Semnele care arată că ai suferit un AVC. Foarte puțini le cunosc și nu ajung la spital în timp util
- Antonia Hendrik
- 7 noiembrie 2024, 09:20
Un accident vascular cerebral (AVC) se produce atunci când circulația sângelui către creier este întreruptă, iar celulele cerebrale sunt deteriorate. Doar o treime dintre cei care fac un AVC ajung la spital în fereastra de timp care permite tratamentul cu succes.
AVC: semne care nu trebuie să le ignori. Foarte puțini le cunosc
Este important de știut că există două cauze de apariție ale accidentului vascular cerebral, și anume:
- blocarea unui artere (AVC ischemic),
- ruperea unui vas de sânge ( AVC hemoragic).
În ambele cazuri, este important să recunoști primele semne ale unui AVC și să acționezi rapid, deoarece un atac cerebral poate fi tratat dacă este diagnosticat în primele trei ore de la debutul simptomelor.
Medicul Elena Terecoasă, neurolog la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, a explicat care sunt semnele care arată că un pacient este posibil să fi suferit un AVC.
AVC. Sursa foto: Pixabay
„Este foarte important să fie cunoscute semnele sugestive ale accidentului vascular cerebral. Cele mai frecvente sunt:
- asimetria facială, faţa nu se mai mişcă simetric,
- scăderea forţei musculare la nivelul unui braţ sau la nivelul piciorului,
- probleme de vorbire.
Dacă aceste simptome se dezvoltă brusc, lucrul acesta este sugestiv pentru un accident vascular cerebral” a mai arătat Elena Terecoasă.
Tratamentul în astfel de cazuri
Medicul a explicat la emisiunea realizată de MedikaTV, că „În aceste condiţii, este absolut esenţial ca pacientul să ajungă la spital în acest interval de timp. Cu cât intervalul de timp în care creierul rămâne fără sânge este mai mic, cu atât şansele de recuperare sunt mai bune”.
Elena Terecoasă a mai arătat faptul că „Realitatea ne arată că undeva în jur de 30-35% dintre pacienţi ajung, în fapt, la spital în această fereastră de timp de şase ore de la debutul simptomatologiei, iar principalul motiv pentru care se întâmplă acest lucru este faptul că, de cele mai multe ori, nu sunt recunoscute semnele sau, dacă sunt recunoscute, familia, martorii, aşteaptă ca semnele să se îmbunătăţească de la sine. 10-15% ajung la spital chiar şi după mai mult de 24 de ore de la debutul simptomatologiei”.