Bolojan: Există un responsabil pentru un astfel de vot

Bolojan: Există un responsabil pentru un astfel de votIlie Bolojan. Sursa foto: Facebook

Ilie Bolojan l-a atacat, voalat, pe liderul PNL Nicolae Ciucă, după rezultatul dezamăgitor de la alegerile prezidențiale.

Bolojan: Acest rezultat are niște responsabili

„Acest rezultat este consecința faptului că i-am scârbit pe oameni de politică. Suntem în situația în care numărul mare de candidați pe zona de modernizare să fie fragmentat”, a declarat Ilie Bolojan.

„Dacă votul va rămâne așa este doar pentru că și pe partea celaltă votul a fost împărțit, vă dați seama ce s-ar fi întâmplat altfel pe zona suveranistă”.

„Candidatul nostru nu este pe podium. Asta înseamnă că votul pe care l-au dat românii astăzi este sub potențial”.

„Pentru fiecare vot într-un regmi democratic există un responsabil, mai ales când există o diferență între rezultatul prognozat și realitate”.

Ilie Bolojan: Cred că partidul va lua deciziile corecte săptămâna viitoare

„PNL trebuie să înțeleagă că ori e un factor de modernitate și să-și reprezinte electoratul, ori va pierde. Cred că noaptea e un sfetnic bun și partidul va lua deciziile corecte zilele viitoare”, a spus președintele CJ Bihor.

Declarațiile liderului liberal au venit la doar câteva minute după ce candidata care, potrivit unor sondaje exit poll, va intra în al doilea tur de scrutin cu Marcel Ciolacu de la PSD, Elena Lasconi, a anunțat că va vorbi cu Ilie Bolojan.

Lasconi a mai spus că ea crede că PNL nu va mai avea aceeași conducere în următoarele zile.