Ce salariu are Daniel Baciu, șeful de la Pensii. Achiziția de lux, făcută de când a ajuns la București

Ce salariu are Daniel Baciu, șeful de la Pensii. Achiziția de lux, făcută de când a ajuns la BucureștiSursa foto: Facebook/Daniel Baciu

Daniel Baciu a fost numit președinte al Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), cu rang de secretar de stat, în mai 2020, printr-o decizie a premierului de atunci, Ludovic Orban. Totodată, acesta a fost numit și preşedinte al Consiliului de Administraţie. Baciu este și membru în Consiliul de Administrație al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospaţială Elie Carafoli – I.N.C.A.S. București, ca reprezentat al Ministerului Muncii.

De când a fost adoptată noua Lege a pensiilor și a început recalcularea și distribuirea deciizilor, Daniel Baciu e nelipsit de la televiziuni, repetând aceleași informații despre eliminarea inechităților și insistând pe cât de mulți bani vor primi pensionarii României. Că nu e chiar așa, o dovedește valul de reclamații a multor pensionari care fie n-au primit deciziile, fie s-au trezit cu mai puțini bani.

Inginer de profesie, fiind absolvent al Universității din Craiova – Facultatea de Mecanică, profil- Inginerie Managerială şi Tehnologică, Daniel Baciu are un master în în Stiinţe Administrative, specializarea - Guvernare modernă şi dezvoltare locală, precum și o diplomă de studii postuniversitare în Management financiar-contabil.

Daniel Baciu, Lexus și credite

De la absolvirea facultății și până în prezent, activitatea lui Baciu a fost, în cea mai mare parte, legată de pensii. Între 1997 și 2001 a fost inspector de specialitate la Direcţia Generală de Muncă şi Protecţie Socială Dolj, Compartimentul Asigurări Sociale, iar între 2001 și 2004 a lucrat la Direcţia Colectare Contribuţii – Compartimentul Evidenţă Documente Plată.

Daniel Baciu și soția sa, Corina

Daniel Baciu și soția sa, Corina. Sursa foto: Facebook/Daniel Baciu

Apoi, între 2004 și 2009 a fost consilier superior la Casa Judeţeană de Pensii Dolj, Compartimentul Informatică, iar între 2009 și 2013 a ocupat funcția de director executiv la aceeași instituție, ca începând din 2013 să fie șef Serviciu Stabiliri Prestaţii. Din 2020, Baciu a avansat, fiind numit șeful Casei Naționale de Pensii.

Ca președinte al instituției care se ocupă de gestionarea banilor de pensii, Baciu are un salariu lunar de 10.727 de lei. Soția sa, care lucrează la Serviciul Național de Administrare Fiscală, încasează lunar un salariu de 7.740 de lei, iar de la Curtea de Conturi -977 de lei lunar.

Potrivit declarației de avere, Daniel Baciu deține o Toyota Avensis, achiziționată în 2006, și un Lexus - cumpărat în 2022, după ce a devenit șeful CNPP. Familia Baciu mai deține un teren intravilan de 1.130 metri pătrați, cumpărat în 2013, o casă de locuit de 263.94 mp, cumpărată în 2013, și o locuință de 34,76 mp, cumpărată tot în 2013. La capitolul bijuterii, Baciu a trecut valoare de 20.000 de lei.

Daniel Baciu are trei credite în lei, făcute pe perioade scurte: 40.000 de lei (2021, cu termen de achitare 2026), 20.000 de lei (2023-2024) și 40.000 de lei (2023-2024).