Noi speranțe pentru aderarea deplină la Schengen. Cătălin Predoiu, întâlnire cu omologul austriac

Noi speranțe pentru aderarea deplină la Schengen. Cătălin Predoiu, întâlnire cu omologul austriac

Noi discuții despre aderarea deplină a României la Schengen. În acest sens, ministrul Cătălin Predoiu se va întâlni cu Gerhard Karner, omologul său austriac.

Negocieri legate de aderarea României la Schengen

Ministrul Afacerilor Interne se va întâlni cu omologul său austriac pe 22 noiembrie. Discuțiile ar urma să fie decisive privind intrarea deplină a țării noastre în spațiul Schengen.  În ultimele luni, ministrul Afacerilor Interne a fost prezent la Sofia, Viena și Bruxelles, unde a purtat discuții legate de această procedură.

„Este o întâlnire care continuă o serie de uniuni constante pe care le-am avut, aș putea spune chiar începând de anul trecut, din luna august, dar foarte intens începând din primăvara acestui an. Am avut întâlniri frecvente și la Viena, și la Luxemburg, și la Bruxelles, și la Budapesta, atât cu ministru Karner, cât și cu ministrul Sandor Pinter, care deține președinția rotativă. Evident, am fost de câteva ori și la Sofia, unde am avut întâlniri cu colegul Atanas, ministrul bulgar”, a explicat ministrul.

Vestea bună ar putea veni până la finalul anului

În plus, Cătălin Predoiu a subliniat că discuțiile programate pentru săptămâna viitoare fac parte „dintr-un program pe care l-am prestabilit, pentru care am muncit și eu și colegii mei de la minister”.

Cătălin Predoiu

Cătălin Predoiu. Sursa foto: Facebook

Mai mult, ministrul Afacerilor Interne susține că țara noastră ar putea avea un răspuns pozitiv până la finalul acestui an.

„Da, sunt șanse să ajungem la un rezultat bun. Vreau să subliniez faptul că nu este nimic prestabilit. (…) nu este nimic hotărât și că din această discuție se poate ieși cu variante și variante. În același timp, subliniez și că nu este singurul element. Noi avem în vedere și în atenție și poziția celorlalte state, lucrăm pe aceste direcții”, a adăugat el.

Pas pentru aderarea deplină la Schengen

Potrivit ministrului Predoiu, poziția Comisiei Europene ar reprezenta un avantaj în acest sens. Cei doi miniștri urmează să discute despre migrația ilegală și măsurile impuse la frontiere. De asemenea, aspectele legate de investițiile privind protecția granițelor vor fi aduse în prim plan.

„Vom vedea ce va fi după această întâlnire, unde vom discuta chestiuni de substanță”, a mai spus ministrul.