călătoria i se datora lui, pentru că iniţiase, împreună cu conducerea Uniunii Scriitorilor din China, un program de vizite reciproce. Minunată şi de neuitat a fost această călătorie. Aveam, fiecare dintre noi, 50 de ani (250 cu toţii!), dar ne purtam ca nişte studenţi: comentam cu entuziasm tot ce vedeam, ne uitam pe stradă după chinezoaice, râdeam fără griji.
La un banchet, partea chineză ne-a propus să ne alegem un reprezentant care să participe la un concurs de… băut cu un reprezentant al scriitorilor chinezi. Ne-am uitat dezorientaţi unul la altul. Era, desigur, un joc (chinezii inventează mereu jocuri, ca să se amuze), dar aveam şi un sentiment de răspundere faţă de …prestigiul României. Nu eram băutori şi nimeni dintre noi nu se simţea în stare să participe la un concurs internaţional! În cele din urmă, i-am amintit lui Eugen Uricaru că el este preşedintele nostru şi că trebuie să facă situaţiei.
Luându-şi inima în dinţi, Eugen Uricaru s-a mutat la masa destinată concursului şi s-a trezit faţă în faţă cu o femeie! Pe ea o desemnaseră chinezii să le reprezinte ţara!
Am respirat cu toţii uşuraţi, dar – ce surpriză! – am constatat repede că ea era un concurent greu de întrecut. Poate doar Nicolae Văcăroiu ar fi putut să o înfrunte cu succes. În semn de sfidare a adversarului bea (sakè) cu un pahar mai mare decât al lui Eugen Uricaru.
Concurenţii dădeau alternativ peste cap paharul plin-ochi cu băutură. Câştiga acela care rezista cel mai mult. Îl vedeam pe Eugen Uricaru făcând eforturi supraomeneşti ca să nu se îmbete. După mai multe ture, reuşea cu greu să ducă mâna cu paharul până la gură fără să-i tremure. Părea hotărât să moară decât să se lase învins. Iar în timpul acesta chinezoaica, imperturbabilă, bea pahar după pahar cu o plăcere ostentativă, spre satisfacţia spectatorilor chinezi.
Noi, cei din grupul românilor, am cerut atunci întreruperea concursului, invocând prea marea diferenţă de clasă dintre concurenţi. Eugen Uricaru ne-a privit crunt, dar a adormit imediat pe scaun, cu capul în piept.

A doua zi i-am spus lui Eugen: – Nu-mi place cum s-a purtat chinezoaica.
– Ce a făcut?!
– Tu îi spuneai politicos, la fiecare pahar, „Noroc!” sau „Multă sănătate!”, iar ea îţi răspundea mustrător: „Cam bei!”
– Alex! Alex! Aşa spun chinezii când ciocnesc un pahar cu un prieten, „Cambei!”. Înseamănă „Noroc””
Eugen Uricaru şi-a redobândit repede autoritatea morală în faţa chinezilor dovedindu-le că ştia mai multe despre China decât ei înşişi. Ţin minte că ne aflam la un moment dat într-o mică localitate din sudul Chinei, când Eugen Uricaru a început să-i explice translatorului nostru, Gao Xing, că în zona aceea avusese loc cu aproape o jumătate de secol în urmă un bombardament japonez, menţionând şi pierderile înregistrate. Gao Xing şi ceilalţi chinezi care ne însoţeau s-au arătat uimiţi. Şi de atunci înainte nu l-au mai tachinat niciodată pe Eugen Uricaru pe tema pierderii – prin knockout – a concursului cu chinezoaica.

Informaţiile publicate de evz.ro pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.