Interzicerea mașinilor pe benzină și motorină, sub semnul întrebării

Interzicerea mașinilor pe benzină și motorină, sub semnul întrebării Mașini. Sursa foto: Pixabay

Interzicerea mașinilor pe benzină și motorină este pusă sub semnul întrebării de marii producători europeni de vehicule, care consideră nepotrivită această măsură, dorită de reprezentanții ecologismului radical și care a făcut deja mult rău economiei europene.

Marii producătorii auto europeni s-au întâlnit la Paris unde au abordat o problemă tot mai stringentă: dependența de China. Europa trebuie să își anuleze planul de a interzice din 2035 mașinile noi care emit combustibili fosili, este apelul lor.

Directorul executiv al BMW a declarat că este absolut necesară reducerea dependenței de lanțul de aprovizionare cu baterii din China comunistă, transmite Reuters.

Interzicerea mașinilor clasice, o idee proastă

Marile companii auto europene, inclusiv BMW, VW și Renault, încearcă să scape de dependența lanțului de aprovizionare cu baterii din China.

Oliver Zipse, directorul executiv al BMW, a declarat recent la Salonul Auto de la Paris că Europa trebuie să-și revizuiască planul de a interzice mașinile cu combustibili fosili până în 2035.

„Pentru a menține cursul de succes, este esențială o cale strict agnostică din punct de vedere tehnologic în cadrul politic”, a afirmat Zipse, adăugând că diversificarea tehnologică ar reduce riscurile pe care le implică dependența de bateriile chinezești. Această abordare ar putea, de asemenea, să reducă presiunea asupra industriei auto europene, care se confruntă cu riscuri economice semnificative dacă nu îndeplinește obiectivele de emisie.

Se cere amânarea „decarbonizării”

Oliver Zipse, care a militat mult timp pentru ca autoritățile de reglementare să permită diverse tehnologii - inclusiv combustibili alternativi, cum ar fi combustibilii electronici sau biocombustibilii și mașinile cu pile de combustie pe bază de hidrogen - a declarat că starea de spirit din Europa „tinde spre pesimism” și că regiunea are nevoie de un nou cadru de reglementare pentru a rămâne competitivă.

„O corecție a obiectivului de 100% BEV (vehicule electrice pe baterii) pentru 2035 ar permite OEM-urilor europene să depindă mai puțin de China pentru baterii”, a spus el subliniind că tehnologiile alternative, cum ar fi combustibilii electronici și biocombustibilii, ar putea oferi soluții viabile.

Interzicerea mașinilor pe benzină și motorină, agenda ecologismului radical

În martie 2023, țările UE au aprobat o lege care ar impune ca toate mașinile noi să aibă zero emisii de CO2 din 2035, interzicând vehiculele diesel și pe benzină, și emisii de CO2 cu 55% mai mici din 2030, comparativ cu nivelurile din 2021.

Măsura a fost aspru criticată atât de țările în care industria auto ocupă un loc important, care au arătat ce consecințe economice negative ar avea o astfel de decizie, dar și de cei care arată că producția de mașini electrice este foarte poluantă.

Ne puteți urmări și pe Google News
Revista presei