„Omul lui Putin”, în Guvern și la vârful PSD? Acuzații explozive pentru Teodorovici

„Omul lui Putin”, în Guvern și la vârful PSD? Acuzații explozive pentru Teodorovici

Senatorul PNL Florin Cîțu trage un semnal de alarmă cu privire la Eugen Teodorovici, despre care se întreabă dacă este agent rus.

Florin Cîțu atrage atenția asupra unor aspecte neglijate până acum. Acesta susține că Eugen Teodorovici ar putea fi un agent rus atât timp cât el nu ar fi urmărit interesele României, ci din contră, ar fi îndatorat țara cu cele mai mari dobânzi din Uniunea Europeană.

„Acest om, care – atenţie – este ministrul de Finanţe al României, a gândit şi plănuit un vehicul financiar prin care Rusia se substituie sancţiunilor UE şi SUA, dar îşi continuă expansiunea mascată economică în vederea susţinerii financiare a unui posibil conflict cu lumea liberă.

Împreună cu şeful lui de partid, Liviu Dragnea, a organizat cu Putin şi Viktor Orban o reţea care trădează în mod evident interesele României şi parteneriatele din care România face parte.

Este Eugen Teodorovici spion rus?

Pe 14 noiembrie 2018, Eugen Teodorovici se întâlnea cu Preşedintele Băncii Internaţionale de Investiţii (BII). Bancă cu sediul la Moscova, controlată de Putin.

România a rămas acţionar al acestei bănci înfiinţate de comuniști, iar în 2018 a majorat participaţia cu 4 milioane de euro.

La o zi, Guvernul a executat IMEDIAT ordinul ruşilor: după întâlnirea lui Teodorovici cu președintele BII, Guvernul României aprobă Hotărârea nr. 921/2018 pentru stabilirea nivelului de reprezentare a României în Consiliul Guvernatorilor și Consiliul Directorilor Băncii Internaționale de Investiții și în Consiliul Băncii Internaționale de Cooperare Economică.

Prin aceasta hotărâre, Teodorovici devenea Guvernatorul pentru România în Consiliul Guvernatorilor Băncii Internaționale de Investiții!

Întâlnirea a avut loc între 3 şi 4 decembrie în statiunea de lux Varadero din…. CUBA! Sunt sigur că acum aţi înţeles.

Eugen Teodorovici a mers în Cuba pentru a fi prezent la această întâlnire. Escala la Moscova a fost doar pentru a lua mandatul de la ruşi? I s-a spus ce să voteze şi cum?

De ce a ascuns Eugen Teodorovici faptul că a participat la această întâlnire? Cum de la câteva zile dupa ce a venit în ţară a dat OUG 114, care a distrus întreaga economie şi de care au profitat doar ruşii?

Acum aveţi scenariul complet, diabolic şi dăunător pentru România şi UE, prin care un grup organizat condus de Dragnea a vândut ţara ruşilor.”

Patru luni mai târziu, Cîțu descrie apocalipsa pe care măsurile lui Teodorovici – omul rușilor – a adus-o în finanțele României, prin împrumuturi iresponsabile.

„Теодорович ne-a ÎNDATORAT la CELE MAI MARI DOBÂNZI din UE în EURO! Pentru împrumutul de 30 de ani a plătit mai mult cu 40 de puncte de bază decât plăteşte GRECIA!!! Poate nu aţi înţeles. Grecia are rating JUNK şi se împrumută mai ieftin ca România. Dobânzile la care se împrumută Grecia au scăzut în ultimii doi ani, în timp ce dobânzile la care se împrumută România AU CRESCUT! De ce se întâmplă asta? În primul rând, investitorii profesionişti înţeleg că România este în CRIZĂ şi că Теодорович este DISPERAT după bani.

Atât timp cât ne împrumutăm la dobânzi mai mari ca Grecia, avem doar o singură destinaţie – O CRIZĂ ECONOMICĂ MULT MAI MARE DECÂT A AVUT GRECIA. Puneţi-vă centurile de siguranţă, că o sa doară rău!”, a scris Florin Cîțu pe Facebook.