Ceaușescu simțea că i se apropie sfârșitul. Speriat de un meci de fotbal legendar
- Florian Olteanu
- 18 noiembrie 2024, 07:32
Ceaușescu speriat de meciul România-Danemarca. România reușea la mijlocul lui noiembrie 1989, o victorie istorică împotriva Danemarcei.
Practic, urma ca România să joace la Coppa del Mondo, Italia, 1990. Dar oare de ce a fost atât de speriat Ceaușescu? În primul rând, mai era puțin până la Congresul al XIV-lea. În al doilea rând, avea în minte momentul Brașov 1987. În al treilea rând, rămăsese ultimul stalinist din Blocul de Est.
Ceaușescu urmărea ce se întâmplă prin fotbalul românesc. Ce așteptări avea de la Naționala de fotbal?
Naționala de fotbal, la momentul 1989, era dominată de jucători ai Stelei. Urmau cei de la Dinamo și U Craiova. La 15 noiembrie 1989, meciul România - Danemarca era de grad 0. Victoria era ultima opțiune. Stadionul „23 August”, (demolat pentru a face loc actualei Arene Naționale) era arhiplin. Bucureștenii, indiferent că țineau cu Rapid, Steaua ori Dinamo umpluseră stadionul.
Unii agenți ai Securității, mai zeloși, raportaseră că ar fi fost pericol ca un rezultat defavorabil să ducă la acte de vandalism. O adunare de oameni era cadrul perfect pentru a se interfera agitatori. Meciul a început prost, pentru „tricolori”. România era pregătită de Emmerich Jenei, iar din lot făceau parte Hagi, Gavrilă Balint, Neluțu Sabău, Ștefan Iovan, ca să îi numim pe cei mai importanți. Mai erau Gică Popescu, Dănuț Lupu, Silviu Lung era portarul Naționalei. La danezi, jucau legende ca Brian Laudrup, Michael Laudrup, Flemming Povlsen, Olsen,Peter Schmeichel era în poartă.
Povlsen a deschis scorul. Era 1-0 pentru oaspeți, iar la Copenhaga, în tur, Danemarca avusese victoria. România ori marca de trei ori, ori rămânea acasă. Nu mai jucase la un „Mondial” din Mexic 1970. Prinsese doar Campionatul European din 1986. Evident, Steaua câștigase grație lui Valentin Ceaușescu faimoasa Cupa Campionilor Europeni după un meci de infarct cu Barcelona.
Ceaușescu răsuflă ușurat! România câștigă cu 3-1, nu fără emoții
Gabi Balint a lovit cu „o dublă”, iar Neluțu Sabău, antrenorul de azi de la „U Cluj”, a marcat și el o dată. Victoria cu 3-1 ne-a adus calificarea. Propaganda de partid a început cu felicitările. România urma să participe la un Mondial cu o calificare în anul Congesului XIV. Urma să cădem în grupă cu Argentina, URSS și Camerun. Numai când ne gândim că Hagi și ai lui urmau să dea piept cu Maradona, Caniggia, Besonov, Protasov, Khidiatulin, Milla, ne dăm seama ce succes fusese.
Pe drumul spre casă, suporterii au mers liniștiți, dar Securitatea triplase efectivele pe care le scotea în stradă la astfel de evenimente.
„Tricolorii” au primit felicitări și un videorecorder
Revăd cu emoție înregistrarea în care „Tricolorii” scandează urări de bine la adresa „Cârmaciului” când primesc felicitările oficiale și li se anunță că vor primi fiecare un „videorecorder”. Erau rare aceste aparate, iar unul bun, cum primeau ei ajungea pe piața neagră și la 70 000 lei, prețul unui automobil „Dacia” în acei ani. Sau prețul unei garsoniere, ori unui apartament sau al unei case de oraș mai mic.
Așadar, la 15 noiembrie 1989, România se califica la un Mondial, unde urma să joace după două decenii de absență. Dar în acel an, Steaua era înfrântă de AC Milan, unde jucau celebri Ruud Gulitt și Marco van Basten.