Premierul britanic afirmă că suveranitatea Gibraltarului „nu este negociabilă”

Premierul britanic afirmă că suveranitatea Gibraltarului „nu este negociabilă”

Premierul britanic Keir Starmer afirmă că suveranitatea Gibraltarului „nu este negociabilă”, la fel ca cea a Insulelor Falkland.

Suveranitatea Gibraltarului „nu este negociabilă”

Miercuri, prim-ministrul Marii Britanii, Keir Starmer, a declarat în Parlamentul de la Londra că Insulele Falkland „sunt britanice” și că „vor rămâne așa”. El a mai spus, de asemenea, că suveranitatea britanică asupra Stâncii Gibraltar „nu este negociabilă”.

În sesiunea de control din Camera Comunelor, Keir Starmer a menționat cele două teritorii de peste mări, în urma îngrijorării deputaților conservatori, din opoziție, cu privire la decizia Executivului de a acorda suveranitatea Insulelor Chagos statului Mauritius.

Insulele Falkland, o „problemă personală” pentru noul premier britanic

Liderul laburist a menționat că unchiul său a luptat în Războiul Malvinelor (Falkland), din 1982, dintre Marea Britanie și Argentina, pentru suveranitatea acestor insule, așa că, pentru el, aceasta este o chestiune personală.

„Unchiul meu aproape că și-a pierdut viața când nava lui a fost torpilată apărând Insulele Falkland. Sunt britanice și vor rămâne britanice. La fel, suveranitatea Gibraltarului nu este negociabilă”, a spus premierul pe fondul strigătelor de sprijin ale deputaților din camera inferioară.

Keir Starmer

Keir Starmer. Sursă foto: Facebook

„Am fost clar în privința Malvinelor, pentru mine este personal”, a repetat el, cu referire la momentul în care regretata Margaret Thatcher, premier al Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de nord în acel moment, a decis să răspundă militar la încercarea Argentinei de a pune stăpânire pe acel teritoriu.

Suveranitatea Gibraltarului, considerată problematică după acordul cu Mauritius

Săptămâna trecută, guvernul britanic a anunțat un acord cu Mauritius pentru a transfera suveranitatea asupra Arhipelagului Chagos către această fostă colonie, deși Marea Britanie va continua să controleze baza militară Diego García, din Oceanul Indian, în următorii 99 de ani.

Mauritius a revendicat Insulele Chagos de când a încetat să mai fie o colonie britanică, în 1968.

Conform acordului lor, Marea Britanie și Mauritius vor coopera în domeniul securității maritime, pentru protecția mediului, combaterea pescuitului ilegal, pentru comerț, imigrație ilegală și trafic de droguri şi fiinţe umane, potrivit publicației spaniole 20 Minutos.

(Traducerea: Rodezia Costea, RADOR RADIO ROMÂNIA)

Revista presei