Austria interzice glifosatul trecând peste UE

Austria interzice glifosatul trecând peste UE

Austria. Parlamentul de la Viena a aprobat marţi un amendament de lege care interzice complet folosirea glifosatului pe teritoriul naţional, Austria devenind prima ţară din Uniunea Europeană care a a interzis acest erbicid controversat în numele "principiului precauţiei".

Majoritatea deputaţilor au votat în favoarea amendamentului propus de social-democraţi, în virtutea căruia, "punerea pe piaţă" a produselor pe bază de glifosat este "interzisă în numele principiului precauţiei".

Interdicţia este considerată de susţinătorii utilizării glifosatului în agricultură drept contrară reglementărilor europene pentru că există o licenţă pentru folosirea glifosatului pe teritoriul UE reînnoită de executivul european în 2017 şi valabilă până în decembrie 2022.

Această măsură a fost susţinută de deputaţi de toate culorile politice, social-democraţi, de dreapta, ecologişti şi liberali. Conservatorii austrieci au votat împotriva interdicţiei totale, considerând că această măsură va afecta producătorii din sectorul agricol, transmite Agerpres.

Glifosat, cel mai folosit erbicid din lume, creşte cu 40% riscul îmbolnăvirii de cancer. Concluzia apare într-un studiu al oamenilor de ştiinţă de la Universitatea din Washington.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, glifosatul are potenţial cancerigen, în timp ce alte studii susţin că nu ar fi periculos.

În Uniunea Europeană, utilizarea sa a fost prelungită până în 2022, în ciuda opoziţiei mai multor ţări şi a activiştilor de mediu.

 

Ne puteți urmări și pe Google News