Drama prin care trece Elton John. Povestea, spusă chiar de el
- Antonia Hendrik
- 2 decembrie 2024, 14:52
Elton John a mărturisit că nu poate să-și urmărească propriul musical, după ce a suferit o pierdere a vederii. Artistul în vârstă de 77 de ani este orb la un ochi și are vederea foarte slabă la celălalt.
Elton John a orbit. Ce i s-a întâmplat marelui artist
Elton John a anunțat, în timpul unei reprezentații de gală a noului său musical „The Devil Wears Prada”, pentru care a compus versurile, că nu poate să urmărească spectacolul din cauza unor probleme de vedere.
În timpul discursului său pe scenă, Elton John și-a exprimat recunoștința față de soțul său, David Furnish, descriindu-l ca fiind „stânca mea”. De asemenea, a menționat: „Nu am reușit să particip la multe dintre avanpremiere, deoarece, după cum știți, mi-am pierdut vederea. Așa că îmi este dificil să le văd. Totuși, îmi place să le ascult, iar în seara aceasta a sunat foarte bine.”
În luna septembrie, Elton John a anunțat că o infecție oculară severă, pe care a contractat-o în iulie în timpul unei vizite în Franța, l-a lăsat fără vedere la ochiul drept și cu „vedere limitată” la ochiul stâng.
Viitorul album este compromis
„Progresez în procesul de vindecare, dar este extrem de lent și va dura ceva timp până când vederea va reveni la ochiul afectat”, a scris el într-o declarație publicată pe rețelele sociale. „Sunt profund recunoscător echipei minunate de medici și asistente, precum și familiei mele, care m-au îngrijit cu multă atenție în ultimele săptămâni.”
Elton John, la „The Devil Wears Prada”. Sursa foto: Facebook
Săptămâna trecută, John a afirmat în cadrul emisiunii Good Morning America că problemele de vedere îi întârzie lansarea următorului album, realizat împreună cu colaboratorul său Bernie Taupin.
„Din păcate, am suferit o pierdere a vederii la ochiul drept în luna iulie, din cauza unei infecții în sudul Franței. Au trecut patru luni de când nu mai pot vedea, iar ochiul stâng nu este în cea mai bună stare”.
Elton John: Nu pot vedea versurile
Marele artist a mărturisit că „Există o speranță și o încurajare că totul va fi bine, însă... mă simt blocat în acest moment. Pot să fac interviul, dar nu știu dacă voi reuși să intru în studio și să înregistrez, deoarece nu reușesc să găsesc un vers de început."
Scenariul pentru „The Devil Wears Prada”, este scris de Lauren Weisberger, ulterior adaptat într-un film și prezintă povestea lui Andy, o jurnalistă ambițioasă care ajunge să fie asistenta unui editor de reviste de modă extrem de exigent, Miranda Priestly. În versiunea musical, rolul lui Priestly este jucat de modelul și actrița americană Vanessa Williams.
La eveniment au fost prezente numeroase celebrități din industria modei, printre care și Anna Wintour, redactorul-șef al revistei Vogue, despre care se speculează de mult timp că ar fi fost sursa de inspirație pentru personajul Miranda Priestly. Ea a declarat: „Este responsabilitatea publicului și a colegilor mei să decidă dacă există similitudini între mine și Miranda Priestly”, scrie thegusrdian.