O nouă fabrică în România, construită cu ajutorul americanilor. Va fi una dintre cele mai mari din lume în domeniu
- Mădălina Sfrijan
- 20 noiembrie 2024, 21:28
România ar putea ajunge unul important producător de de baterii. Americanii s-au arătat interesați de o investiție uriașă la Oradea, unde se va construi noua fabrică. În acest sens, gigantul militar Lockheed Martin va colabora cu Sinteza S.A., companie românească.
Cea mai mare fabrică de baterii GridStar din lume, construită la Oradea
Cele două părți au semnat o scrisoare de intenţie privind construirea unei fabrici la Oradea.
În aceasta ar urma să fie produse baterii GridStar Flow, care au zero emisii de carbon. De asemenea, acestea permit obţinerea de energie durabilă şi stabilă.
Prin prisma noului acord, cele două părți ar urma să se implice în dezvoltarea fabricii în valoare de 50 de milioane de euro.
30.000 de tone de electrolit negativ pe an
Conform planului, la Oradea se vor produce anual peste 30.000 de tone de electrolit negativ. Unitatea ar urma să fie deschisă în 2026 și considerată cea mai mare din lume.
„Demersul de astăzi urmează succesului recent al Sinteza în obţinerea de fonduri de cofinanţare în valoare de 25 de milioane de euro în cadrul PNRR (Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă) pentru electrolitul care este utilizat în cazul bateriilor de mari dimensiuni GridStar Flow. Scrisoarea de intenţie a fost semnată de Ray Piselli, vicepreşedinte pentru Afaceri Internaţionale la Lockheed Martin, şi directorul general al Sinteza S.A., Gelu Stan, în prezenţa ministrului român al Energiei, Sebastian Burduja, ambasadorul SUA în România, E.S. Kathleen Kavalec”, se arată în comunicat.
Potrivit sursei, GridStar Flow este o baterie cu flux redox inovatoare, care a fost concepută pentru a promova accesibilitatea şi durabilitatea energiei curate.
Fabrică de baterii la Oradea. Anunțul ministrul Energiei
Aceste tipuri de baterii au fost fabricate în Andover, Massachusetts, proiectul fiind considerat extrem de important pentru viitorul energetic.
„Prin acest proiect, România atrage un investitor strategic american, cu o tehnologie de vârf, care nu depinde în niciun fel de importuri de materii prime din afara pieţelor occidentale, într-un domeniu care creşte exponenţial la nivel global. Odată finalizată această investiţie, ţara noastră va avea un avantaj strategic în Uniunea Europeană în dezvoltarea noilor proiecte de energie regenerabilă”, a precizat ministrul Sebastian Burduja.