Alertă la Moscova: trupele speciale ucrainene au extras un suspect principal la transportul și tăierea lansatorului BUK, care a doborât zborul MH 17

Alertă la Moscova: trupele speciale ucrainene au extras un suspect principal la transportul și tăierea lansatorului BUK, care a doborât zborul MH 17

Alertă la Moscova: trupele speciale ucrainene au extras un suspect principal

Rusia a intrat în alertă după ce trupele speciale ucrainene au reușit o operațiune de maestru în inima teritoriului ocupat și controlat de trupele ruse în Estul Ucrainei. În noaptea de 27 spre 28 iunie, trupele speciale ucrainene au pătruns până în localitatea Snizhne, lângă frontiera cu Rusia, regiunea Donetsk, de unde l-au capturat, l-au arestat și exfiltrat pe teritoriul ucrainean controlat de autoritățile legitime, prezentândul pe 28 iunie în fața instanței din Kiev care l-a arestat pentru 60 de zile pe Volodymyr Tsemakh, în vârstă de 58 de ani, din localitate, șeful apărării antiaeriene la data de 17 iulie 2014, când a fost doborât deasupra Estului Ucrainei zborul Malaysian MH 17 Amsterdam- Kuala Lumpur, cu 298 de oameni la bord dintre care 196 cetățeni olandezi.

Totul a pornit de la o înregistrare video apărută și circulată atunci pe net, care conține declarația lui Tsemakh potrivit căreia ar fi fost responsabil de apărarea anti-aeriană și ar fi ajutat, în noaptea de 17/18 iulie 2014, la transportul și dispariția dispozitivului militar responsabil de doborârea avionului de pasageri, lansatorul de rachete Buk. Acesta ar fi fost mutat chiar în acea noapte pe teritoriul rus, distrus, tăiat și împrăștiat, ca să nu mai existe urme, în timp ce echipa care a tras a fost răspândită în numeroase unități disparate din Federația Rusă, ca să nu i se mai găsească urma.

Același lucru pare să se fi întâmplat și cu părți ale avionului distrus, care nu au mai fost găsite la site-ul unde fusese prăbușit avionul doborât. O parte din resturi au fost găsite și filmate în satul Hrabove, circa 80 de kilometric est de Donetsk, la 9 septembrie 2014, două luni după doborârea avionului.

Operațiunea specială ucraineană s-a derulat rapid, prin surprindere, peste noapte, după ce autoritățile olandeze identificaseră și anunțaseră public, la 19 iunie, toate datele și lansaseră urmărirea celor 4 persoane responsabile de doborârea avionului, trei ruși și un ucrainean ce lupta de partea rușilor: Igor Girkin, Sergey Dubinskiy, Oleg Pulatov și ucraineanul Leonid Kharchenko suspecți că au jucat rolurile principale în aducerea sistemului Buk care a doborât zborul MH 17, operarea sa și dispariția acestuia înapoi în Rusia după efectuarea tragerii, când oficialii ruși au realizat ce doborâse. Echipamentul aparținea Brigăzii 53 Anti-aeriene a Forțelor Armate ruse. După cum se vede, Volodymyr Tsemakh nu făcea parte dintre acești suspecți. Tocmai extragerea sa din Donetsk de către forțele speciale ucrainene într-o operațiune acoperită și livrarea sa la Kiev a declanșat alerta la Moscova. Investigațiile parchetului olandez și al Dutch Safety Board au ajuns la concluzii concrete, iar participarea lui Volodymyr Tsemakh la proces, în calitate de martor, alături de înregistrarea declarației sale, poate aduce fără dubiu la condamnarea directă a Rusiei nu numai pentru doborârea avionului, ci și de orchestrarea acoperirii crimei ulterioare, prin distrugerea complexului care a doborât avionul și încercările succesive de a da vina pe Ucraina pentru doborârea avionului. De altfel, investigația internațională comună este deja în tratative cu Rusia pentru obținerea extrădării și chestionării responsabililor vizați de anchetă, Olanda și Australia declarând oficial responsabilitatea statului rus în acest caz pentru participarea sa la doborârea avionului de pasageri prin faptul că au livrat complexul de apărare anti-aeriană BUK în Donbas și operarea lui de către soldați ruși, chiar dacă partea rusă îi plasează pe soldații săi găsiți în regiunea separatistă ocupată în situația de voluntari, soldați afllați în concediu sau în permisie, alteori chiar soldați rătăciți în regiune, pe teritoriul ucrainean.

Rudele lui Volodymyr Tsemakh susțin că în apartamentul său din Snizhne, un oraș lângă Donetsk, când au constatat dispariția sa, au găsit urme de luptă, sânge, distrugeri. Nu e clar cum a putut fi mutat prin teritoriul controlat de ruși, și mai ales cum a fost transferat prin linia de demarcare, prin posturile de pază ruse spre teritoriul controlat de ucraineni. Datele sunt puține iar partea ucraineană nu a dezvăluit conținutul operațiunii sale militare în profunzime în teritoriul advers, chiar dacă pe teritoriul oficial al Ucrainei, deși este o realizare deosebită această extragere și pregătirea martorului pentru procesul internațional, anunțat că începe la 9 mai anul viitor. Tsemakh este foarte important pentru că e unul din puținii despre care se știe că a ajutat la transportarea BUK înapoi în Rusia. El poate da date depre ceilalți participanți la operațiune și tot el e în postura că nu va putea nega rolul său odată ce există înregistrarea în care relata cum a procedat, în linii generale, pronunțând inclusiv numele complexului BUK care a fast făcut dispărut atunci, în interviul său din 2015.

Volodymyr Tsemakh este acuzat de participarea la formarea unui grup terorist în Ucraina, fapt care-i aduce, în procesul de la Kiev, o sentință posibilă între 8 și 15 ani de închisoare. Eventuala sa cooperare cu ancheta privind doborârea zborului MH 17 îl poate ajuta la ușurarea sentinței în cazul condamnării în Ucraina pentru terorism, deci sunt toate premizele ca acesta să coopereze. Noile date pe care le poate oferi Volodymyr Tsemakh pot aduce noi martori în anchetă dintre participanții la operațiunea de atunci, de după doborârea avionului, din noaptea de 17/18 iulie 2014, și această investigație aduce vinovății noi și responsabilități pe umerii unor comandanți și responsabili politici ruși, al Rusiei ca stat care au ordonat ștergerea urmelor în acest fel, pentru a nega ulterior responsabilitatea și a o pune, cu cinism, pe umerii Ucrainei.

Investigația comună făcută de Australia, Belgia, Malaesia, Olanda și Ucraina asupra zborului Malaysian Airlines MH17 de la Amsterdam la Kuala Lumpur din 17 iulie 2014 anunțase primii 4 suspecți, fără a limita acuzațiile și responsabilitățile la aceștia. “Avem acum informația necesară, avem probele că Federația Rusă e implicată în această tragedie, în această crimă, într-o formă sau alta”, declarase procurorul olandez Fred Westerbeke în conferința de presă din iunie care anunța și începutul procesului.

Ne puteți urmări și pe Google News