Simona Pârvu, director general al INSP, la Gala Capital Performeri din Sănătate: „Vom fi partenerii dumneavoastră ori de câte ori veți avea nevoie”
- Bucur Sorina
- 26 noiembrie 2024, 12:06
Gala Top Performeri din Sănătate, organizată de revista Capital, a ajuns la a doua ediție în acest an. Aceasta a avut loc pe 21 noiembrie 2024. Evenimentul a fost dedicat recunoașterii celor mai remarcabile realizări din domeniul medical, acordând premii specialiștilor, clinicilor, spitalelor publice și private, precum și autorităților din domeniu. Printre cei premianți pentru contribuțiile lor semnificative în sănătatea publică s-a numărat și Institutul Național de Sănătate Publică.
Institutul a primit „Premiul pentru 97 de ani dedicați protejării sănătății populației”. Pentru a ridica distincția a fost Simona Pârvu, director general al Institutului Național de Sănătate Publică.
„Mulțumesc mult. Bună seara, distinși invitați. Sunt onorată să primim acest premiu. Sunt onorată și am deosebita plăcere să primesc premiul în numele colegilor mei din Institutul Național de Sănătate Publică, premiu care, așa cum spune și titlul, încununează efortul a numeroase generații de oameni entuziasți și devotați care au vegheat la sănătatea populației. Vă asigur că depunem toate eforturile pentru a duce mai departe scopul pentru care această instituția a fost inființată. Aceea de ocrotire a sănătății publice. Vom fi partenerii dumneavoastră ori de câte ori veți avea nevoie.
Probabil că mulți dintre dumneavoastră ne cunoașteți mai bine din perioada pandemiei, dar de atunci am crescut. Avem încă două centre regionale noi din 2022. Vom dezvolta un registru gigant care sperăm să ajute la raportarea datelor și la ușurarea muncii profesioniștilor și furnizorilor de servicii medicale din sistemul de sănătate din România. Nu în ultimul rând, vreau să mulțumesc întregii mele echipe, tuturor colegilor din Institutul Naționale de Sănătate Publică care depun eforturi continue. Sunt perseverenți. Suntem acolo pentru dumneavoastră când aveți nevoie. Vă doresc foarte mult succes în viitor”, a transmis aceasta când a urcat pe scenă.
Întregul eveniment poate fi urmărit aici.
INSP, pe drumul digitalizării
La numai patru ani de la înființarea Organizației de Igienă a Societății Națiunilor Unite de la Geneva (1923), în anul 1927 se înființează la București, cu sprijinul Fundației Rockfeller, prin Decret Regal, Institutul de Igienă și Sănătate Publică din București. În baza Prevederilor Legii Sanitare şi de Ocrotire promulgate la 4 iulie 1930 se înfiinţează, prin Înalt Decret Regal, în vechea cetate a istoriei şi culturii naţionale, oraşul Iaşi, Institutul de Igienă şi Sănătate Publică. Actul de înființare al Institutului de Igienă și Sănătate Publică Timișoara a fost semnat prin Decret Regal în 10 august 1946.
Chiar coordonarea INSP este un succes
„În ceea ce mă privește, poate că o provocare care consider că s-a transformat într-un proiect de succes este tocmai coordonarea instituției. Pe parcursul celor patru ani, de când mă aflu în funcția de director general, am demarat numeroase proiecte importante, precum dezvoltarea laboratoarelor, utilarea lor cu aparatură de ultimă generație și consolidarea capacității umane, înființarea unor structuri noi, respectiv Laboratorul Național de Sănătate Publică și Centrele Regionale de Sănătate Publică Galați și Craiova, demararea proiectului de digitalizare, dezvoltarea comunicării cu publicul și cu celelalte instituții etc.”, a declarat, pentru Capital, dr. Simona Pârvu, director general al institutului.
De altfel, știm deja că proiectul de digitalizare este una dintre principalele preocupări ale INSP. Dezvoltarea platformelor digitale pentru colectarea, prelucrarea și analiza datelor este un demers fără de care institutul nu poate progresa. Proiectul de digitalizare al INSP este finanțat din PNRR. Una dintre componente este cea de dezvoltare a registrelor de boală și de evidență a unor factori de risc.
Noul număr al revistei Capital
Ediția actuală a revistei Capital se remarcă printr-o gamă largă de subiecte relevante din diverse domenii. Unul dintre punctele forte ale acesteia este mult așteptatul Top al Performerilor din Sănătate. Clasamentul este structurat pe zece categorii. Acesta include o varietate de entități din sectorul medical. Ele sunt de la spitale publice și private, până la producători de suplimente alimentare și instituții cheie. Aceste organizații și personalități deosebite au fost recunoscute pentru realizările lor remarcabile.
Evenimentul a fost organizat cu sprijinul: MEDICI’S, EUMED, MEDIMA HEALTH, DENKMANN, ANTIBIOTICE IAȘI, SANADOR, CLUB ONE, PRIVILEG CATERING și LA LORRAINE (Donut Worry be Happy).
Noul număr ale revistei Capital poate fi achiziționat de la toate centrele de difuzare ale presei, dar și de pe site-ul edituradecarte.ro.