Nașterea Domnului Iisus Hristos se sărbătorește printr-o serie de ritualuri religioase, obiceiuri populare și superstiții. Nașterea lui Iisus este cel dintâi praznic împărătesc care are o dată stabilă, în ordinea cronologică a vieții Mântuitorului.

Deși nu este atât de veche ca Paştile sau Rusaliile, care au origine iudaică, Crăciunul pare a fi cea dintâi sărbătoare specific creştină dintre cele ale Mântuitorului.

Povestea lui Crăciun

În unele scrieri despre Nașterea Domnului se spune că Fecioara Maria trebuia să-l nască pe Fiul lui Dumnezeu și că umbla din casă în casă, în Betleemul Iudeii, la opt kilometri de Ierusalim, rugând oamenii să-i ofere adăpost.

Atunci când a ajuns la casa bătrânilor Crăciun și Crăciunoaie, aceștia nu o au primit-o, așa că Maria a intrat în ieslea vitelor pentru a naște.

Crăciunoaia a auzit-o când țipa în durerile facerii, s-a îndurat de ea și a ajutat-o. Dar soțul ei, Crăciun, s-a înfuriat și i-a tăiat mâinile femeii.

Cu toate acestea, Crăciunoaia a făcut tot posibilul pentru a umple un ceaun cu apă, l-a încălzit și l-a dus să spele copilul.

Maria i-a spus să încerce apa și, când și-a pus cioturile de mâini în ceaun, acestea au crescut la loc. Într-o altă interpretare a poveștii, mâinile Crăciunoaiei au crescut la loc după ce Maria a suflat peste ele.

Nașterea Domnului în evangheliile după Matei și Luca

Evangheliile după Matei și Luca povestesc despre nașterea lui Isus. În ciuda unor diferențe minore, amândoi evangheliştii susțin că Hristos s-a născut în Betleem și a crescut în Nazaret.

Evangheliștii spun că Fecioara Maria l-a născut pe Hristos într-o „iesle”, dar nu spun clar dacă a fost o peşteră sau un staul. După aproximativ un secol, Sfântul Iustin Martirul și Filosoful, precum și Protoevanghelia lui Iacov, au menționat peştera ca locul în care Fecioara Maria a născut.

Aceasta nu este o contrazicere, pentru că exista obiceiul, în acea vreme, ca locuințele să fie construite în fața peşterilor din apropiere, astfel încât să poată fi folosite ca staul pentru animale.

Biserica Nașterii Domnului din Betleem, unul din cele mai vechi locașuri ortodoxe

Una dintre cele mai vechi biserici ortodoxe din Ţara Sfântă este Biserica Nașterii Domnului din Betleem.

Construită de împărăteasa Elena în secolul al IV-lea și refăcută de împăratul Justinian cel Mare în secolul al VI-lea, aceasta este unul dintre cele mai importante locuri de închinare pentru creştini.

La opt kilometri de Ierusalim, în partea de răsărit a oraşului Betleem, se află Biserica Nașterii Domnului din Țara Sfântă. În afară de basilica în sine, complexul are o suprafață de aproximativ 12.000 de metri pătrați și conține o mănăstire ortodoxă, una catolică și una armeană.

Nașterea Domnului Iisus Hristos, sărbătorită pe 25 decembrie

De-a lungul multor secole, popoarele creştine, inclusiv poporul român, au sărbătorit Nașterea Domnului, Crăciunul, pe 25 decembrie.

Dar praznicul se sărbătorea, la început, împreună cu Boboteaza. Începând cu secolul al IV-lea, cele două praznice împărăteşti au fost separate, unul pentru naștere și celălalt pentru botez.

Solstițiul de iarnă capătă conotație deosebită după Nașterea Domnului

Perioda a fost asociată cu miturile și serbarea păgână a solstițiului de iarnă, ce are loc înainte de sărbătoarea Nașterii lui Iisus Hristos. Datorită instituirii sărbătorii Nașterii Domnului, perioada care urmează solstițiul de iarnă capătă o semnificație religioasă.

Unii filologi cred despre „Crăciun” că este un cuvânt de origine latină, care vine de la „creatio” (creație), adică născut la începutul erei creştine. Dar există și alte păreri, potrivit căruia este vorba despre un cuvânt slav, care înseamnă „scurt” sau „mic de statură”, venit în românește prin maghiară.

Magii de la Răsărit au oferit daruri la Nașterea Domnului

O altă isorie legată de Crăciun este cea despre Magii de la Răsărit, care au văzut o stea apărând pe cer, au mers după aceasta și l-au găsit pe Prunc. Ei i-au oferit lui Iisus Hristos tămâie, smirnă și aur, ca daruri pentru împărat, la Nașterea Sa. Copiii și tinerii astăzi vestesc Nașterea Mântuitorului prin colinde și oferind daruri.

