Cum poți scăpa de birocrație la schimbarea actelor. S-a schimbat legea

Cum poți scăpa de birocrație la schimbarea actelor. S-a schimbat legea Sursa foto: Maryannfoto | Dreamstime.com

Camera Deputaților a adoptat, la data de 8 octombrie 2024, proiectul de lege PL-x nr. 470/2023, care prevede modificări importante aduse Legii nr. 119/1996 privind actele de stare civilă. Printre aceste modificări se numără dreptul avocaților de a solicita și obține acte de stare civilă pentru clienții lor, pe baza unei împuterniciri avocațiale, conform informațiilor furnizate de Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR).

Ce prevede legea adoptată în legătură cu actele de stare civilă

Conform noii legi, certificatele de stare civilă și extrasele multilingve ale acestor documente pot fi eliberate nu doar persoanelor în cauză, ci şi altor persoane împuternicite prin procură specială, precum şi avocaților împuterniciți de către titulari, de către reprezentanții legali ai acestora sau, în cazul certificatului/extrasului multilingv de deces, de către persoanele îndreptățite ori membrii familiei, după caz, în baza împuternicirii avocațiale emise cu respectarea prevederilor Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Statutului profesiei de avocat, conform UNBR.

Certificatul de naștere va avea o formă unică la nivel național.

Certificat de naștere. Sursa foto: Consulatul General al României la Montreal / Facebook

 

Astfel, orice cerere pentru astfel de documente poate fi depusă de un avocat împuternicit în numele persoanei care solicită documentul, respectând toate normele stabilite de lege. Această modificare aduce o simplificare semnificativă a procedurilor pentru obținerea actelor de stare civilă, oferind mai multe opțiuni cetățenilor și facilitând accesul la documente importante prin intermediul avocaților.

Legea urmează să fie trimisă spre promulgare

Camera Deputaților fiind for decizional, legea urmează să fie trimisă spre promulgare președintelui României. După promulgare, legea va fi publicată în Monitorul Oficial, moment în care prevederile acesteia vor intra oficial în vigoare.

Schimbarea este binevenită, mai ales pentru persoanele care nu se pot deplasa sau care au nevoie de rapiditate în obținerea actelor de stare civilă, având astfel posibilitatea să-și împuternicească un avocat pentru a acționa în numele lor.

Ne puteți urmări și pe Google News
Revista presei