Colosul german Volkswagen a întors spatele României

Colosul german Volkswagen a întors spatele României

Presa germană a confirmat informaţia potrivit căreia gigantul auto Volkswagen va construi o fabrică în Turcia. În planul de extindere în Europa de Est, colosul german a ocolit România, la fel cum au făcut-o şi giganţii Mercedes şi Audi. Încă din luna decembrie a anului trecut, presa turcă vehicula informaţia despre această alegere a colosului auto german.

Potrivit revistei de profil, Automobilwoche, uzina va fi construită în următorii patru ani, în zona orașului Izmir, urmând să fie funcțională în 2023. Deocamdată, gigantul german nu a făcut anunţul oficial.

Conform publicaţiei germane, decizia finală a fost luată între Turcia şi Bulgaria.

În timpul negocierilor, România a figurat pentru o scurtă perioadă de timp pe lista cu ţările agreate de Volkswagen, dar a dispărut imediat din atenţie.

La şedinţa de joi, a conducerii gigantului auto german, statul Qatar, care este acționar al Volkswagen, a făcut presiuni pentru ca locația aleasă să fie Turcia.

De asemenea, Audi (parte din concernul VW) şi Mercedes au anunţat investiţii majore în Ungaria.

Ne puteți urmări și pe Google News