FC Botoșani - Poli Iași, 1-1. Oaspeții au salvat un punct în finalul meciului
- Nicolae Comănescu
- 25 noiembrie 2024, 20:40
FC Botoșani a încheiat la egalitate confruntarea disputată luni, pe teren propriu, contra celor de la Poli Iași (scor 1-1), în etapa a 17-a a campionatului intern. Gazdele au marcat în prima repriză, datorită lui Adrian Chică-Roşă, în minutul 29, oaspeții au punctat decisiv prin Andrei Gheorghiță, în minutul 24.
O remiză care nu poate să mulțumească niciuna dintre echipe
Un rezultat de egalitate care nu poate să mulțumească niciuna dintre formații. Cei de la Botoșani sunt pe locul al 14-lea al clasamentului, cu 17 puncte, în tim ce ieșenii se poziționează pe 10, cu un total de 21 de puncte.
Poli Iaşi a obţinut un singur punct în ultimele trei deplasări. FC Botoşani este neînvinsă de patru meciuri, în care are o victorie şi trei egaluri.
În tur, Poli s-a impus cu 1-0.
FC Botoşani - ACSM Politehnica Iaşi 1-1 (1-0), Stadion Municipal - Botoşani
Au marcat: Adrian Chică-Roşă (29), respectiv Andrei Gheorghiţă (84). Arbitru: Viorel Nicuşor Flueran (Craiova); arbitri asistenţi: Daniel Mitruţi (Craiova), Alexandru Vodă (Alba Iulia); al patrulea oficial: Ana Maria Terteleac (Berceni/Ilfov) Arbitru video: Iulian Dima (Bucureşti); arbitru asistent video: Claudiu Marcu (Constanţa) Observatori: Robert Dumitru (Sfântu Gheorghe) - CCA, Ioan Mironaş (Piatra Neamţ) - LPF.
„Ne-am văzut conduși dintr-o greșeală, chiar stăteam de vorbă cu jucătorii... A fost mingea noastră, ne-a sărit, mă rog, astea sunt scuze. Eu zic că și după aceea, chiar dacă am riscat, am controlat jocul, am fost echipa mai bună”, a spus Emil Săndoi, antrenorul oaspeților, conform Digi Sport.
„E adevărat, puteam să și pierdem, având în vedere că am egalat pe final. E un rezultat echitabil, cu mai multe plusuri pentru noi. Botoșani a reușit să închidă bine culoarele spre poartă după ce au deschis scorul.
Urmează un meci dificil. Chiar dacă Buzăul are doar 13 puncte, vedeți că Botoșani care avea tot 13 punce în două meciuri a reușit să facă încă 4 puncte”, a mai spus tehnicianul celor de la Iași.