În apropiere de Ploiești, la jumătate de oră de mers cu mașina pe autostradă dinspre Capitală, o oază de liniște pare să-l ispitească pe călătorul ostenit de agitația modernismului să-și dea jos desaga cu nimicuri și să respire un pic de istorie.  Cine ar putea crede că locul acesta, Mănăstirea Ghighiu, a fost construit în urmă cu 553 de ani?

Acest loc deosebit, scăldat în linişte, este unul dintre renumitele lăcaşuri de cult din judeţul Prahova. Este vorba despre Mănăstirea Ghighiu, cu hramul „Izvorul Tamaduirii“, care a fost întemeiată cu peste patru secole în urmă, în mijlocul unei păduri de pe întinderea Codrilor Vlasiei.

Aici, turiștii caută minuni şi tămăduire, rugăciunile lor fiind adresate mai ales icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului, adusă din Siria acum mai bine de 50 de ani, dar şi izvorului tămăduitor aflat aici.

Prima atestare, în 1471

Prima atestare a locului, sub numele satului aflat aici – Ghigheu – , apare în anul 1471, într-un hrisov al voievodului Radu cel Frumos, iar la 30 noiembrie 1601 este menţionată pentru prima dată mănăstirea de aici, într-un document al lui Bunea logofăt, fiului logofătului Coresi din localitate, prin care afirmă că a respectat jurământul faţă de tatăl său de a nu se atinge de domeniul mănăstirii, ctitorie a acestuia şi a soţiei sale, jupâniţa Slăviţa.

Cei doi ctitori aceau să fie îngropaţi în mănăstire, lăsând mare blestem pentru cei care s-ar fi opus ca acel teren să rămănă mănăstirii.

La 9 aprilie 1602, fiul lui Coresi logofăt măreşte vânzarea către jupân Mihaiu şi ginerele său Stanciul, la „două părţi ocină din satul Bărcăneşti pentru 12100 aspri, iar a treia parte de ocină de peste tot să o stăpânească singur”.

Document de la Matei Basarab

Pe parcursul anilor, sunt menţionate documente din care rezultă dobândirea de posesiuni de către mănăstire: la 9 mai 1636, un document al lui Matei Basarab vorbeşte despre posesia fetelor Semei din Stânceşti asupra viilor Măineasca Călini de la Găgeni şi de la Călugăreni, iar la 7 iunie 1650, un document al aceluiaşi domnitor menţionează stăpânirea Radului şi a lui Dragomir asupra moşiei Fundeni.

Există şi un alt document, o Sentinţă a Tribunalului Prahova datată 16 aprilie 1784, prin care una din proprietăţile mănăstirii, moşia Rotunda, a fost disputată de Enache Râfoveanu şi Mănăstirea Tărşora, însă nu se ştie exact modalitatea în care acesta a intrat în posesia moşiei logofătului Coresi, parte a mănăstirii, lăsată moştenire fiului său Bunea.

La 18 iunie 1721, acelaşi Tribunal face vorbire despre o carte de hotărnicie a doisprezece boieri făcută moşiei din hotarul Găgeni a părintelui Hrisontie.

Se preparau medicamente

Treptat, însă, urmele sihăstriei de aici aveau să se şteargă.

Puţină lume ştie că Mănăstirea Ghighiu a jucat un rol important şi în dezvoltarea farmaciei ştiinţifice pe meleaguri prahovene, fiindcă încă înainte de anul 1764, aici se prepara apa de melisă sau roiniţă, folosită ca medicament.

În anul 1814, pe timpul lui Ioan Caragea Voevod şi al P.S. Mitropolit Nectarie s-a ridicat pe un teren donat de proprietara Uţa Cantacuzino Corneanca o Sfântă Biserică – de dimensiuni reduse – şi chilii împrejur, pentru a servi de chinovie pentru monahi, de către ieroschimonahul Arsenie, stareţ, cu ajutorul a 4 fraţi Rucăreni.

Fundaţia actualei biserici este clădită pe blocuri masive de piatră, pe care s-au ridicat ziduri de cărămidă. Arhitectura bisericii aminteşte de stilul brâncovenesc: forma de treflă, o singură turlă pe naos şi pridvor deschis în faţă.

În perioada războiului de independenţă din anul 1877, la cererea Mitropolitului Calinic Miclescu, Mănăstirea Ghighiu a găzduit armata şi prizonierii de război.

A fost și fabrică de conserve

în anul 1883, aici a fost un azil al mănăstirii în care erau primiţi epilepticii şi debilii mintali, pentru a căror întreţinere Primăria oraşului Ploieşti plătea o sumă anuală derizorie, apoi spaţiile gospodăreşti au fost transformate în „casă de doctori” în timpul epidemiei de holeră din anul 1892, mănăstirea a fost incendiată în mai multe rânduri – în anii 1906, 1909, 1945, 1946.

În perioada Primului Război Mondial, armata germană distruge o parte din chilii, alungă călugării şi transformă mănăstirea în fabrică de conserve, iar în anul 1922, la unul dintre incendii, este distrusă valoroasa bibliotecă a mănăstirii, pentru ca marele cutremur din anul 1940 să producă şi el stricăciuni însemnate acestui sfânt lăcaş.

În cel de-Al Doilea Război Mondial, la 26 august 1941, mănăstirea e bombardată, fiind adusă la stadiul de ruină.

Renașterea mănăstirii

La 1 aprilie 1955, stareţa Tamara Oleinic s-a retras, lăsând păstoria sobrului monahiei Pelaghia Tudor, o tânără cu o bună pregătire şi o educaţie monahală aleasă, dobândită în cursul anilor de studiu la seminarul monahal de la Mănăstirea Horezu, dar şi lângă maica sa duhovnicească Haritina Tudor, stareţa Mănăstirii Ciorogârla.

Noua stareţă a Mănăstirii Ghighiu face ca obştea de aici să crească în perioada 1955-1960, de la 15 la 60 de vieţuitoare.

În anul 1956, aici se înfiinţeaza un atelier de ţesut covoare, iar în 1957, cu prilejul înfiinţării atelierului de icoane pe lângă Tipografia Institutului Biblic din Bucureşti, obştea este angajată să lucreze în cadrul acestui atelier.

În perioada 1955-1958, aici se întemeiază o şcoală monahală sub conducerea stareţei Pelaghia Tudor la care sunt înscrise 15 cursante.

În anul 1962 sunt transferate de la Mănăstirea Zamfira 30 de maici şi surori.

Colecţia de artă a mănăstirii, organizată în anul 1964 constituie un adevărat tezaur de tipărituri, icoane vechi, obiecte de cult şi alte valori ale patrimoniului cultural istoric.

Construcții de consolidare

În anul 1992 s-a ridicat, în partea stângă a bisericii, un aghiasmatar, iar în anul 1995 se deschide un nou şantier spre miazănoapte pentru a se ridica o nouă poartă încadrată de chilii.

La 1 mai 2008, Maica Pelaghia Tudor predă păstoria monahiei Eupraxia Neacşu, care a construit clădirea stăreţiei, mănăstirea a fost împrejmuită cu gard de zid pe latura de nord, s-au executat lucrări de consolidare la biserica mică înnoindu-se cu pictură nouă şi mobilier nou.

În prezent în Mănăstirea Ghighiu vieţuiesc 45 de monahii, stareţă fiind monahia Epiharia Lungu.

Vatra mănăstirii cu pământ de cultură, grădină de zarzavaturi şi livadă, este întinsă pe nu mai puţin de 22 de hectare.

Sursa: RADOR