Gheorghe Hagi a vorbit despre transferul lui Ianis la Barcelona. Condiția capitală pe care o pune „Regele” și când va fi anunțată marea mutare

Gheorghe Hagi a vorbit despre transferul lui Ianis la Barcelona. Condiția capitală pe care o pune „Regele” și când va fi anunțată marea mutare

Gheorghe Hagi, patronul și antrenorul echipei FC Viitorul, a declarat că Ianis va pleca la o formație la care poate să evolueze meci de meci.

Gheorghe Hagi a vorbit despre transferul fiului său, Ianis, și a precizat că, pentru internaționalul român esențial este să ajungă la o echipă la care să fie sigur că se poate impune. „Regele” a precizat că în următoarele zile, va fi anunțată mutarea mijlocașului.

„Prima regulă pentru transferul lui: Ianis să joace! Mai departe, care o să fie salariul lui și câți bani vor veni la club, mai vedem. Bine, nu putem să scriem în contract „Ianis va fi titular”, cum a zis Gigi. Ce zice Gigi e bun pentru voi, pentru media, că aveți subiecte de discuție. Nici eu n-aș accepta să aduc un jucător și să-i scriu în contract că va fi titular! Ianis trebuie să fie parte dintr-un proiect, așa cum a fost la Viitorul, să aibă un rol important. Pe urmă trebuie să demonstreze el, să câștige respectul. în câteva zile vom decide. Evaluăm ofertele, urmează alegerea. Hotărâm eu, Ianis și Gică Popescu. Discutăm cu cluburi foarte mari, îl cunosc toate cluburile mari. Popescu negociază, că el e președintele. Eu n-am vorbit cu nimeni. Serios! Eu sunt patronul și antrenorul, Popescu e președinte, negocierile le preia el. Bineînțeles, știu și eu discuțiile. N-are rost să dezvoltăm un subiect în care nu s-a luat încă o decizie! Vom vedea dacă va fi la Barcelona sau în altă parte”, a spus Hagi pentru „Gazeta Sporturilor”.