Revin tramvaiele într-un oraş important al României. News alert

Revin tramvaiele într-un oraş important al României. News alert

La Reșița vor circula din nou tramvaiele, municipalitatea reușind să obțină fondurile necesare pentru modernizarea transportului în comun. Miercuri, primarul  Ioan Popa a semnat la Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest contractul de finanțare, proiect în valoare totală de aproape 20 de milioane de euro.

La Reșița s-a sistat transportul în comun cu tramvaiele imediat după anul 2010. Cu banii obținuți acum, municipalitatea va amenaja noul traseu al tramvaielor:  Bd. Republicii - Calea Caransebeșului - Calea Timișoarei, până la intrarea pe Bd. Revoluția din Decembrie. Investiția va acoperi și parte din Aleea Crizantemelor, dar și reabilitarea și modernizarea suprastructurii Podului Triaj, utilizat de tramvaie, în lungime de 228 metri, respectiv amenajarea depoului.

Ținta proiectului este reducerea emisiilor de dioxid de carbon și creșterea calității vieții în municipiul Reșița. ”Se dorește implementarea unui pachet integrat de investiții în mobilitatea urbană, prin reintroducerea transportului public nemotorizat cu tramvaiul la Reșița, realizarea infrastructurii aferente de rulare, modernizarea stațiilor de transport, a spațiilor publice, a zonelor pietonale și a celor verzi – linie cale de tramvai înierbată, amenajarea depoului, cu hala de garare, spații administrative și de mentenanță/ reparații etc”, transmit oficialii ADR Vest.

Ne puteți urmări și pe Google News