Crăciunul, împreună cu Paștile și Rusaliile, este una dintre cele mai mari sărbători creştine din România. Copiii merg cu colindul pentru a vesti naşterea lui Iisus în ajunul Crăciunului și umblă cu Steaua începând cu prima zi de Crăciun.

Nu este clar de unde provin colindele, texte ritualice dedicate Crăciunului și Anului Nou, în istoria românilor.

Copiii merg la colindat prin casele frumos împodobite, cântând melodii precum „Steaua sus răsare” și „Bună dimineața la Moş Ajun!”, precum și alte melodii, fiind răsplătiți de gazde cu fructe, covrigi, dulciuri și bani.

„Viclieimul” sau „Irozii” sunt mici piese de teatru popular despre naşterea lui Iisus Hristos și răutatea lui Irod, care a ordonat uciderea pruncilor.

Capra, Turca și Brezaia, obiceiuri de Crăciun și Anul Nou

Datinile de Crăciun și Anul Nou mai includ Capra, Turca și Brezaia. Tinerii umblă cu aceste datini de la Ignat până în a doua zi de Crăciun, iar în anumite locuri până în ziua de Sfântul Vasile, pe 1 ianuarie.

Copiii care merg cu colindatul sunt numiți pițerei, în unele zone din Ardeal, și sunt văzuți ca aducători de noroc și fericire.

Colinde folosite pentru alungarea răului

Aproape de începutul zilei, feciorii din Transilvania cântă colinde.

Se spune că aceste colinde au fost folosite de creştini pentru a alunga pustiul din case, din orașe și sate, din țară și din întreaga lume.

Crăciunul: Tradiții, credințe și obiceiuri

Bradul decorat este un simbol al Crăciunului. Cu toate acestea, este un obicei relativ recent.

În cultura populară românească, bradul îndeplinește mai ales roluri funerare: servește drept înlocuitor al miresei sau mirelui în cazul morții unui tânăr necăsătorit sau servește drept dublet vegetal al defunctului, cunoscut sub numele de „fratele său cel jurat”, despre care cântecele rituale din Gorj spun că a răsărit în munți, la naștere.

Pe lângă colindele propriu-zise (Steaua, Pluguşorul, Sorcova, Vasilica), lista tradiţională a obiceiurilor și tradițiilor românești include jocurile cu măşti (Turca, Cerbul, Brezaia), teatrul popular, dansurile (căluşerii), datinile, superstițiile și zicerile care provin din credințe și mituri străvechi sau creştine.

Se spune că Dumnezeu a lăsat Crăciunul pentru ca oamenii să fie sătui în această zi. Există o superstiție conform căreia cineva care nu taie un porc gras de Crăciun nu poate fi considerat fericit în acel an.

În Bucovina, în Ajunul Crăciunului se pune pe masă un pahar de apă și un colac, pentru că se crede că sufletele celor răposați vin pe la casele lor în această noapte pentru a gusta din colac și pentru a-și uda gura cu apă.

Obiceiuri de Crăciun

După Crăciun, copiilor le este interzis să colinde în anumite locuri, altfel riscă să facă bube.

Un alt obicei este să punerea de bani de argint în apa în care se spală, pentru a avea sănătate și prosperitate în următorul an.

Nu se mătură în ziua de Crăciun, ci doar a doua zi, iar gunoiul trebuie dus la pomi, pentru ca aceștia să rodească.

În Muscel, se crede că zilele de 24, 25, 26 și 27 decembrie reprezintă cele patru anotimpuri. Vremea din aceste zile va reflecta vremea din anul următor.

În satele din Maramureș, în seara de Crăciun, vitele și ușile grajdurilor sunt umplute cu usturoi pentru a împiedica spiritele rele să ia laptele vacilor.

Oamenii se ung cu usturoi pe frunte, pe spate, la coate și la genunchi și pun usturoi pe uși și ferestre pentru a alunga spiritele rele.

În unele sate din Maramureș, se spune că femeia care nu face cadouri de Crăciun și nu pune ciucălăi pe masă, ştergare brodate pe pereți și perne cu fețe tărcate pe pat, este blestemată.

În ceea ce privește obiceiurile alimentare, românii țin post timp de patruzeci de zile înainte de Crăciun. Postul se termină după Sfânta Liturghie din ziua Nașterii Mântuitorului.

Apoi, la masa de Crăciun, oamenii mănâncă cârnați, caltaboș, tobă, răcituri, sarmale făcute din porcul tăiat în ziua de Ignat, precum și cozonac.